Cipru – Întâlnirea anuală a preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din Europa de Sud-Est

În perioada 3-6 martie la Cipru a avut loc întâlnirea anuală a preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din Europa de Sud-Est la care a participat şi Episcopul de Chişinău Preasfinţitul Anton Coşa. Întâlnirile anuale a episcopilor bisericilor locale sunt organizate în scopul unui schimb de experienţă şi informaţii privind atât activităţile pastorale, cât şi situaţia Bisericii în lume, în relaţia cu instituţiile de stat şi societatea civilă.

La întâlnire au participat episcopii bisericii catolice din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Macedonia, Moldova, Montenegro, România, Serbia. Anul acesta tema este consacrată pastoraţiei tinerilor, având în vedere de asemenea şi pregătirea Întâlnirii Mondiale a Tineretului cu Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI care va avea loc la Madrid în luna august la Madrid.

Participanţii au fost primiţi de comunitatea catolică locală de rit maronit şi cea de rit latin şi de păstorii săi Arhiepiscopul de Cipru Joseph Soueif şi Patriarhul Ierusalimului, ordinariul catolicilor de rit latin, Fericitul Fouad Twal. Comunitatea catolică din Cipru şi multiple congregaţii religioase realizează diverse proiecte de caracter social şi umanitar, în deosebi în domeniul educaţiei şi a asistenţei sociale.

Episcopii au fost primiţi în audienţă de către Preşedintele ţării Dl Dimitris Christofias, care a subliniat relaţiile bune de parteneriat şi prietenie cu comunitatea catolică din Cipru – ţară majoritar ortodoxă. În ce priveşte divizarea Ciprului, Preşedintele ţării a constatat că în condiţiile unui separatism şi al amestecului în afacerile interne ale ţării din partea statelor vecine, soluţionarea conflictului este anevoioasă.

Un salut fratern a fost adresat episcopilor catolici şi din partea ierarhului Bisericii Ortodoxe din Cipru Arhiepiscopului Chrysostomos II. Episcopii au participat la un larg şir de întâlniri cu autorităţile civice şi bisericeşti, şi au vizitat situri arheologice străveche din perioada greco-romană antică şi paleo – creştină. Un moment de o profundă spiritualitate şi comuniune a fost vizitarea unei biserici străvechi în oraşul Pafos, unde, după o tradiţie veche, a predicat Sfântul Paul.

A fost de asemenea organizată vizita în satele catolice de rit maronit în zona de nord a ţării unde locuiesc doar câteva zeci de familii. Divizarea ţării este o durere mare pentru creştinii ortodocşi şi catolici care au locuit în zona de nord ocupată, dar au fost nevoiţi să fugă de persecuţii şi încălcarea  libertăţilor religioase.

Date de interes general

Din Faptele Apostolilor ştim că Sfântul Paul a predicat Evanghelia şi în Cipru. Sfântul Barnaba, care l-a însoţit în această călătorie, este în mod deosebit venerat de către creştinii din Cipru, iar Lazar, care a fost înviat de Isus, după tradiţia străveche, a fost primul episcop al insulei.

Cipru, o insulă în Marea Mediterană, este situat la 70 km de Turcia, 100 km de Orientul Apropiat şi 500 km de Egipt. Cipru a devenit independent doar în 1960. Ţara este membru al Uniunii Europene. Populaţia ţării este de 940.000 de locuitori din care 80% sunt ortodocşi, 18% – musulmani, 2% – catolici. În 1974 partea de nord a ţării a fost invadată de Turcia şi, ca urmare Cipru a fost divizat în două părţi. Partea de nord, care s-a autoproclamat independentă, este locuită de ciprioţi de origine turcă, musulmani. Creştinii ortodocşi şi catolici au fost nevoiţi să părăsească casele lor şi s-au refugiat în partea de sud a insulei.

Papa Benedict XVI recent a efectuat o vizită apostolică în Cipru în perioada 4-6 iunie 2010. Acest eveniment se consideră de toţi ciprioţii a fi unul istoric.

Diacon Edgar Vulpe