Pomenirea credincioşilor răposaţi în cimitirele din Chişinău

Ca în fiecare an, începutul lunii noiembrie îi găseşte pe mulţi dintre credincioşii catolici în cimitire pentru a se ruga împreună cu păstorii lor pentru sufletele răposaţilor lor. Și anul acesta cele trei parohii din Chişinău şi-au chemat credincioşii la cimitire în acelaşi timp, la aceleaşi ore, dându-le posibilitatea de a se ruga împreună cu preoţii şi cu episcopul lor.

Sâmbăta, 2 noiembrie credincioşii s-au reunit la cimitirul ”catolic” de pe strada Valea trandafirilor, unde au venit şi ambasadorii împreună cu colaboratorii lor de la ambasadele polonă şi ungară, dând acestui moment sacru toată atenţia cuvenită. În timpul celebrării episcopul Anton a adresat credincioşilor un scurt cuvânt despre semnificaţia spirituală a pomenirii răposaţilor iar cei doi ambasadori, la rândul lor au dorit să cheme atenţia celor prezenţi asupra necesităţii de a cinsti memoria celor dragi, aşa cum o fac şi creştinii din ţările cu tradiţii vechi catolice.

Duminica, 3 noiembrie, cele trei parohii s-au reunit în cimitirul central al oraşului, în jurul mormântului fostului paroh de Chişinău, părintele Bronislaw Hodanionek, de unde s-a format o procesiune spre centrul cimitirului, şi în ritmul celor 5 staţiuni prevăzute de ritualul în limba rusă, credincioşii s-au rugat pentru morţii lor, recitând rozariul şi răspunzând la invocaţiile propuse de către preoţi.

A consemnat Irina Corobcenco