Evanghelistul Marcu ne vorbește despre un scrib, un învățător al Legii, care, spre deosebire de colegii săi, nu se apropie de Isus pentru a-l provoca sau pentru a-i întinde o capcană teologică. În schimb, el adoptă o atitudine de dialog, pare a fi mișcat de o dorință sinceră de a primi un răspuns la o întrebare importantă pentru el.
 
Isus face o dublă afirmație. În primul rând, după ce afirmă porunca despre iubirea pentru Dumnezeu, el spune imediat că a doua, iubirea față de aproapele, este similară cu prima.
 
Există o primă, există o a doua, dar între cele două nu există o ordine ierarhică, ci doar o ordine logică: din prima derivă cea de-a doua, iar dacă spunem să îl iubim pe Dumnezeu, pe care nu îl vedem, trebuie să îl iubim și pe aproapele pe care îl vedem.
 
Iubirea față de aproapele nu este ceva mai puțin nobil decât iubirea pentru Dumnezeu. Ele sunt, de fapt, același lucru, una o explică pe cealaltă, una este o consecință a celeilalte. Creștinismul este umanism. Legea și profeții împreună ne reamintesc de legătura dintre dimensiunea verticală și cea orizontală, și anume că la vârful verticalei se află orizontala și invers. 
 
Această egalitate între cele două porunci spune totuși ceva important: dacă iubirea față de aproape este similară cu iubirea pentru Dumnezeu, pot exista oameni care, iubindu-și aproapele ca pe ei înșiși, găsesc o cale de a-l iubi și pe Dumnezeu. 
 
În cele din urmă, Isus conchide afirmând: „Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu”. Cărturarul pretinde că împărtășește răspunsul lui Isus; dar atunci de ce nu este încă în împărăție și este doar „nu departe”? Poate pentru că a locui în împărăție nu înseamnă doar a fi înțeles inima Legii. Locuiește în împărăție cel care trăiește adevărurile în care crede.
 
Întotdeauna au existat oameni care au crezut cuvintele lui Isus, dar nu au intrat în împărăția sa până când nu au înfăptuit acele cuvinte viața lor. Împărăția cerurilor nu este locuită de cei care o înțeleg. Credința care salvează necesită inteligență, dar și inimă și puterea de a trăi ceea în ce crezi. 

C. L.