Interviu cu Carmela Romano, fost responsabil al Mișcării Rinnovamento nello Spirito Santo în Republica Moldova

Recent, Mișcarea Rinnovamento nello Spirito/Reînoirea în Duhul Sfânt a numit un nou responsabil în Republica Moldova, Marcella Reni, care îi urmează în misiune Carmelei Romano. Cu această ocazie, Carmela Romano ne-a oferit un interviu în care ne vorbește despre activitatea mișcării în dieceza noastră și experiența sa în Republica Moldova.

Mișcarea RNS este prezentă în Republica Moldova de 17 ani, cu un angajament din partea lui Salvatore Martinez și a întregului Consiliu, foarte oneros, dar totuși ați mers mereu înainte. Care sunt motivele care susțin acest angajament?

Prezența Reînnoirii în Duhul Sfânt (de acum RnS) în Republica Moldova provine dintr-o serie de factori providențiali. Aici amintim cuvintele pline de cordialitate sfântului papă Ioan Paul al II-lea, care a binecuvântat prezența noastră, pe 14 martie 2002, cu aceste cuvinte: „În mod ideal, doresc să binecuvântez trei proiecte, pentru care vă oferiți voi și care orientează grupurile „din cenacolul superior” ale comunității Reînnoirii în Duh cu un zel misionar generos. Mă refer, în primul rând, la sprijinul pe care îl oferiți pentru Implantatio Ecclesiae din Moldova…constituind o comunitate misionară legată de Dieceza de Chișinău”. Proiectul Moldova a apărut tocmai din nevoia de a proiecta grupurile și comunitățile RnS din cenacol pentru o lucrare de evanghelizare și promovare a omului. Acesta este principiul care stă la baza activității și întărește misiunea: dorința de a contribui la acel șantier care este întotdeauna deschis și în continuă creștere, care solicită contribuția fiecăruia.

În unele parohii, mișcarea a găsit mai mult spațiu și au fost create grupuri care, pe lângă faptul că sunt angajate în rugăciune, realizează o cale de caritate. Cum experimentează mișcarea binomul rugăciune și caritate în Republica Moldova?

Proiectul Moldova face parte dintr-o structură socială, politică și economică. Prezentă în Moldova datorită voinței puternice a episcopului de Chișinău, Mons. Anton Coșa, Reînnoirea lucrează în formarea și animația spirituală a populației, obligată să se confrunte cu o situație de greutăți materiale și spirituale grave. Se pare la prima vedere că RnS, datorită vocației sale intrinseci, este chemată în același timp să favorizeze creșterea spirituală a adepților săi, dar nu poate să nu răspundă și la nevoile lor elementare și primare. Este necesar să le oferim oamenilor ceea ce este necesar pentru a trăi și pentru a avea motive de a trăi. Iar pentru noi „a trăi este Cristos” (Fil 1,21); și binomul rugăciune-caritate este fundamental.

Care este angajamentul RnS în Moldova: misiune, evanghelizare, caritate?

Caritatea, al cărui martor a devenit Isus Cristos cu viața sa pământească și, mai ales, odată cu moartea și învierea sa, este într-adevăr principala forță motrice pentru adevărata dezvoltare a fiecărei persoane și a întregii umanități. Dragostea – „caritas” – este o forță extraordinară care îi determină pe oameni să se angajeze cu curaj și generozitate în domeniul dreptății, al păcii și al ordinii lucrurilor. Este o forță care își are originea în Dumnezeu, Iubirea eternă și Adevărul absolut. Fiecare își găsește binele aderând la proiectul pe care Dumnezeu îl are asupra lui, pentru a-l realiza pe deplin: de fapt, în acest proiect își găsește adevărul și aderând la acest adevăr devine liber (vezi Ioan 8,32).

Ce îi motivează pe voluntari să trăiască această experiență misionară?

Există diferite motivații care împing. Toate sunt în inima misionarului. „Dragostea lui Cristos împinge” (vezi 2Cor 5,14). Prezența lui Cristos Isus în inimă ne determină să ieșim, să evanghelizăm, să percepem viața noastră ca o misiune (vezi Evangelii Gaudium 272). Se deschide o întâlnire autentică de credință, împingând spre dorința de a spune și de a mărturisi frumusețea și actualitatea lui Isus în viață. Angajamentul de a proclama ne ajută să ieșim din noi înșine, din schemele și din limitele noastre spirituale. Viața unui număr mare de bărbați, femei, tineri, preoți și persoane consacrate mărturisesc acest lucru: mișcați de dragostea lui Isus, au întreprins, în acești ani, călătorii mai mult sau mai puțin lungi pentru a ajunge în Moldova, din toate părțile Italiei și să adere la diferitele initiative locale.

Care sunt obiectivele mișcării pentru anii viitori?

Cu siguranță obiectivul principal este ca cele trei grupuri de rugăciune, prezente în orașele Chișinău, Bălți și Râbnița, să obțină o anumită autonomie în animarea carismei RnS. Am dori ca toți frații și surorile implicate în spiritualitatea carismatică să atingă un nivel de cunoaștere, interiorizare și praxis spiritual și pastoral dictat de calea unitară de formare. Cu ajutorul Duhului Sfânt ne imaginăm deschiderea altor grupuri de rugăciuni în alte orașe din Moldova. Odată cu deschiderea acestora, am dori, de asemenea, să consolidăm ajutorul concret. Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele noastre, Domnul cunoaște timpurile și modalitățile pentru a face ca planurile Sale să devină realitate. Suntem aici, dornici să facem bine, potrivit binomului credință carismatică și inteligență luminată. Avem multe angajamente spirituale pe care le prețuim în inimile noastre. Ele sunt rodul unei împărtășiri spirituale intense, care a avut loc cu Mons. Cesare Lodeserto, vicarul general. Ne rugăm să avem timpul necesar pentru a realiza aceste lucruri, sau cel puțin unele dintre acestea.

Ce sentimente generează în tine ca femeie de credință experiența personală din Republica Moldova ?

Această experiență a fost foarte semnificativă pentru mine. Cu siguranță o consider printre cele mai importante experiențe de când activez în RnS. O mulțumire specială pentru această experiență intensă o datorez lui Dumnezeu și Comitetului Național și Consiliului RnS, care în ultimul mandat și-au plasat încrederea în persoana mea și cu implicarea lor directă și permanentă am putut imagina și implementa liniile unor gesturi misionare importante, precum Proiectul misionar și Campania pentru adopții la distanță „Adoptați un preot, adoptați o familie”. De asemenea, mulțumesc Mons. Cesare Lodeserto pentru sprijinul oportun și adecvat, grija continuă și încurajarea pe care mi-au oferit-o mie, misionarilor și activităților împărtășite și examinate mereu. Chiar și în perioadele dificile, a fost interesant să „luptăm”, să definim problemele și să le rezolvăm, deoarece nu este întotdeauna ușor să găsim soluții la mulți kilometri distanță; și dacă adăugăm problemele limbii, tradițiilor și diferitelor obiceiuri, am fost ghidați de simțul unui dar frumos primit de sus! Am pregătit sute de frați ai misiunii cu weekend-uri misionare, animați împreună cu Pr. Patrizio Pinto și câțiva membri ai Consiliului Național. Dacă mă gândesc la experiența minunată pe care am avut-o cu un grup de colegi de la școala mea, cu managerul și 12 elevi, cu Salvatore Martinez în cele trei comunități moldovenești, inima mea se umple și mai mult de recunoștință și de sentimentul de apartenență la întreaga umanitate.