Interviu cu mons. Cesare Lodeserto, vicar general al Diecezei de Chișinău – despre caritate

Cu ocazia Jubileul organizațiilor sociale ale diecezei și a congresului de mâine, 22 septembrie, Mons. Cesare Lodeserto, vicar general al Diecezei de Chișinău, a oferit un interviu în care vorbește despre realizările în domeniul social din ultimii 25 de ani și despre importanța carității în viața Bisericii.

Ce este caritatea?

Caritatea este unul dintre cele trei aspecte importante din viața pastorală a unei comunități bisericești, iar celelalte două aspecte sunt liturghia și cateheza. Nu poate exista o comunitate, dieceză sau parohie fără caritatea care ajunge la toți cei care trebuie iubiți cu aceeași dragoste pe care Dumnezeu o are pentru fiecare om. În calitatea sa de bun păstor, episcopul se îngrijește de caritate, are datoria să supravegheze turma, s-o păstorească și  să-i potolească foamea. Pentru noi caritatea este echivalentă cu Biserica.

 Au fost realizate multe proiecte. Care au fost obiectivele atinse?

Nu este atât de important proiectul, mai important este omul. Episcopul insistă foarte mult și sunt și eu pe deplin convins de necesitatea de a-l sluji pe om și de a avea grijă de om. Din acest motiv, proiectul realizat trebuie să aibă întotdeauna drept prioritate omul și să nu fie un scop în sine. Proiectul trebuie să ajungă la trupul suferind al celor săraci, așa cum ne cere Papa Francisc. Mă gândesc la toți cei care în acești 25 de ani au fost ajutați în numele iubirii lui Cristos și sunt uimit. O femeie mi-a spus: „Am mâncat la Cantina Socială «Papa Francisc» timp de doisprezece ani”. Această afirmație spune totul Bisericii noastre.

 Care este angajamentul diecezei în operele de caritate?

Slujirea carității vede organizațiile și parohiile noastre angajate în același mod. Vă spun mai mult: parohia este primul loc al carității în mijlocul caselor oamenilor și nu este doar o chestiune de a face un proiect, ci de o caritate vie, care vede păstorul prezent în casele persoanelor în vârstă și săraci, alături de copiii aflați departe de părinți, pentru a organiza un mic oratoriu sau pentru a-i ajuta să-și facă temele. Organizațiile își oferă serviciile prin proiecte specifice, dar nici parohiile nu fac mai puțin. Apreciez cu adevărat parohii care dedică mult timp vizitând familiile sărace, mergând în locurile de suferință și singurătate. Dar trebuie să aducem mulțumiri laicilor, călugărilor și tuturor celor care, cu pasiune se implică în caritate. Bunul Dumnezeu îi va răsplăti pe merit. Trebuie, de asemenea, să le mulțumim binefăcătorilor, organizațiilor, diecezelor, asociațiilor și persoanelor, fără ajutorul cărora nu am putea face nimic. Binefăcătorii sunt instrumente minunate ale Providenței divine. Le mulțumim  de asemenea pentru implicarea lor organizațiilor „Caritas”, „Fides”, „Casa Providenței”, Fundației „Regina Pacis”, „Optima fide”, salezienilor, „Concordia”, prezențe uimitoare și profesioniste, care sunt chipul Bisericii lui Cristos în Moldova.

Care sunt proiectele de viitor?

Viitorul este în mâinile lui Dumnezeu. Nu trebuie să facem caritate pentru vizibilitate și laudă, ci trebuie să realizăm proiecte credibile și concrete, rod al rugăciunii și sacrificiului, al dragostei pentru Dumnezeu și pentru cei săraci. De asemenea, este bine să spunem că slujirea celor săraci este un minister, un „minister al carității”, astfel încât toți cei implicați în organizații și parohii, chiar dacă sunt angajați, trebuie să ia întotdeauna în considerare faptul că aceștia servesc unei misiuni și nu doar unui loc de muncă, au o misiune de îndeplinit și nu doar de a-și ocupa timpul și apoi a primi un salariu. Acești 25 de ani de istorie ne-au permis să înțelegem adevărata față a carității, că suntem pe drumul cel bun, fapt pentru care trebuie să continuăm, punând alături de caritate credința personală și speranța pe care o dăruim. Obiectivele de viitor sunt în continuitate cu trecutul și cu ceea ce s-a făcut până acum: formarea operatorilor, activități post-școlare cu copii și adolescenți, servicii de caritate în cadrul familiilor în care există vârstnici, îngrijirea deținuților minori și altele.

Mihai Țurcanu