„Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; şi cine îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine. Cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează nu este vrednic de mine. Cine ţine la viaţă o va pierde, iar cine îşi pierde viaţa pentru mine o va regăsi” (Mt 10,37-42).
Cuvintele lui Isus indică ceva nou în viața noastră și, mai ales, ceva ce lumea nu poate oferi niciodată. „Cine îşi pierde viaţa pentru mine o va regăsi”. Cu Isus există certitudinea unei vieți noi, și el este cel care transmite o viață după Har.
Isus mai spune ceva în Evanghelie: „Dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este”. Viața care se naște de sus, viața conform Împărăției lui Dumnezeu, necesită credință în Dumnezeu și eliberarea de toate planurile proprii. Aceasta înseamnă că trebuie să facem alegeri radicale în materie de credință, deoarece creștinismul nu este un simplu moralism, așa cum nici participarea la viața comunitară nu este voluntară. Virtuțile speranței și carității nu sunt forme de supraviețuire într-o societate dificilă.
Credința nu este o noțiune pentru a-l înțelege pe Dumnezeu, deci nimic scolastic, așa cum se întâmplă, din păcate, în atâtea cateheze. Credința este primită trăind-o și văzându-i roadele.
Pentru a primi viața nouă trebuie să o părăsim pe cea veche și există un instrument care ne oferă posibilitatea de a face acest lucru: crucea. Atunci când crucea atinge viața noastră, reacția noastră naturală este să ne apărăm de durerea pe care o aduce, dar aceasta este ocazia de a ne „preda” Tatălui, oferindu-ne Lui, intrând astfel în viața Lui.
Dar „cine ţine la viaţă o va pierde”, pentru că această viață naturală de care suntem atât de atașați o vom pierde oricum. Pentru că vom muri și din această viață vom ieși; trebuie să ne gândim la asta, pentru că s-ar putea să o pierdem sau să o fi părăsit deja, astfel încât ziua ieșirii noastre din această lume va fi pur și simplu sfârșitul fazei în care trăim aici viața cea nouă și vom intra în rai.
Ce viață trebuie să trăim: viața primită de la părinți sau viața primită de la Tatăl care este în ceruri? Istoria oferă oportunități de a alege. Dumnezeu nu ne impune Harul, ci doar ni-l oferă. Merită să-l acceptăm, prin cruce, atunci când vine.
C. L.
