Parohia “Naşterea Sfintei Fecioare Maria”, Grigorăuca

Satele Grigorăuca şi Petropavlovca au fost fondate la hotarul secolelor XIX-XX de către catolicii de origine poloneză şi intrau în componenţa parohiei de Bălţi. Capela construită la Petropavlovca era frecventată de enoriaşii ambelor sate. Mai târziu, la Grigorăuca, sat cu o perspectivă mai bună de dezvoltare, au început să se strămute locuitorii din Petropavlovca şi din alte sate din împrejurimi. În perioada sovietică, până în anul 1987, ambele sate se aflau în componenţa parohiei de Chişinău. Sfintele Liturghii erau celebrate în capela semidemolată din Petropavlovca. Până în anul 1987, asistenţa spirituală a credincioşilor din cele două sate se afla în grija preoţilor din Chişinău. Viaţa spirituală a fost susţinută şi prin activitatea surorii Edita din Congregaţia „Sfântul Cazimir” din Lituania. La 9 noiembrie 1989, Departamentul pe probleme religioase pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS a decis înregistrarea parohiei Grigorăuca. În 1990, la 19 martie, acelaşi departament a adoptat o hotărâre prin care permitea construcţia unei biserici în satul Grigorăuca.

Paroh: Pr. Daniel Medveş

Filiale: Petropavlovca

ORARUL LITURGHIILOR:

Grigorăuca:

Luni-sâmbătă – iarna-primăvara 17.00, toamna 18.00, vara 20.00 (rusă)
Duminica şi sărbătorile de poruncă – 11.00 (rusă)
În timpul Adventului – 6.30 (rusă)

Petropavlovca:

Luni-sâmbătă – iarna-primăvara 16.00, toamna 17.00, vara 19.00 (rusă)
Duminica şi sărbătorile de poruncă – 9.00

Adresa: MD 6225, s. Grigorăuca, r. Sângerei
Telefon: (262) 5 14 99