Parohia “Adormirea Maicii Domnului”, Orhei

Biserica-OrheiComunitatea catolică din Orhei este cunoscută deja la începutul secolului al XIX-lea, iniţial făcând parte din parohia Chişinău. În anul 1850 în oraş erau 88 de credincioşi catolici, pentru ca în 1897 numărul lor să crească la 844. Biserica catolică din Orhei a fost construită în anul 1914 de către catolicii din oraş, sub patronatul Cesarinei Doliwo-Dobrowolska. Între anii 1916-1922 comunitate a fost păstorită de Nicolae Szczurek. Către sfârşitul anilor ’20 ai secolului al XX-lea, comunitatea era compusă din 300 de enoriaşi. În anul 1947, după instaurarea puterii sovietice, biserica a fost închisă, biserica fiind distrusă în mare parte. Edificiul de cult a fost retrocedat comunităţii catolice din Orhei în anul 2001, începând cu anul 2005 lucrările de restaurare desfăşurându-se fără întrerupere, fiind finalizate în 2008. Biserica a fost sfinţită de PS Anton Coşa la 15 august 2008, având hramul Adormirea Maicii Domnului, la eveniment participând şi strănepoţii ctitorei, aflaţi în Elveţia şi Canada.
Grija pastorală şi spirituală a comunităţii catolice din Orhei a fost asigurată de preoţii Congregaţiei Cuvântului Divin care activează în Stăuceni, comunitatea fiind până în 2014 filială a acestei parohii. La 15 iunie 2014, în cadrul unei Liturghii solemne celebrate de PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, paroh al comunităţii a fost numit Pr. Vivian Furtado SVD, care, în aceeaşi zi a şi luat în posesie parohia. La 16 octombrie 2014, printr-o serie de manifestări culturale şi ştiinţifice, precum şi printr-o sfântă Liturghie solemnă celebrată de PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, a fost comemorat centenarul bisericii din localitate.

Paroh: Pr. Vivian Furtado SVD

ORARUL LITURGHIILOR:

Luni, miercuri – 17.00 (română/rusă)
Marţi, joi – 8.00 (română/rusă)
Duminică – 10.00 (română/rusă)

Adresa: or. Orhei, str. Vasile Mahu 117
tel.: 069 397 731