Vizita Nunțiului Apostolic, Mons. Miguel Maury Buendía și caritatea Papei Francisc pentru săracii din Republica Moldova

La un an de la vizita Cardinalului Pietro Parolin, Secretar de Stat al Sfântului Scaun, a revenit în Dieceza de Chișinău Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic pentru Republica Moldova.

Reamintind acel eveniment important, care a marcat atât de mult comunitatea catolică moldovenească, care își sărbătorea jubileul, Nunțiul Apostolic nu numai că a vizitat Dieceza, dar s-a întâlnit și cu autoritățile statului, a dialogat cu preoții și a celebrat sfânta Liturghie în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău.

Vizita Cardinalului Pietro Parolin și întâlnirea sa cu toate autoritățile statului au făcut posibilă consolidarea relației Republicii Moldova cu Biserica Catolică, recunoscând și munca intensă depusă de Preasfințitul Anton Coșa, care a condus Dieceza încă de la începuturile sale.

Nunțiul Apostolic a prezentat autorităților de stat angajamentul Bisericii Catolice din Republica Moldova, prin acțiunea pastorală a parohiilor și activitatea organizațiilor sociale. De asemenea, s-a făcut o vizită la biserica parohială din Tiraspol, unde anul trecut Cardinalul Pietro Parolin a prezidat Liturghia de sfințire a altarului.

Cu această ocazie, Nunțiul a fost un „ambasador” al carității Papei, transmițându-le personal săracilor Cantinei „Papa Francisc” și unor familii ale Parohiei „Providența Divină” ofertele pe care Sfântul Părinte le-a destinat pentru dânșii. Semnificative sunt cuvintele pe care Papa le-a adresat Nunțiului Apostolic: „Mergi și transmite acești bani săracilor cantinei din Chișinău și privește-i în ochi pe fiecare”. Acest lucru s-a și întâmplat, Mons. Miguel Maury Buendía, însoțit de Preasfințitul Anton Coșa, oferindu-le darul, salutul și binecuvântarea Papei.

Dieceza de Chișinău este extrem de recunoscătoare Papei Francisc pentru dragostea și prezența sa grijulie, manifestată și în timpul vizitei recente la Iași.