Pr. Ştefan Socaciu: o reflecţie pe tema sfinţirii bisericii din Orhei

clip_image002"Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga."(Lc 19,40)

Şi aşa este!

Da! Nu veţi crede, dar am auzit "o parte" din cuvintele minunate care au ieşit din pietrele bisericii din Orhei. Vineri, 15 august, sărbătoare Adormirea Maicii Domnului, episcopul diecezan de Chişinău, Anton Coşa, a re-dedicat biserica romano-catolică din Orhei. A fost construită în 1907-1915. Ceea ce mă face să scriu aceste rânduri sunt cuvintele pe care le poartă cu sine pietrele bisericii, căci în 93 de existenţă, numai o treime din viaţa ei a fost în slujba credincioşilor. Restul, de peste 60 de ani, biserica a fost despoiată, profanată, distrusă. A fost o ruină.

A căzut în mâna necredincioşilor şi…

Ce s-a putut vedea în ultimii ani?

– Urme şi resturi vulgare lăsate de fiinţe pustiite şi de cea mai slabă urmă de omenie.*

– Semne şi desene care trădau că unii autori erau aserviţi Răului.

– Geamuri sparte şi pereţi scrâjilaţi de plictiseala unor fiinţe dezumanizate.

– Resturi menajere care vorbeau mai degrabă de potolirea unor instincte nedisciplinate

– Se simţeau curenţii de aer care treceau prin pustiul clădirii, dar parcă spuneau că vin din inimi pustiite.

Şi toate acestea s-au întâmplat în oraş, în mijlocul unui oraş.

Şi totuşi pietrele vorbesc.

Expertizele făcute în structura de rezistenţă a bisericii, nu au confirmat nici o fisură în pereţii acesteia, care să o pună în pericol de distrugere totală. Ea a rămas solidă, tare. Acest lucru parcă ne spune că în ciuda valurilor de lovituri, a rămas neclintită. Ca o adevărată biserică martiră, a suportat toate batjocurile. A rămas şi ne spune: "Aceasta e Biserica! Aşa trebuie să rămână! Am fost despuiată, batjocorită, scuipată, dar am rămas pe loc şi azi, sunt şi de folos sunt şi frumoasă! Tuturor le spun, că Biserica lui Cristos poate fi distrusă, dar nu învinsă. Iată că am reînviat, chiar dacă m-au omorât!"

Pietrele neînsufleţite ale bisericii din Orhei ne spun, nouă, pietrelor vii:

– rămâneţi statornici ca şi noi!

– oamenii răi, armele, sitemele politice, banii şi toate maşinaţiile lor, vor trece.

– cu cât veţi fi mai batjocorâţi din cauza mea, cu atât veţi fi mai vii.

– toate acestea Cristos le-a îndurat şi le mai îndură, pentru că vrea să-şi dea viaţa chiar şi celor care i-o iau.

Uneori ar trebui să ne fie ruşine, nouă oamenilor, că pietrele neânsufleţite sunt mai statornice şi vorbesc mai frumos decît "chipurile şi asemănările" însufleţite de Dumnezeu.

Este şi o paralelă minunată între viaţa lui Cristos şi viaţa bisericii din Orhei. Primii 30 de ani activi ai Bisericii corespund cu viaţa activă pamîntească a lui Isus. Apoi Cristos a fost trădat, batjocorât şi răstignit. La fel şi biserica din Orhei. A activat 30 de ani apoi a urmat viaţa plină de încercări, lupte şi moarte. Azi însă, am participat la reânvierea ei.

Sărbătoarea a fost simţită atît în suflet cît şi în trup. Temperaturile de peste 35 grade îngrijorau pe mulţi cei de faţă. Dar odată ce cârja episcopului a deschis uşile bisericii, atmosfera blajină şi mai puţin caldă din interior parcă ne puneau pe buze cuvintele profetului: "Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mîntuirii" (Is 12,3). Zăpuşeala şi căldura de care s-au temut mulţi înainte de sf. Liturghie, a fost depăşită cu o uşurinţă inexplicabilă. Mi-am dat seama de aceasta numai la ieşirea din Biserică cînd am văzut că termometrele arătau 40 de grade la umbră.

Pietrele rămân pietre şi mai departe. Pietrele vii ale Bisericii însă pot da viaţă şi acestor pietre, dacă toţi rămân şi "formează un singur trup" în Cristos. Acest lucru l-au făcut la sf. Liturghie toţi care s-au rugat, s-au împărtăşit şi l-au lăudat pe Dumnezeu. Vineri, 15 august 2008 a fost văzută Biserica vie. Pietrele au vorbit despre Cristos. Creştinii însă au trăit în Cristos.

Biserica lui Cristos luptă, moare şi învie în fiecare piatră vie.

*Prima reacţie interioară care s-a născut în mine văzînd tratamentul la care au fost supuse mai muler lăcaşe de cult, a fost o revoltă spontană care mă îndemna să nu-i consider "oameni" pe autorii acestor orgii, dar numai simple fiinţe.

Pr. Ştefan Socaciu