Suntem pe drum, acesta este un semn de speranţă

Interviu acordat de Pr. Alfred Weiss

Pentru început vă rugăm să ne spuneţi ceva din istoria dumneavoastră în Moldova. De ce aţi căutat Moldova, în ce condiţii aţi venit, cine v-a chemat sau cine v-a trimis în Moldova?
În 1991 am fost la Iaşi şi Episcopul Gherghel de la Iaşi mi-a spus că dacă vreau pot să merg şi la Chişinău, acolo sunt preoţi din Dieceza de Iaşi. Nu am venit aici doar pentru „Kolping”, dar misiunea mea este în primul rând „Kolping”. Aici l-am întâlnit pe Pr. Anton Coşa. Începând cu această dată la fiecare 2 luni, sau chiar mai des am venit la Chişinău.

Ce proiecte aţi intenţionat să începeţi în Moldova şi în ce stadiu se află ele acum? Cum s-au dezvoltat? 
În primul rând am fondat „Familia Kolping” în Chişinău, în Bălţi şi în Creţoaia, implementând la început mici proiecte. Din păcate acum, cu proiectul „Familia Kolping” cu adulţii la nu se poate face nimic.

De ce?! 
În primul rând pentru că mentalitatea este aşa că nu se înţelege de fapt ce este „Kolping”, ce vrea „Kolping”…

Ce este „Kolping” şi ce vrea „Kolping”? 
Este o organizaţie catolică în care membri săi doresc să trăiască uniţi în familie, în Biserică, la lucru şi în stat. Asta este foarte general, nu? Şi depinde concret de oamenii dintr-un grup concret, care sunt capabili să facă totul cu bucurie. Şi depinde de nişte oameni care doresc să facă ceva, nu doar să primească…

Există „Kolping” Moldova? 
Nu. Dacă sunt 10 familii „Kolping” într-o ţară se poate face o asociaţie naţională.

Acum, mai nou, dumneavoastră sunteţi şi Preşedintele „Caritas Moldova”. Care este diferenţa între activitatea „Familiei Kolping” şi activitatea organizaţiei „Caritas Moldova”? Vorbind la nivel de generalităţi şi de program…
În primul rând, „Caritas” este ajutor în nevoi, iar „Kolping” este o organizaţie pentru formare şi dezvoltare. „Caritas” nu este o organizaţie cu membri voluntari ci cu colaboratori. De fapt, poate că sunt şi voluntari în „Caritas”… Apoi, există o altă diferenţă între cele două organizaţii. „Kolping” este o organizaţie care face parte din Biserică dar nu depinde direct de Ierarhia Bisericii, aşa cum este „Caritas”.

Se va întâmpla vreodată „minunea descentralizării” celor două organizaţii locale, „Kolping” şi „Caritas Moldova”? Adică să devină organizaţii de sine stătătoare, financiar, ca program, ca organizare…?
Pentru mine, o organizaţie are nevoie de puncte centralizate şi puncte descentralizate. Aici totdeauna va exista un conflict. Este exact ca în situaţia dintre o persoană şi o comunitate. Interesele unei persoane vor fi câteodată diferite de cele comune. Asta este probabil compatibil în structura ambelor organizaţii pe care le-aţi amintit. Centralismul este compatibil cu federalismul, dar nu fără conflict. Dar asta este viaţa. Uneori este nevoie de legile pe care le face „Centrul”, alteori apar legile „situaţiei”. Depinde şi de oamenii care s-au dezvoltat cât de cât în viaţa democratică sau nu. Sau poate că ei aud că cineva spune ceva şi atunci fac ce trebuie să facă, fără o gândire proprie.

Caritas Moldova va putea funcţiona vreodată independent?
Independent nuuuuuu….(râde). Nu…100 procente nu. 100% depinde financiar de „Caritas” din Europa de Vest. Ca personal este relativ independent. Doar eu sunt un “exotic”.

Există caritate în „Caritas”?
Hahaha! Există „Caritas” în Biserică! (râde). Această întrebare are întotdeauna teoretic un răspuns clar, practic, depinde de oameni. Foarte scurt, nu?

Care este rolul Evangheliei în „Caritas Moldova”?
Mda… cum ţi-am răspuns mai sus…teoretic da, dar practic… nu suntem “in virtute Christi”. Caritatea începe întotdeauna cu respectul faţă de celelalte persoane. Eu însă cred că nimeni dintre noi nu ne-am atins în întregime scopul. Suntem mereu pe drum.

Poate că trebuia să încep cu asta, dar îmi era frică că veţi evita întrebarea… Ne puteţi oferi un „mic istoric” Alfred Weiss?
M-am născut în Viena în 1937, am făcut şcoala la iezuiţi, 8 ani în internat, părinţii mei fiind divorţaţi. Cum eu aveam 11 ani, internatul pentru mine a fost o soluţie bună. Aşa am avut o experienţă bună împreună cu comunitatea. Un copil care trăieşte singur nu reuşeşte întotdeauna în viaţă.

De ce nu aţi intrat la iezuiţi?
De ce nu? Pentru că eu sunt un om care doreşte relativ libertatea. Iezuiţii pe care i-am văzut cât am stat la ei erau…

Făcuţi după aceeaşi „matrice”?
Ja, ja… nu mi-a plăcut. Libertatea este un element important pentru mine. După 5 ani de Seminar în Viena am fost hirotonit în 1960.

De ce aţi ales drumul acesta, al preoţiei?
Decizia aceasta am luat-o când aveam 17 ani, eram încă la internatul iezuiţilor, făceam parte dintr-un „Big Band”, cântam la saxofon, şi gândeam că una dintre posibilităţi poate fi muzica, pentru profesiunea mea; în al doilea rând pilot de avion, iar în al treilea, preot. Iar pentru mine a fost cel mai interesant, cel mai important, cea mai mare provocare, să devin preot. După hirotonire am fost capelan (vicar) în Schwehardt, acolo este aeroportul Vienei. Acolo am învăţat să pilotez avioane. În fiecare săptămână am avut o zi liberă, iar în această zi am zburat pentru 2 firme: una care transporta combustibil, iar alta pentru maşini.

Deci eraţi pilot profesionist? 
Da! Profesionist şi făceam şi aero-taxi în Europa, pentru până la 15 persoane.

Eraţi preot în acelaşi timp?
Da, preot! Am făcut o şcoală de aviaţie, am primit brevet de pilot. Pentru şcoală aveam nevoie de bani, dar am primit un credit din Dieceză pentru asta, iar în parohia mea am cântat la saxofon. Pentru mine a fost foarte interesant că a fost posibil să fac toate cele trei profesii. Cum scrie în Biblie, nu? „În primul rând caută voinţa lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga deasupra”. Pentru mine aşa a fost…(râde)…
Apoi am fost capelan în altă parte a Vienei şi în ’68 un preot a venit să mă întrebe dacă nu vreau să lucrez în Casa Kolping. Casa Kolping….Am încercat împreună cu prietenul meu Ludwig care este acum Preşedinte Kolping Austria (eu – responsabil diecezan Kolping Viena), şi am văzut că în Familia Kolping este ceva libertate din partea Ierarhiei – ceea ce eu apreciez în mod deosebit, libertatea, şi am rămas. Mi-a plăcut idealul Kolping. Kolping este o organizaţie internaţională, şi aşa eu am putut merge şi în Africa şi în Mexic şi în Brazilia…asta e foarte interesant pentru mine… Probabil după felul meu de a fi, sunt un ţigan (râde). În anul 1990 am fost orientat către America de Sud. În acelaşi an a fost deschisă graniţa către Europa de Est.
În 1990 am văzut la televizor Revoluţia, Ceauşescu şi casele de copii din România, şi am discutat cum putem ajuta România. Nu cunoşteam pe nimeni din România. În Carneval era organizat anual un bal şi veneau şi locuitori din Transilvania. În acest moment am fost conştient că Transilvania se află în România. M-am interesat şi am făcut legătura cu o localitate mică aproape de Blaj, cu numele de Cenad, unde se afla un preot evanghelic şi un preot ortodox. Am început construirea unei grădiniţe cu ajutorul preotului evanghelic, care m-a întrebat la un moment dat de ce nu începem cu Kolping în România. Eu am rămas foarte surprins. Preotul evanghelic a provocat acest impuls, şi tot el mi-a făcut contactele cu Cardinal Todea, greco-catolic din Blaj, un profesor care vorbea limba germană, iar la 1 mai 1991 am fondat prima familie „Kolping” în România. Iar în octombrie 1991 când a avut loc o beatificare Kolping, deja 5 persoane din „Kolping” România au fost prezente la Roma. Pas cu pas mergem înainte, iar acum sunt 107 familii Kolping şi aproximativ 6000 membri. „Familia Kolping” este organizată în România sub forma unei structuri parohiale, ceea ce este foarte important pentru „Kolping2. De asemenea, un aspect pozitiv îl constitue faptul formării organizaţiilor de tineret. De exemplu în fiecare week-end sunt seminare de formare pentru tineret sau formare familiei.

La nivel social, „Kolping” poate ajuta cu ceva la dezvoltarea economică a unei regiuni? Platforma pe care o propune poate aduce prosperitate? 
Sigur! Baza pentru „Kolping” şi pentru „Caritas” este Doctrina socială a Bisericii.

Aţi avut numai succes cu „Kolping”? 
Desigur au fost şi insuccese şi greşeli. Asta este viaţa, nu? Din greşeli învăţăm…

Celor care doresc să cunoască realitatea „Kolping” aici în Moldova, ce le puteţi spune, ce nu este „Kolping”?
Nu este „Kolping” dacă oamenii doresc numai bani…foarte simplu! Asta este realitatea. Săptămâna trecută am fost în Ucraina unde o Asociaţie „Kolping” nu se interesează de nimic, ci numai de bani! Au rămas foarte surprinşi atunci când am spus că „Kolping” nu este bancă! (râde)

Spuneaţi mai sus că nici „Kolping” nici „Caritas Moldova” nu pot fi independente administrative şi financiar mai ales…
Independent nu! Bani sunt buni şi importanţi, dar cum spune un proverb românesc: Banul este un bun om de serviciu, dar un stăpân rău…Asta este important! Mulţi oameni gândesc că numai banii sunt importanţi, dar numai banul nu face nimic fără oameni. Depinde de oameni să fie capabili să facă cu bani Bine.

Caritatea ajunge pentru activitatea „Caritas”?
Nu ajunge! Este nevoie şi de profesionalism. Şi nici catolic nu este de ajuns să fi. A fost o situaţie în „Auto-Service Kolping” din Bacău, când Decanul a spus: „Aaa, eu voi găsi oameni buni, sunt catolici, etc.” Iar eu am întrebat: dar sunt şi profesionişti pentru maşini?

Caritatea porneşte din Biserică în „Caritas”?
Aşa trebuie să fie. Dar pericolul este şi vine din Vest. Omul din Vest gândeşte că dacă faci un lucru social bun, eşti mântuit, este suficient. Aceasta este diferenţa dintre Est şi Vest. Adevărul este la mijloc. Şi Estul are însă de învăţat. În Europa de Est, mai ales în Ortodoxie, viaţa Bisericii înseamnă doar Liturghie, fără acte sociale. Pe de cealaltă parte în Biserica din Vest se pune un accent prea mare pe aspectul social şi prea puţin pe viaţa spirituală. Suntem pe drum cu toţii. Şi dacă suntem pe drum, aceasta este un semn de speranţă

Interviu realizat de Pr. Andrei Dăscălaşu