Omelia Episcopului Anton Cosa cu ocazia împlinirii a trei ani de la înfiinţarea Episcopiei de Chişinău

Dragi credincioşi, a vorbi despre mântuire, despre Împărăţia lui Dumnezeu, nu este un lucru atât de uşor. Exigenţele unei predici adecvate, după inima lui Dumnezeu, obligă pe orice predicator să rămână în linia Revelaţiei. În VT, „oamenii lui Dumnezeu”, cei care predicau Adevărul lui Dumnezeu, despre care se vorbeşte în cărţile profeţilor Michea, Ieremia sau Ezechiel, au renunţat să folosească imagini frumoase pentru a exprima fericirea ce îi aştepta pe oameni. Dimpotrivă, ei vorbesc mai curând despre pedeapsa ce va veni peste ei chemându-i astfel cu insistenţă la convertire. În schimb adversarii lor, profeţii mincinoşi, propovăduiau fericirea într-un limbaj ademenitor. Ieremia spune despre astfel de falşi profeţi că ei au grijă de rănile poporului dar într-un mod superficial, spunând lucrurile cu binişorul! (Cf. Ier. 6,14) Au ogoit rănile lor, i-au încurajat dar mai mult i-au amăgit cu iluzii deşarte.

Astfel de propovăduitori există şi astăzi, sau dacă vreţi, există tendinţa de a transmite Adevărul lui Dumnezeu într-o formă diluată. De ce să-i speriem pe oamenii care şi aşa o duc greu? De ce să mai adăugăm la greutatea vieţii de fiecare zi şi exigenţele Sfintei Scripturi? 

În Evanghelia de astăzi vedem cum Isus foloseşte în predica sa de un limbaj foarte concret. Vorbind despre mântuire El spune că nu poate să se mântuiască acela care se limitează să împlinească voia lui Dumnezeu numai într-o manieră superficială iar în rest practică nedreptatea. Aceştia nu vor vedea niciodată Împărăţia Cerurilor. Şi nici care nu sunt destul de atenţi şi ascultă cu superficialitate Cuvântul său considerând că au făcut suficient de mult pentru a merita mântuirea. Aceştia au făcut calcule greşite. Cu acest limbaj Isus propune de fapt aceleaşi principii de viaţă exigente ale Vechiului Testament despre care vorbeam la început. El ne avertizează că nu putem niciodată lăsa la o parte misterele lui Dumnezeu, sfinţenia la care El ne cheamă. Ar fi fatal să gândim că îl avem pe Dumnezeu de partea noastră argumentând că El este infinit de iubitor faţă de noi. El este Iubire dar în acelaşi timp este şi Dreptate. Isus nu lasă loc pentru interpretare. El spune clar că drumul ca şi poarta Împărăţiei lui Dumnezeu este îngust. Aproape imperceptibil. De aceia puţini sunt aceia care o aleg. În schimb sunt mulţi care aleg calea cea largă. Lor le adresează aceste cuvinte:„îndepărtaţi-vă de la mine, nu vă cunosc”. 

Şi atunci cine se mai mântuieşte? Într-adevăr acolo unde bisericile rămân mai mereu goale, unde oamenii au timp pentru orice dar numai pentru biserică nu, putem spune că aceştia au ales calea mai uşoară, lipsită de obstacole, fără obligaţii în plus, ei ţintesc spre poarta largă. Pentru a trece prin ea care nu se cere nimic, totul este pe gratis. Tocmai lor se potrivesc cuvintele Sf. Paul: „Lucraţi la mântuirea voastră cu frică şi cutremur” (Fil 2,12).
Astăzi când în calendarul evenimentelor Bisericii noastre locale amintim înfiinţarea Episcopiei de Chişinău, acest Cuvânt al Evangheliei mă obligă la încă o reflexie. Prin crearea acestei episcopii, Sf. Părinte, păstorul suprem al Bisericii, ne încredinţează misiunea de a colabora şi de a ajuta pe toţi fiii ei să ajungă la mântuirea veşnică, chiar a acelora care s-au îndepărtat de Domnul, cu sau fără vina lor. Isus nu ne permite să interpretăm cuvântul său aşa cum vrem noi. Există printre noi anumite tendinţe de a transforma Biserica în alte instituţii. Unii o văd ca instituţie socială. Se aud vorbe ca acestea: Biserica trebuie sa ne ajute; episcopul sau preotul a primit bani ca să ne dea nouă! Vin credincioşi la preot ca la bancă: Daţi-mi, părinte, un împrumut. Am mare nevoie. Este oare Biserica noastră o bancă care dă bani cu împrumut? De ce ajungem să reducem Biserica, această barcă de salvare a sufletelor, la simple instituţii umane? Dragi credincioşi, dragi confraţi preoţi, vă îndemn pe toţi să ascultaţi cuvântul genuin al lui Cristos. Să nu ajungem acolo încât într-o zi să vină din nou Învăţătorul, Isus cu frânghia şi să ne alunge pe toţi din Casa sa, spunându-ne: Ce aţi făcut din casa mea? O peşteră de tâlhari?! 

Să cerem împreună astăzi binecuvântarea Domnului peste dieceza noastră, peste păstorul ei şi peste toţi preoţii colaboratorii săi, peste parohiile noastre, peste toate instituţiile diecezei pentru ca împreună să contribuim cât mai mult la răspândirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi să împlinim mandatul ce ne-a fost încredinţat. Amin.