Preasfințitul Anton Coșa s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Ungariei, Excelența Sa Péter Szijjártó

Marți, 4 februarie 2020, Preasfințitul Anton Coșa a avut o întrevedere cu Excelența Sa Péter Szijjártó, Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova. Înaltul oaspete a fost însoțit de Excelența Sa Sándor Szabó, Ambasadorul Ungariei la Chișinău.

A fost un moment de prietenie cordială și fraternitate creștină. În cursul întâlnirii au fost luate în discuție mai multe subiecte legate de situația Bisericii din cele două țări. Excelența Sa Péter Szijjártó l-a informat pe Preasfințitul Anton despre Congresul Euharistic ce va avea loc în luna septembrie curent în Ungaria, manifestându-și speranța în participarea întâistătătorului Diecezei de Chișinău la acest eveniment. De asemenea, înaltul oaspete a dat asigurări că va continua să sprijine pe plan politic și diplomatic Biserica Catolică din Republica Moldova în eventualele sale probleme pe care le are de rezolvat în țară.

La rândul său, Preasfințitul Anton Coșa a mulțumit Excelenței Sale pentru sprijinul acordat Bisericii Catolice în general și Diecezei de Chișinău în particular,.

A fost a doua vizită a Excelenței Sale Péter Szijjártó la reședința episcopală din Chișinău, prima având loc în luna februarie a anului trecut. Reamintim faptul că Ministrul Péter Szijjártó este absolvent al unei școli catolice benedictine din Ungaria, este un credincios practicant, de unde și interesul său pentru susținerea valorilor creștine și a Bisericii.