Familia catolică și pandemia

Ce face o familie catolică în perioada pandemiei, când oamenii sunt obligați să rămână acasă?

Răspunsul, foarte concret și realist, este oferit de comunitatea familiilor neocatecumenale care se află la Chișinău, și care, este bine știut, sunt familii cu mulți copii, organizați în cadrul unor activități de formare, joacă și rugăciune.

Nu lipsesc exercițiile fizice și jocurile, dar, ținând cont de faptul că suntem în perioada Postului, este săvârșită și Calea Crucii, pe lângă rugăciunea zilnică.

Părinții coordonează ziua copiilor, încercând să folosească tot timpul disponibil pentru activități corecte și, de asemenea, să nu facă simțită presiunea imposibilității ieșirii din acasă. În timpul zilei familiile sunt vizitate de Pr. Artur, preotul responsabil pentru Calea Neocatecumenală, care este întotdeauna un motiv de bucurie.

Familia catolică trăiește această perioadă dificilă cu responsabilitate și credință, încercând să facă din locuința sa nu doar cel mai sigur și mai pașnic loc, mai ales pentru cei mici, ci și realizând că familia poate fi o mică biserică domestică.

Imposibilitatea de a merge la biserică nu ne împiedică să trăim o cale a credinței, prin rugăciune și posibilitatea de a urmări sfânta Liturghie rămânând acasă, grație tehnologiei moderne.

Mărturia familiilor neocatecumenale și mai ales a modului lor de a înfrunta cu mare credință acest timp pandemic și atenția corectă celor mici, este un model și o încurajare pentru toți.