5 octombrie – Comemorarea liturgică a sfintei Faustina Kowalska

Sursa foto: https://www.vaticannews.va/

Papa Francisc a decis să includă comemorarea surorii Faustina în calendarul liturgic pe data de 5 octombrie.

Știm bine misiunea pe care a avut-o sora Faustina Kowalska, proclamată Sfântă în anul 2000 de sfântul Ioan Paul al II-lea și, mai ales, că a transmis măreția îndurării lui Dumnezeu și devotamentul său. De fapt, în Decretul Congregației pentru cultul divin divin și disciplina sacramentelor, care anunță noua comemorare liturgică, despre Sr. Faustina se vorbește ca despre „inspiratoarea unei mișcări care are ca scop proclamarea și implorarea îndurării divine pentru întreaga lume”.

„Pontiful Suprem Francisc – mai scrie în textul emis de Congregație – primind cererea și dorința transmise de păstorii de suflete, călugări și călugărițe, precum și de asociațiile de credincioși, și ținând cont de influența exercitată de spiritualitatea Sfintei Faustina în diferite regiuni ale lumii, a dispus ca numele Sfintei Maria Faustina (Elena) Kowalska, fecioară, să fie înscris în Calendarul Roman General, iar comemorarea ei facultativă să fie celebrată de toți în 5 octombrie”.

Episcopul de Chișinău, Mons. Anton Coșa, a primit cu apreciere această decizie a Sfântului Scaun: „Devoțiunea față de sora Faustina este răspândită în rândul credincioșilor noștri, fiind întotdeauna asociată cu sfântul Ioan Paul al II-lea, pentru că ne ajută să reflectăm asupra îndurării lui Dumnezeu și darurilor lui. Cu siguranță, în fiecare 5 octombrie, comunitățile vor ști să trăiască pastoral această comemorare liturgică „.

Începând cu 5 octombrie, în parohii va fi posibilă comemorarea surorii Faustina.

C. L.