Societas Verbi Divini (SVD)

Congregaţia Misionarilor Cuvântului Divin (Societas Verbi Divini sau Misionarii Verbiţi) a fost întemeiată de germanul Arnold Janssen (1837-1909) la 8 septembrie 1875 în oraşelul olandez Steyl, aproape de Venlo.
Constituţiile îl caracterizeaza pe Arnold Janssen ca pe un om al Providenţei Divine, cu o dăruire necondiţionată de sine voinţei lui Dumnezeu, animat de un mare zel apostolic cu privinţa ţărilor de misiune unde Biserica nu a fost fondată deloc sau prezenţa ei este incă la începuturi, un om al clarviziunii cu privire la necesităţile Bisericii: apostolatul rugăciunii, presa bună, exerciţiile spirituale, ecumenismul, promovarea apostolatului laicilor, studiul în domenil etnologic-antropologic-lingvistic. În anul 2006 Congregaţia numără 6075 preoţi, fraţi călugări şi tineri în voturi perpetue resp. temporare. În anul 2000, la ocazia aniversarul a 125 de ani de la întemeiere, pentru prima dată în istoria Verbiţilor a fost ales un filipinez drept Superior General. Asiaticii prezintă o trieme din toţi membrii. Verbiţii provin din 60 de ţări şi activitatea lor se desfăşoară în peste 60 de ţări. Ultimul Capitlu General din anul 2000 descria astfel sarcinile pentru întreaga Congregaţie: “Reînnoirea noastră care trebuie să fie una permanentă, merge spre două direcţii: universalitatea şi dialogul.

Ziua fondatorului: 15 Ianuarie
Data intrării în Moldova: 12 iunie 1996
Calugări: 1
Adresa: Str. Livezilor, nr. 25, MD-4839, Stăuceni, Chişinău
Tel.: +373 22 43-71-77
Fax : +373 22 43-72-56
E-mail : romanczajka@yahoo.com