Interviu cu Excelența Sa Bartłomiej Zdaniuk, ambasador al Republicii Polone la Chișinău

Sursa foto: https://kiszyniow.msz.gov.pl/

Excelența Sa Bartłomiej Zdaniuk este ambasador al Republicii Polone la Chișinău din anul 2017 și un participant activ și bun prieten al Bisericii Catolice din Republica Moldova. Excelența Sa ne-a oferit un interviu în care, lăsând complet la o parte aspectele politice, ne-a vorbit despre viziunea sa asupra credinței și Bisericii.

Prezența în Republica Moldova a unei mari comunități poloneze vă angajează în rolul de Ambasador, dar în același timp vă oferă ocazia de a vă mărturisi credința catolică. Poate exista vreo contradicție între Ambasador și credincios?

Aceste ipostaze se îmbină în viața fiecărui credincios. Nu e nici o diferență pentru că meseria pe care o ai nu constituie și nu trebuie să constituie o piedică pentru viața ta spirituală. Dacă ești credincios, indiferent de meseria ta, trebuie să trăiești într-un mod anume, într-un mod care respectă ce a fost spus în poruncile lui Dumnezeu, în poruncile Bisericii. De aceea nu văd nici o contradicție. Cel care este credincios este chemat la un mod de viață și meseria nu este o piedică.

Poporul polonez s-a format prin credință și prin mărturia marilor sfinți, ultimul fiind Sfântul Ioan Paul al II-lea. Ce spun acești sfinți polonezi moderni pe calea credinței?

Sunt foarte mulți sfinți polonezi, este greu să facem un rezumat. Dacă pornim de la primul sfânt, sfântul Adalbert, în limba polonă sfântul Wojciech, care a fost martirizat în anul 997, deci acum 1022 de ani, până acum avem desigur o bogăție mare a sfinților, ceea ce e foarte bine. Asta arată cât de rodnic este pământul nostru. O parte dintre sfinți sunt cei care au luptat în același timp pentru credință, independența patriei și demnitatea omului. Sfântul Maximilian Kolbe, mare martir, omorât în 1941 la Auschwitz. Binecuvântatul părinte Jerzy Popiełuszko, omorât în 1984 de către, probabil, serviciile secrete comuniste. Probabil, pentru că sunt mai multe variante. Dar sunt și sfinți din perioada anterioară. A fost canonizată recent regina Hedwiga, o sfântă de la sfârșitul secolului al XIV-lea. A fost și sfântul Stanislaw, episcop de Cracovia, care a fost un sfânt din secolul al XI-lea, care a fost omorât de regele Boleslaw chiar în timpul liturghiei, pentru că nu a vrut să se supună voinței regelui, și a devenit o persoană foarte importantă pentru neamul polonez, mai ales la Cracovia, dar nu numai. Îi vedem pe foarte mulți care au făcut mult totodată și pentru Biserică și pentru oameni, și pentru patrie, și cred că aceste persoane nu făceau nici o deosebire, că ar fi activat pentru Biserică, atunci nu și pentru țară. Este un fel de pachet. Nu poți să trasezi o diferență, dacă trăiești cu adevărat respectând niște valori, între binele Bisericii și dorința ta de mântuire, pe de o parte, și pe de altă parte, binele oamenilor, libertatea, independența și bunăstarea țării în care tu trăiești. Desigur, au fost alți sfinți, care poate au avut o activitate mai mult spirituală, și bineînțeles o persoană sfântă recentă, din secolul al XX-lea, sfânta Faustina, prin activitatea căreia omenirea a redescoperit un lucru foarte important care este milostivirea lui Dumnezeu. Deci, avem și asemenea persoane, care au trait în mod silențios, au trait în mănăstire, dar bogăția vieții spirituale a fost atât de mare că acum vedem cât de departe noi am mers. Și, bineînțeles, Papa Ioan Paul al II-lea este tot o persoană importantă, care cred că acoperă ambele domenii. Și sfânt patriot și organizatorul vieții sociale, dar totodată și intelectual și o persoană cu o dimensiune mistică dezvoltată. Cum spuneau cei care îl cunoșteau, că este un papa al rugăciunii, se ruga foarte foarte mult, și dezvolta această legătură cu Dumnezeu. Așteptăm în Polonia o altă, deocamdată beatificare, o altă persoană din secolul al XX-lea, cardinalul Stefan Wyszyński, care a fost Primatul Poloniei din 1948 până la moartea sa în 1981, și de fapt dânsul a fost persoana care s-a împotrivit  în modul cel mai curajos  puterii comuniste , mai ales în perioada stalinistă, care vroia cumva să controleze Biserica, să obțină ca Biserica Catolică să devină una obedientă, una care va colabora cu regimul, să devină un fel de slugă a sistemului. Și aici, Wyszyński, desi a fost supus presiunilor, chiar a fost arestat timp de trei ani, nu s-a predat, nu a acceptat vreo colaborare. Și fără cardinalul Wyszyński nu ar fi fost posibilă ascensiunea cardinalului Wojtyla, care a devenit Papa Ioan Paul al II-lea.

O întrebare mai stranie, dar interesantă: Ce îi cere Bunului Dumnezeu un ambasador atunci când se roagă?

Cred că aici iarăși nu ne deosebim. Toți cuntem oameni. Și mai ales că dacă ești ambasador, de la bun început știi că este pentru o perioadă anume, nu ești ambasador pe viață. De aceea, nimeni nu pierde contactul cu realitatea. Toți ambasadorii pe care eu îi cunosc sunt oameni cu exact aceleași provocări pe care le au alte persoane. De ce avem nevoie? Avem nevoie, în primul rând, de harul lui Dumnezeu, de ajutorul Duhului Sfânt, de milostivirea lui Dumnezeu, de ajutorul pe care ni-l oferă toți sfinții. Dar bineînțeles, să și analizăm în timpul rugăciunii ce am reușit, ce nu am reușit, unde încă trebuie să facem un efort, un efort pe care-l facem noi, dar bineînțeles, cel puțin așa trebuie să considere un credincios, cu ajutorul lui Dumnezeu. Schimbările din viața noastră nu vor fi posibile numai cu efortul nostru. Trebuie să fie și acest har, trebuie să fie și această intervenție a lui Dumnezeu. De fapt, e un fel de colaborare. Dar asta nici nu înseamnă că dacă este harul lui Dumnezeu atunci noi nu trebuie să facem nici un efort. Trebuie și unul și altul. Și acesta este un process care durează întreaga viață, și nu se termină niciodată. Deci, cumva, noi urcăm mai sus pe această scară. E un fel de munte, și noi mergem spre vârful muntelui. Dar știm că în viața asta sunt și munți, dar sunt și momente în care trebuie să coborâm. Deci, nu este absolut nimic extraordinar. Rugăciunea mea nu s-a schimbat atunci când am devenit ambasador. Include același lucru. Adică harul lui Dumnezeu ca să știm să avem un comportament corespunzător, ca să știm să înțelegem situațiile în care ne pune viața.

Sunteți un laic catolic foarte atent și prezent, dar ce ați dori ca Biserica din Republica Moldova să facă pentru evanghelizare și pentru săraci?

Sunt două lucruri diferite. Întrebarea care este scopul activității Bisericii. Eu cred că scopul principal este rolul de păstor, de ghid al omenirii în drumul său spre mântuire. Și Biserica deține în bogăția sa, în capacitățile sale, în primul rând sacramentele, cele șapte sacramente pe care numai Biserica poate să le ofere. Și cred că aici este rolul principal. De aceea, Biserica, peste tot în lume, nu numai într-o dieceză anume, în primul rând trebuie să muncească la acest capitol. Pentru asta trebuie să fie, fiind o Biserică Apostolică, preoți foarte bine pregătiți, și nu doar în sensul că au absolvit seminarul și atât, ci tot timpul. Noi toți, indiferent că ești preot, că ești ambasador, indiferent de meserie, tot timpul trebuie să învățăm  ceva nou. Nu putem spune că gata și nu mai progresăm. Trebuie ca acest rol de păstor, care iarăși, include mai multe dimensiuni. În primul rând dimensiunea euharistică, totodată cu ea cea de propăvăduire, de predică. Predicile trebuie să fie bune, trebuie să fie bogate, trebuie să aibă o adâncime spirituală, trebuie să le ajute credincioșilor să înțeleagă cât de bogată este viața și cât de multe putem să facem. Eu am impresia foarte des, peste tot, și în Polonia este aceeași impresie, foarte mulți oameni încă nu înțeleg. Trebuie să fie, cum a scris cândva sfântul Ioan Paul al II-lea, fides et ratio, deci trebuie să fie și credința, dar trebuie să fie și cunoașterea. Foarte mulți poate că au uitat, poate că nici n-au conștientizat ce sunt sacramentele, de ce sunt importante, cum să avem acces la aceste sacramente, ce să facem ca ele să producă un rezultat. Deci, Biserica fiind depozitorul istoriei, tradiției, dar și a sacramentelor, acesta este rolul cel mai important, de a explica care importanța lor, nu doar a conferi aceste sacramente, ci și a explica ce noi, laicii, trebuie să facem ca folosind aceste sacramente să avansăm și în calea spre mântuire. Biserica are sacramentele, care au fost stabilite de însuși Mântuitorul Isus Cristos, și noi, dacă mergem la biserică, este pentru a avea acces la aceste sacramente, și euharistia este cel care probabil este folosit cel mai des. Și aici este nevoie  ca Biserica să vină cu un mod impecabil în care ar oferi aceste sacramente. Contează partea liturgică, contează partea de predică, dar bineînțeles, contează poate și mai mult partea cu viața exemplară a preoților. Și aceasta este peste tot în lume, nu anume în Republica Moldova. Pentru că rolul preotului este unul foarte important. El, de fapt, este cumva centrul comunității, mai ales acolo unde sunt comunitățile noi, unde sunt comunitățile mici, unde poate sunt mai puține grupuri parohiale. Biserica tot timpul trebuie să fie această lanternă care arată unde să mergem, acest punct de orientare. Acesta este rolul principal. Desigur că Biserica, pe lângă această activitate, se ocupă și de dimensiunea socială, educațională, cu oameni săraci, orfani, copii din familii social-vulnerabile. Dar nu trebuie să uităm că rolul principal este ca oamenii să-și găsească mântuirea și pentru asta Biserica vine cu sacramentele, predica, liturghia, pastorația în sensul organizării unui grup care pe o „corabie” merge spre mânturie, cerând ajutorul lui Dumnezeu, prin credință și har. Acesta este rolul principal, și eu țin minte când a venit Papa Benedict al XVI-lea la Varșovia în 2006, și imediat de la avion a ajuns la Catedrala unde a avut loc întâlnirea cu preoții, și a spus că preotul nu trebuie să fie un inginer, nu trebuie să fie un constructor, ci preotul în primul rând trebuie să aibă grijă de „oile” sale, cum este comunitatea, și cred că aici este lucrul cel mai important. Apoi bineînțeles vine și grija de comunitate în sensul fizic. Dacă este biserică, o clădire, desigur trebuie să aibă grijă de clădire, dar important este să nu ne trezim într-o situație în care clădirea este foarte frumoasă, renovată, dar unde nu vine nimeni, sau dacă vine nu prea știe pentru ce vine. Omul trebuie să știe că vine în fiecare duminică, la fiecare sărbătoare, sau, unele persoane dacă au posibilitate, și în fiecare zi, pentru a se curăța, a progresa, a deveni mai matur, a se lepăda de lucrui rele, dar pentru asta este nevoie de ce-am spus mai devreme, de această colaborare dintre om și Dumnezeu.

În Republica Moldova Biserica Romano-Catolică a făcut progrese imense, fiind o Biserică practic decimată  în perioada sovietică, a rămas un preot pentru întreaga RSSM, a rămas un loc de cult undeva la cimitir unde oamenii se întâlneau din când în când. Sigur că progresul este imens. Acum, bineînțeles, ca și în fiecare situație vine perioada de maturizare, de fidelizare, în sensul că credința să nu fie un fel de foc de paie, care vine și pleacă, trebuie să fie un lucru interiorizat în mod permanent în viața comunității. Trebuie să fie ceva interiorizat într-un mod foarte adânc, și acest lucru se poate face cu timpul, cu generații întregi, cu rugăciune. Nu va fi totul într-o singură zi.

Ați avut ocazia să-l ascultați pe Papa Francisc la Iași, cu ocazia recentei sale vizite în România, ce v-a impresionat în această persoană aflată în fruntea Bisericii?

Am participat la evenimentul de la Iași. Am fost impresionat foarte pozitiv. Am mai fost la asemenea evenimente în Polonia când venea sfântul Ioan Paul al II-lea, când a venit în 2006 Papa Benedict al XVI-lea. Am fost și la Roma la câteva evenimente cu toți trei papi. Nu a fost prima mea experiență. Și desigur, pot spune că acest eveniment de la Iași a fost foarte reușit. Ne-a ajutat Providența Divină, în sensul că a fost o vreme foarte bună. Predica Sfântului Părinte a fost una importantă, în sensul că a subliniat rolul familiei, care este un fel de mică biserică, unde noi creștem, unde noi învățăm, cunoaștem ce este bun și ce nu este bun, înțelegem rolurile pe care noi le jucăm în viață sau pe care trebuie să le jucăm în viață. De aceea acest nucleu care este familia, este lucrul cel mai important și rolul Bisericii și a tuturor credincioșilor este de a apăra această familie, lucru care astăzi nu este atât de evident. În ceea ce privește Papa Francisc, cred că este o persoană care vine dintr-o cu totul altă lume și altă civilizație decât a fost până acum, cu papii europeni. Cineva a spus despre Papa Benedict că este ultimul papă european. Vom vedea în viitor cum o să fie. Papa Francisc vorbește foarte mult despre sărăcie, pentru că vine dintr-o regiune unde acest lucru într-adevăr este foarte important. Sigur că poate nu atât de mult au subliniat acest aspect suveranii pontifi precedenți, asta nu înseamnă că n-au făcut nimic. Dimpotrivă, au făcut foarte mult. Dar poate abordarea a fost alta. Eu văd aici un proces mai larg, un proces de de-europenizare a Bisericii. Sunt foarte curios să văd cum acest proces se va dezvolta în viitor.

Dacă într-o zi ați vorbi în fața preoților din Republica Moldova, ce le-ați spune în calitate de laic?

Cu preoții din dieceză mă cunosc, cu o mare parte dintre ei vorbim și discutăm , și știu foarte bine cât de specifică este situația. Una este când slujești într-o țară care de câteva secole este una catolică, altceva este când ai o activitate misionară, specificul activității nu se compară. Una este cand ești într-o parohie unde în fiecare duminică vin între trei și patru mii de oameni la liturghie, și altceva este când vin nu patru mii ci patru persoane. Cred că, indiferent de situație, preotul, persoanele consacrate, dar și cei laici, trebuie să fie o imagine vie a lui Dumnezeu. Alții, uitându-se la oamenii Bisericii, și la noi laici, în viața noastră trebuie să vadă însuși chipul lui Dumnezeu. Trebuie să vadă un exemplu. Deci, este importantă și partea cu cuvântul. Dar mult mai importantă este și partea cu fapta. Tu, prin activitatea ta, prin ce faci , prin modul tău de a trăi, într-adevăr ești o reflecție a Luminii lui Dumnezeu. Pentru că noi îl purtăm cumva pe Dumnezeu oamenilor, prin modul nostru de activitate, de gândire, de comportament. Și asta cred că este ceea ce trebuie să facă absolut toți.

Faptul că în Dieceza de Chișinău sunt mai puține parohii decât în țări cu tradiție profundă a catolicismului nu înseamnă că atitudinea trebuie să fie diferită. În cazul Poloniei vorbim chiar de Noua Evanghelizare, sau în cadrul Europei Occidentale, când de fapt aceste țări trebuie evanghelizate din nou. Aici, indiferent de locul unde ești, dacă ești printre credincioși, necredincioși, peste tot tu trebuie să fii aceaastă Lumină vie, acest Chip viu al lui Dumnezeu. Și cred că aceasta este singura cale pe care noi toți trebuie să avansăm, atât preot, cât și laic.