Interviu cu Ilie Zabica, directorul Fundației „Regina Pacis”

Fundația „Regina Pacis” activează în Republica Moldova de 19 ani, timp în care a dezvoltat mai multe proiecte în sprijinul diferitor categorii de persoane defavorizate. Directorul Fundației, Ilie Zabica, ne-a oferit un interviu în care ne relatează despre activitatea organizației și importanța carității în societatea contemporană.

Fundația Regina Pacis este prezentă în Republica Moldova de 19 ani și, în toți acești ani, ați fost directorul organizației, obținând un mare succes. Simți povara responsabilității pentru această misiune?

Exact, anul acesta se fac nouăsprezece ani de când activez pentru Fundația Regina Pacis. Atunci când am fost numit director, eram student la Universitatea Tehnică în anul cinci. Visam pe atunci să fac carieră peste hotarele țării, să devin un bun inginer. Toate planurile însă au luat altă întorsătură când l-am întâlnit pe Don Cesare Lodeserto. M-a rugat să-l ajut să viziteze familiile unor moldovence traficate în Italia, pe care dânsul, cu ajutorul autorităților italiene, le salvase din sclavie. Erau peste sute de familii… Pe parcursul unui an, zi de zi, am cutreierat, în lung și în lat, întreaga țară. Am cunoscut sute de drame și destine distruse. Anume aceste cazuri mi-au schimbat planurile de viitor. Am acceptat funcția de director al Fundației Regina Pacis pentru a oferi ajutor acestor familii și altor persoane care suferă. În această perioadă, împreună cu echipa pe care am adus-o în Fundație, am realizat multe inițiative care au schimbat destine și au oferit o șansă pentru mii de persoane nevoiașe. Pe lângă repatrierea și reintegrarea în familii a fetelor și tinerelor mame traficate, au mai urmat campanii de informare pentru a stopa fenomenul traficului de ființe umane, am recuperat din stradă și am oferit un viitor mai bun unui număr mai mare de 300 copii aflați în dificultate, au fost preparate și distribuite peste 1 milion de prânzuri calde pentru bătrâni săraci, am acordat ajutor periodic pentru sute de familii nevoiașe cu scopul de a preveni abandonul, de a facilita școlarizarea și a reduce foamea în aceste familii. Am mai reușit să renovăm și să dotăm o grădiniță, un poli-ambulatoriu medical, săli de curs și o bucătărie în Penitenciarul pentru minori, au fost organizate și desfășurate cursuri de formare profesională pentru circa 120 minori în detenție, și multe altele. Evident, mereu am simțit și simt o mare responsabilitate pentru ceea ce am făcut și continui să fac. Însă această responsabilitate nu o percep ca o povară, ci mai degrabă ca un vot de încredere.

Este interesant să cunoaștem cu ce sentimente un credincios ortodox îndeplinește un serviciu pentru Biserica Catolică?

Am fost botezat și crescut într-o familie cu tradiții ortodoxe, însă, trebuie să recunosc că principiile și învățăturile creștinismului le-am cunoscut datorită Bisericii catolice. Pentru mine, nu există diferență între aceste două biserici, există diferențe de tradiții și cultură. Un bun creștin, este de fapt un bun ortodox și un bun catolic.

Fundația este o imagine a Bisericii Catolice din Moldova în special pentru slujirea în folosul copiilor, bătrânilor și copiilor aflați în închisoare. Care sunt dificultățile în implementarea acestor proiecte?

Tradițiile și cultura Bisericii catolice de slujire în folosul copiilor, bătrânilor și celor suferinzi sunt, probabil, un exemplu de urmat pentru toate confesiunile. Dificultățile întâmpinate în realizarea proiectelor sunt îndeosebi legate de rezistența culturală a oamenilor, de interesul minor al autorităților în soluționarea problemelor cu care se confruntă unele categorii de oameni, corupție și multe altele.

Pentru a face un lucru bun trebuie să aveți colaboratori potriviți de lângă dvs., și de fapt, unul dintre punctele forte ale Fundației este rolul echipei. Ce credeți despre angajații fundației?

Am avut și am noroc de echipa pe care o conduc. Anume grație echipei noastre a fost posibilă realizarea a tot ceea ce am reușit să facem până acum. Însă, trebuie să recunosc că emigrarea populației, nivelul scăzut al salariilor în raport cu costul vieții, dar și munca stresantă sunt într-adevăr provocări majore. Din păcate, avem multe cazuri, când unii colegi nu rezistă și decid să emigreze, iar acest aspect ne vizează nu doar pe noi.

Aveți în cadrul Fundației o mare problemă: un președinte pretențios și sever. Simți greutatea acestor aspecte?

Nu l-aș defini pe Don Cesare ca un președinte pretențios și sever, ci mai degrabă un izvor constant de idei și sugestii, un sprijin de încredere și o adevărată sursă de încurajare pentru întreaga echipă. Dumnealui are o experiență enormă și vine dintr-o țară cu tradiții, iar eu țin cont de acest lucru. Se întâmplă să avem divergențe și viziuni diferite asupra unor probleme și soluții, dar, în acești nouăsprezece ani, am învățat ambii să ne auzim.

„Hrăniți-i pe cei flămânzi”! Este un principiu al vieții creștine pe care Fundația îl desfășoară prin Cantina Socială „Papa Francisc”. Ce reprezintă pentru dumneavoastră această prezență alături de cei săraci?

Proiectul ”Cantina Socială” activează din anul 2003 și este una din cărțile de vizită a Fundației. Îmi doresc cu toată sinceritatea să nu existe oameni săraci și chiar îmi doresc să nu mai existe necesitate în astfel de proiecte. Din perspectiva creștinismului și umanității, acest proiect este absolut necesar, iar, din punct de vedere al eforturilor depuse pentru asigurarea derulării acestuia și costurilor mari, pot spune că este foarte dificil. A produce și a distribui zilnic peste 180 prânzuri, fără suport din partea autorităților, doar din campanii de colectare și donații private este o provocare deloc ușoară. Însă, atâta timp, cât pentru beneficiarii noștri, aceste prânzuri reprezintă unica sursă de alimentație, vom continua să depunem tot efortul astfel încât Cantina Socială ”Papa Francisc” să-și continue activitatea.