„Iarăşi vă spun: dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. Căci unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor”.
Chiar putem să-i cerem bunului Dumnezeu „orice”? Poate rugăciunea pe care o înălțăm către Dumnezeu să facă toate acestea?
Isus mai spune ceva în prealabil: „Dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni”. Acest lucru arată cât de important este în cerere să fim în comuniune unul cu celălalt și să avem același gând. De asemenea, înțelegem cât de important este să fim în comuniune sau uniți în rugăciune.
Este trist să vezi comunități sau chiar grupuri de rugăciune care trăiesc o rugăciune „automată”, de tip întrebare-răspuns, cu predominarea formulelor și lipsa comunității, care înainte de a se ruga împreună trebuie să fie unită și mai ales să fie în comuniune.
Ceea ce ne lipsește cel mai mult în Biserică și care descalifică rugăciunea este comuniunea dintre noi. Isus a spus: „Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor”. Isus nu indică locul de întâlnire, ci faptul de a fi „adunaţi în numele meu”.
Trebuie să trăim mai mult valoarea de a fi o comunitate, pentru că participarea la liturghia duminicală, ca la orice altă liturghie, este în primul rând comuniunea cu frații și surorile, bucuria de a ne ruga împreună, pentru că pe Isus îl interesează comuniunea între noi.
Comuniunea, având întotdeauna ca referință Evanghelia, este rodul unor relații autentice, dar și al recuperării relațiilor, acolo unde există diviziuni: „Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău”.
C. L.
