A fost convocat Consiliul Pastoral Diecezan 2019

Preoți, persoane consacrate și laici se vor întâlni luni, 24 iunie, în cadrul unei adunări pastorale prezidate de Preasfințitul Anton Coșa. Această întâlnire va servi evaluarii căii pastorale parcurse în acest an, cu tema „Biserica și comuniunea”, și care a avut trei obiective fundamentale: familie, tineret și vocații.

Întâlnirea va începe cu o reflecție a Preasfințitului Anton, urmată de prezentarea textului de lucru de către Vicarul General, Mons. Cesare Lodeserto, și va continua cu intervenția liberă a participanților.

În cadrul întâlnirii vor fi prezentate programele pastorale misionare, pentru tineret și comunicare, și va avea loc intervenția președintelui Caritas și prezentarea celor doi preoți noi care vor sluji în dieceza noastră din luna iunie.

De asemenea, va fi sărbătorită, cu această ocazie, aniversarea a 30 de ani de preoție ai Preasfințitului Anton Coșa.

Mihail Țurcanu