„Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei. Dar ea i-a spus: Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor! Atunci Isus, răspunzând, i-a spus: O, femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu!” Matei 15.21-28
Iubirea lui Dumnezeu nu este automată, ea trebuie acceptată, așteptată și îngăduită. Dar noi vrem mereu să fim autonomi și grăbiți, nu vrem să așteptăm timpul lui Dumnezeu și facem totul în felul nostru; consecința este schimbarea în relațiile noastre cu Dumnezeu și cu aproapele. Confundăm iubirea lui Dumnezeu cu sentimentalismul, cu simplul „să ne iubim unii pe alții”, sau cu amabilitatea, formalismul și bunele maniere.
În Evanghelia din această duminică aflăm că Isus nu este nici sentimental, nici amabil, ci aspru și sever. Discipolii par mai milostivi decât el. O biată mamă canaaneană în suferință îi cere ajutorul, iar el nici măcar nu-i adresează un cuvânt. Discipolii îi cer să asculte rugămintea ei, iar Isus afirmă cu asprime: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei”.
Dar de ce se comportă Isus în acest fel? Răscumpărarea adusă de Cristos necesită Botezul, moartea omului vechi pentru a primi noutatea pe care numai Duhul Sfânt o poate da. Pentru a intra în această natură nouă trebuie să negi lumea și urâtul ei.
Textul din această duminică ne vorbește despre credința acestei femei canaaneene care nu are nicio problemă în a-și recunoaște sărăcia, a se desprinde de păgânism, care era cultura ei, și a face un gest care deschide larg ușile Harului pe care i-l acordă Cristos: este gestul de a se recunoaște nevrednică, de a recunoaște fără dificultate că este o străină și a se numi pe sine însăși câine, ceea ce în limbajul religios iudaic înseamnă păgână. Iată cum se ajunge la har: prin sărăcia proprie.
Cei care au învățat milostivirea au în memorie ziua în care s-au descoperit pe ei înșiși ca fiind câini, inumani, nevrednici. Petru și Paul, spre exemplu, au trecut prin asta, trebuind să se recunoască trădător sau criminal. Această canaaneană cere o firimitură pe care nu o merită și face bine. Cea mai mare credință se revarsă în cea mai săracă inimă. Dacă ne amintim de zilele când eram câini, contemplăm răbdarea lui Dumnezeu pentru noi și numeroasele motive de a folosi răbdarea între noi.
C. L.
