„A ieşit pe la ceasul al unsprezecelea şi a găsit pe alţii stând şi le-a spus: De ce staţi aici toată ziua degeaba? I-au spus: Pentru că nimeni nu ne-a tocmit. El le-a zis: Mergeţi şi voi în vie!”
A lucru pentru bunul Dumnezeu este altceva decât a munci în cadrul societăților noastre. Munca pentru om este cu siguranță demnitate, bunăstare și o condiție necesară pentru existența personală, dar și pentru familie. Cunoaștem suferința acolo unde nu există locuri de muncă și unde șomajul este galopant.
A lucra pentru bunul Dumnezeu sau în via sa este cu totul altceva. Într-adevăr, însăși folosirea termenului „lucru” intră în conflict cu bunul Dumnezeu. A fi luat să lucrezi pentru cel mai bun dintre stăpâni este ceva extraordinar și putem să ne însușim expresia pe care o spune sfântul Paul: „Dacă vestesc evanghelia, nu am niciun [motiv de] laudă, pentru că datoria mă obligă”. În concluzie: slujirea Domnului nu dă drepturi, ci instituie o relație extraordinară, despre care putem spune că valorează viața veșnică.
Pentru a lucra pentru bunul Dumnezeu, trebuie mai întâi de toate să lași deoparte calculele și interesele personale, pentru a trăi o dimensiune a relației fără plată, a libertății de a te îmbogăți lăuntric, a bucuriei de a construi o legătură fără un orar de respectat, ci doar cu o Evanghelie de trăit.
Slujitori inutili? Sigur, pentru că este inutil să fii slujitor al Domnului în căutarea unor interese meschine, a prestigiului, a puterii, a vizibilității și chiar a banilor, din păcate.
Este bine să ne aprofundăm în răsplata primită de la acest stăpân și să așteptăm adevărata răsplată în inimile noastre.
C. L.
