Papa Francisc a semnat pe 1 decembrie o nouă scrisoare apostolică, în care vorbește despre semnificația tradiției Ieslei

Sursa foto: https://www.vaticannews.va/

Aflat recent într-o vizită apostolică la Greccio, Italia, Papa Francisc a semnat o nouă scrisoare apostolică, numită Admirabile signum, în care vorbește despre semnificația și valoarea Ieslei, și în care  pune în lumină două aspecte fundamentale, evidențiate de dânsul chiar la începutul documentului său.

Primul aspect fundamental este „susținerea tradiției ieslei”. Papa Francisc subliniază acest aspect deoarece din ce în ce mai mult, mai ales în lumea occidentală, se încearcă ștergerea acestei tradiții care a caracterizat întotdeauna Crăciunul. De fapt, în aceste societăți, în continuă evoluție materialistă, realizarea Ieslei este din ce în ce mai mult împiedicată, aceasta fiind înlocuită cu așa-numitul pom de Crăciun. În scrisoarea sa, Sfântul Părinte precizează clar că Ieslea ar trebui să se facă în fiecare loc, având în vedere familii, școli, spațiile publice.

Al doilea aspect, de asemenea foarte interesant, pe care Papa Francisc îl evidențiază în scrisoare, este nevoia de a reduce din ce în ce mai mult distanța dintre om și Dumnezeu, dintre om și mister. Ieslea, spune Papa, oferă scene umane care sunt tot mai aproape de Dumnezeu. Tot în cadrul acestui de-al doilea aspect, Sfântul Părinte pune sub semnul întrebării viziunile materialiste ale relației dintre om și Dumnezeu.

Ulterior, Papa Francisc evidențiază și alte aspecte interesante ale Ieslei, dar cel mai important și interesant pasaj este sensul pe care îl urmărește prin diferitele imagini, pornind de la cerul înstelat până la analizarea păstorilor, a sfintei familii, a magilor. și se apropie de creativitatea celor care includ și imagini care nu au existat cu adevărat, dar care reprezintă de fapt neliniștea și așteptările omului în relația sa cu Dumnezeu.

Mons. Cesare Lodeserto