Hramul Parohiei „Sfântul Francisc din Assisi” din Râșcani 2019

Vineri, 4 octombrie, Parohia din Râșcani a sărbătorit patronul comunității, sfântul Francisc din Assisi. La sărbătoare au participat și preoți și credincioși din întregul Decanat de Nord.

Liturghia a fost prezidată de Pr. Stanislav Obreja, decan de Nord, iar predica a fost rostită de Pr. Krzysztof Płonka. În predica sa, Pr. Krzysztof a atras atenția asupra necesității de a urma exemplul sfântului Francisc în slujirea sa lui Dumnezeu și săracilor.  De asemenea, părintele predicator a amintit despre începutul Lunii Misionare Extraordinare. Papa Francisc ne cheamă să ne rugăm în această lună pentru Misiuni, și ne amintește că toți, în calitate de botezați și trimiși, suntem responsabili pentru activitatea misionară a Bisericii.

După liturghie, toți participanții au fost invitați la o agapă frățească, pregătită de credincioșii parohiei.