Scrisoare pastorală privind ridicarea la demnitatea de Dieceză a Administraturii Apostolice

Scrisoarea pastorală a Administratorul Apostolic de Moldova, Episcop Anton Coşa, cu privire la ridicarea la demnitatea de Dieceză a Administraturii Apostolice a Bisericii Romano-Catolice din Moldova, 05 decembrie 2001, nr. 462/2001, Chişinău

Dragi fraţi şi surori,

După cum bine ştiţi la 27 octombrie anul acesta Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a ridicat Administratura Apostolică de Moldova la rangul şi demnitatea de Dieceză, iar la 8 decembrie a.c. Nunţiul Apostolic în Republica Moldova, Mons. Karl-Josef Rauber, în cadrul unei Sfinte Liturghii pontificale celebrate în Catedrala “Providenţa Divină” din Chişinău a făcut publică ştirea. Acest eveniment istoric în viaţa Bisericii noastre locale ne oferă ocazia să reflectăm cu gratitudine la trecut şi să privim cu o mai temeinică speranţă în viitor.

Prin înfiinţarea Administraturii Apostolice în 1993 s-a pus capăt unei situaţii de provizorat care dura de mai mulţi ani, iar Biserica Catolică din Moldova a căpătat o structură solidă şi vizibilă vestind astfel începutul promiţător al unui nou timp de evanghelizare. În toţi aceşti ani Biserica noastră, călăuzită şi întărită de Duhul Sfânt, a reuşit să vindece multe răni sufleteşti şi trupeşti provocate de regimul ateist şi totalitarist din trecut, câştigând în felul acesta respectul nu numai al bunilor noştri credincioşi, dar şi al altor Biserici şi comunităţi eclesiale ca şi al autorităţilor civile. Putem afirma că ne bucurăm acum de stabilitate chiar dacă ne mai confruntăm încă cu multe dificultăţi, mai ales materiale, precum şi cu tensiuni sporadice în anumite segmente ale vieţii noastre de fiecare zi. Constatăm cu bucurie progresul realizat în reconstruirea structurilor bisericeşti şi în normalizarea vieţii religioase. Toate acestea sunt impresionante dacă ne gândim că aproape întreaga noastră activitate apostolică a trebuit să înceapă de la zero.

Pentru toate acestea suntem recunoscători în primul rând bunului Dumnezeu care a înzestrat cu înţelepciune şi curaj “turma sa cea mică” în pelerinajul ei pământesc spre patria cerească. Gândul meu plin de gratitudine şi admiraţie se îndreaptă apoi spre dragii mei colaboratori, preoţi şi surorile care au lăsat ţările lor de origine dedicându-se cu generozitate muncii misionare pe pământul moldav în cel mai autentic spirit al solidarităţii şi comuniunii eclesiale. Cristos Domnul s-a folosit de sacrificiile şi eforturile voastre pentru a împlini lucrarea sa de mântuire a omenirii în mijlocul acestui popor atât de încercat. La rândul lor, bunii noştri credincioşi ne-au primit cu bucurie ca pe nişte vestitori ai mesajului divin şi ne-au sprijinit fiecare după puterile lor în munca noastră. Nu în ultimul rând mă gândesc cu recunoştinţă la numeroşii noştri binefăcători care au fost sensibili la nevoile noastre şi au ieşit în întâmpinarea lor prin rugăciune şi ajutor material.

Înfiinţarea Diecezei de Chişinău constituie însă pentru noi şi un nou început. Mă gândesc la Biserica noastră locală ca la grăuntele de muştar despre care ne vorbeşte Isus în Evanghelia după Sfântul Matei (Mt 13, 31-32). Comunitatea noastră este în mod simultan grăuntele şi planta de muştar; trăim, dacă ne putem exprima astfel, în acelaşi timp şi Vinerea Mare şi Paştele. Chiar dacă am crescut şi am progresat, nu devenim niciodată o plantă de muştar pe deplin matură pentru că în acest caz la un moment dat ar trebui să ne uscăm şi să murim. Suntem însă în fiecare moment sămânţa mică de muştar plantată de Dumnezeu în acest pământ şi de aceea ne aflăm mereu înaintea unui nou început, care are avantajul de a conţine şi speranţele sale caracteristice.

Prin consacrarea episcopală am fost constituit urmaş al Apostolilor prin Duhul Sfânt pe care l-am primit în dar; prin aceeaşi consacrare mi s-a conferit, împreună cu funcţia de a sfinţi, şi funcţiile de a învăţa şi a conduce poporul lui Dumnezeu (LG 21; CD 11). Prin numirea mea ca episcop al Diecezei de Chişinău am primit întreaga putere ordinară, proprie şi imediată, necesară pentru a-mi exercita funcţia pastorală în mijlocul acestei porţiuni a poporului lui Dumnezeu care este Episcopia de Chişinău. Ca episcop, sunt chemat să conduc Biserica locală încredinţată mie, în calitate de vicar şi delegat al lui Cristos, prin sfaturi, îndemnuri, exemplu, dar şi prin autoritatea şi puterea sacră de care mă folosesc pentru a edifica Turma în adevăr şi sfinţenie, având mereu prezente în mintea şi inima mea cuvintele lui Cristos, care spune că acela care este mai mare trebuie să fie ca cel mai mic, iar cel care este în frunte, ca unul care slujeşte (Lc 22, 26-27; LG 27; CD 8, 11).

În împlinirea misiunii mele pastorale îi am ca şi colaboratori pe preoţii care sunt chemaţi să slujească Poporul lui Dumnezeu împreună cu episcopul lor. În virtutea sacramentului Preoţiei, după chipul lui Cristos, Marele Preot veşnic, ei sunt consacraţi pentru a propovădui Evanghelia, pentru a păstori pe credincioşi şi a celebra cultul divin, ca adevăraţi preoţi ai Noului Legamânt” (LG 28). Într-un mod asemănător, sunt sprijinit în munca mea pastorală de călugării şi călugăriţele prezente în Dieceza noastră. Prin mărturia vieţii lor consacrate şi prin activitatea apostolică specifică carismei fiecărui institut ei contribuie în mod vizibil la edificarea Poporului lui Dumnezeu.

În sfârşit Biserică vă cheamă pe voi, iubiţi credincioşi, să rămâneţi asociaţi episcopului vostru la fel precum Biserica este fidelă lui Isus Cristos şi Isus Cristos Tatălui, pentru ca toate să se armonizeze în unitate şi să sporească pentru mărirea lui Dumnezeu (2Cor 4, 15; LG 27).

Aflaţi în pragul acestui nou “timp”, care coincide cu începutul unui nou mileniu, ne întrebăm care este misiunea noastră acum. Pentru a răspunde la această întrebare, mă folosesc de îndemnul făcut poporului ales care se întorcea din robia babilonică: “Zidiţi casa lui Dumenzeu! (Ezdra 1, 3). Reconstruiţi casa Domnului! Aceasta este misiunea la care am fost chemaţi şi căreia trebuie să ne dedicăm cu toată fiinţa noastră. Misiunea fiecărui creştin este aceea de a edifica Biserica astfel ca prin Biserică anunţul mântuirii aduse de Cristos să ajungă la întreaga omenire. Creştinii sunt în acelaşi timp locuitori ai acestei lumi şi cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor. Chiar atunci când contribuie la edificarea societăţii pământeşti, atenţia creştinilor trebuie să fie îndreptată spre bunurile veşnice care constituie modele superioare, ce trebuiesc implementate în mod concret în viaţa de fiecare zi. Atunci când creştinii trăiesc cu adevărat învăţătura creştină, ei devin martori ai lui Cristos în lume şi contribuie efectiv la creşterea societăţii şi la deschiderea ei spre dimensiunea transcendentă a Împărăţiei lui Cristos, în care noua omenire îşi va găsi împlinirea.

Acest dinamism spiritual îşi trage puterea din participarea la viaţa sacramentală şi din rugăciune, cărora vă îndemn să le dedicaţi cât mai mult timp. Mai mult, vă îndemn asemenea Sfântului Apostol Paul, să transformaţi întreaga voastră viaţă în rugăciune şi în laudă adusă Domnului.

Iubiţi familia! Apăraţi şi promovaţi familia, această biserică domestică, primul sanctuar al vieţii. Acordaţi o deosebită atenţie pregătirii tinerilor pentru viaţa de familie. Fiţi alături de familiile din parohiile voastre, astfel ca părinţii să fie martori credibili ai iubirii lui Dumnezeu pentru copiii lor şi pentru întreaga comunitate creştină. Ocrotiţi viaţa ca pe un dar nepreţuit pe care Dumnezeu îl face nouă tuturor.

Promovaţi şi favorizaţi chemările la preoţie şi viaţa religioasă, care sunt un indicator al nivelului vieţii de credinţă al comunităţii creştine.

Dragi fraţi şi surori,

Atunci când eforturile voastre apostolice sunt scăldate în lacrimi, atunci când drumul devine abrupt şi pietros, gândiţi-vă la lucrurile bune pe care Dumnezeu le împlineşte folosindu-se de mâinile, cuvintele şi inimile voastre. El ne-a aşezat aici ca un dar pentru aproapele nostru. Să fim mereu vrednici de aceasta misiune.

În încheiere vă încredinţez pe toţi Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat, Patroana diecezei noastre. Fie ca ea să ocrotească întreaga noastră comunitate şi să ne ajute să fim generoşi în mărturisirea credinţei noastre astfel ca Vestea cea Bună adusă de Fiul ei sa fie vestită tuturor.

Episcopul vostru,

+ Anton Coşa

Această scrisoare se va citi în Duminica a II-a din Advent – 09 decembrie 2001, la toate liturghiile în loc de predică sau înainte de binecuvântarea finală.

Mons. Aleksander Suchan, Vicar general