În perioada virusului: înțelepți, încrezători și credincioși

Trebuie să ne încredințăm speranței și să credem că dincolo de întuneric există lumină, chiar dacă timpul trece și trăim în suspans, așteptând noutățile zilnice, care nu ne îndeplinesc întotdeauna așteptările.

Dar fiecare dintre noi joacă un rol în acest timp de așteptare.

Unul dintre rolurile pe care le avem este să respectăm regulile și să înțelegem ferm că și comportamentul celorlalți este legat de comportamentul nostru propriu, spre bine sau spre rău, deci ceea ce facem îi poate implica pe cei din jurul nostru, ajutându-l sau punându-i în pericol. Reflecție severă și autentică, ceea ce ne face să înțelegem care sunt responsabilitățile noastre.

Un alt rol este cel al susținerii morale a celor care luptă în prima linie, cei care se află la un pas de contagiere și cu profesionalism înfruntă în fiecare zi suferința și adesea fără succes, dar luptă împotriva virusul, în speranța de a-l putea anihila cu forța creației însăși. Trebuie să fim solidari cu ei, lăsând la o parte atitudinile critice, judecățile superficiale luate din lecturi fără valoare științifică, interpretările gratuite ale celor cu pretenția că ar ști totul și sunt siguri că au soluții.

Apoi, există rolul credinciosului, care știe să canalizeze acest timp într-o călătorie de credință, proiectată spre Dumnezeu și în dialog cu oamenii. Credința are rugăciunea ca instrument, care nu este o căutare magică a lui Dumnezeu și nici măcar manifestarea unei umanități slabe. Ne rugăm deoarece credem în prezența bunului Dumnezeu, credem, de asemenea, că speranța este rodul unei profunde seninătăți interioare, iar rugăciunea îl face pe om puternic, precum și îl îmbogățește cu sentimentele necesare pentru a înfrunta dificultățile din acest moment.

Pe scurt, trebuie să fim înțelepți, încrezători și credincioși, aceste virtuți împreună ne consolidează rolul și ne fac să înțelegem că suntem pe calea cea bună.

Mons. Cesare Lodeserto