Omelia PS Anton Coşa la sfinţirea bisericii din Orhei

Dragi confraţi preoţi, Prea cucernice părinte blagocin Ioan, Mult stimate domnule ambasador, consuli, mult stimate domnule primar, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, dragi persoane consacrate, mult stimaţi oaspeţi, dragi credincioşi!

Ceea ce se întâmplă astăzi aici la Orhei, dincolo de profunzimea semnificaţiei sale istorice, dincolo de importanţa sa culturală şi socială pentru acest oraş şi pentru credincioşii catolici de aici, este înainte de toate un act de credinţă ce vine în continuarea unui lung şi dureros proces de căutări plin de speranţă şi de dragoste creştină. Astăzi are loc ceremonia solemnă de consacrare a acestui locaş de cult, construit deja cu mulţi ani în urmă de către înaintaşii noştri dar restaurat în zilele noastre şi redestinat să devină Casa lui Dumnezeu, loc privilegiat unde comunitatea locală va veni de acum înainte să-l adore pe Dumnezeu care locuieşte în mijlocul poporului său. Aici în această biserică îi vom da ospitalitate lui Dumnezeu şi tot aici vom învăţa să ne recunoaştem fraţii şi să ne constituim, zi cu zi, tot mai mult şi mai profund o comunitate de credinţă adevărată şi plină de viaţă.

Dragii mei, contemplând frumuseţea acestei biserici şi voind să înţelegem adevărata sa semnificaţie spirituală, trebuie să admitem că ea reprezintă înainte de toate o etapă de maturizare a comunităţii creştine de aici în drumul ei de credinţă. Vreau să spun că ea este imaginea comunităţii de aici, şi pe cât de frumoase sunt aceste pietre puse frumos şi artistic unele peste altele, schiţând simboluri şi semne arhitecturale, tot la fel de frumoasă este biserica vie, formată din aceste pietre vii, oamenii care o formează şi care fiecare în parte şi toţi împreună constituie un plan minunat de iubire al lui Dumnezeu, care vrea ca să atragă la sine pe toţi cei pe care i-a creat după chipul şi asemănarea sa şi nicidecum să-i lase să se piardă.

Dacă Domnul a permis ca părinţii noştri să fie greu încercaţi de întunericul spiritual instaurat de cei fără de Dumnezeu iar comunitatea de aici să fie destrămată şi decimată în anii grei de persecuţie şi opresiune, ani în care a fost aproape imposibilă continuarea unei vieţi de credinţă normale, tot Domnul vine în ajutorul nostru şi cu mână puternică ne scoate la lumină şi prin Providenţa sa ne conduce la sine. Da, această sfântă biserică este o istorie vie, este istoria sacră a unui popor, este ca o carte sfântă în care suntem astăzi chemaţi să citim şi să medităm la iubirea lui Dumnezeu care nu ne părăseşte.

Liturghia de consacrare pe care o celebrăm astăzi ne ajută să reflectăm însă şi la valorile fundamentale ale credinţei creştine. Consacrarea înseamnă a te priva de ceva foarte important pentru a-l da lui Dumnezeu. Văzută mai profund, consacrarea are în vedere nu atât un lucru anume, cât mai ales pe noi înşine, persoane de credinţă şi dorinţa noastră de a-i aparţine lui Dumnezeu. În acest loc şi în acest moment are loc prin urmare un fel de alianţă, ca o căsătorie între Dumnezeu şi comunitatea creştină din Orhei. Aşa cum au făcut părinţii noştri în credinţă, cândva în trecut, şi noi astăzi consacrăm lui Dumnezeu tot ce avem şi tot ce suntem: viaţa noastră, copii, tinerii, familiile, bătrânii, trecutul, prezentul şi viitorul nostru.

Prima lectură de astăzi din (Nehemia 8, 9) ne-a reamintit consacrarea templului din Ierusalim, când preotul Ezdra s-a adresat poporului, unei părţi din poporul lui Israel care s-a mai întors din exilul babilonic, spunând: "Faceţi sărbătoare pentru că aceasta zi este consacrată Domnului Dumnezeului nostru". Poporul este invitat să se bucure în ziua Domnului. Dar o bucurie adevărată în Domnul este atunci când omul este curat cu sufletul. Pentru ca sărbătoarea noastră astăzi când, consacrăm această casă a lui Dumnezeu, să fie deplină înainte de toate, trebuie să ne curăţăm inimile. Numai aşa putem fi vrednici să stăm în prezenţa sa, şi să primim din darurile sale, aşa cum spune Leviticul: "Fiţi sfinţi precum eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt Sfânt" (Lv. 19,2).

Prima comunitate creştină, moştenitoare a tradiţiilor vechiului Israel, a avut conştiinţa de a fi un popor consacrat lui Dumnezeu. Îşi dădea perfect seama, că prin intermediul morţii şi învierii lui Isus face parte dintr-o alianţă nouă şi veşnică, scrisă cu sângele prea preţios al lui Cristos. Astăzi, şi vouă, poporul noului Testament, credincioşii din Orhei, vă sunt adresate aceleaşi cuvinte: voi sunteţi poporul sfânt al lui Dumnezeu, răscumpărat prin acelaşi mister pascal, prin moartea şi învierea lui Cristos. Sfântul Petru în prima sa scrisoarea spune: "Voi sunteţi un neam ales, preoţesc şi regesc, o naţiune sfântă" (cfr. 1 Pt 2,9). "Voi sunteţi templul sfânt" (1 Cor 3,16), "voi sunteţi mireasa Mielului" (Apc. 14, 1). Dacă ajungem la o astfel de conştiinţă a sfinţeniei atunci vom înţelege şi mai mult că trebuie să devenim tot mai mult şi mai maturi în credinţă, să învingem tendinţa spre păcat, să creştem în iubirea reciprocă şi în sfinţenie.

Dar cum este posibil să fii sfânt când ştim că fiinţa umană este atât de fragilă şi de schimbătoare? Este adevărat că omul singur nu poate să facă nimic bun, nici pentru sine şi pentru altul. Însă prin Cristos, care şi-a dat viaţa pentru a ne naşte şi pe noi la o altă viaţă, cea a harului, la viaţa dumnezeiască, totul este posibil. Şi Sfânta Biserică ne invită să ne trăiam viaţa de fiecare zi la acest nivel dumnezeiesc, rămânând curaţi şi sfinţi întru adevăr. Ea însăşi, Biserica este sfântă pentru că sfânt este întemeietorul ei, Cristos! Biserica suntem noi, şi am fost introduşi într-însa prin botez. Când ne trăim vocaţia creştină cu demnitate şi perseverenţă atunci şi Biserica este frumoasă şi fără pată, aşa cum a voit-o Cristos. Când ne lăsăm conduşi de valul lumii acesteia, uitând de nobila noastră demnitate, uitând că am fost înfiaţi de Dumnezeu, atunci şi Biserica arată aşa cum sunt sufletele noastre, umbrite de păcat şi de răutăţile noastre.

În acest sens înţelegem şi mai mult cât este de necesară purificare noastră continuă, înţelegem valoarea sfintelor taine pe care Biserica le celebrează spre înnoirea noastră spirituală. Consacrând această biserică însuşi Dumnezeu vă oferă acest colţişor de rai unde fiecare dintre voi poate să vină şi să intre în comuniune cu Dânsul prin rugăciunea şi sfintele taine la care participă. Oferindu-vă această Biserică Domnul vă cere însă să o faceţi strălucitoare cu viaţa voastră sfântă. Sfinţenia este aşadar scopul oricărui creştin, chiar dacă drumul pe care se ajunge aici poate fi diferit. Sfinţenia nu este cerută doar unora, poate episcopului, preoţilor sau persoanelor consacrate dar, este un angajament ce priveşte pe toţi cei botezaţi, şi aceasta trebuie să se realizeze acolo unde fiecare îşi trăieşte viaţa, începând cu propria sa familie.

Dragi fraţi şi surori, Duhul sfânt să vă umple inimile voastre cu înţelepciune sfântă pentru ca să puteţi fi adevăraţi martori ai lui Cristos şi ai Împărăţiei sale, pe care împreună suntem chemaţi să o construim şi să o mărim spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea noastră a tuturora. Fie ca această biserică, sfinţită şi consacrată astăzi să vă fie locul cel mai sfânt din lume unde să vă simţiţi acasă cu Dumnezeu, unde să primiţi noi puteri pentru a vă continua misiunea încredinţată. Invoc şi mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, pe care astăzi o sărbătorim în misterul ridicării ei la cer, patroana cerească a dumneavoastră, care să vă mijlocească de la Fiul ei toate harurile de care aveţi nevoie. Amin.