Luni, 8 iunie 2026, a început Tabăra de vară pentru copii, inițiativa educativă și formativă organizată de Fundația „Casa Providenței”, care îi va însoți pe copii și adolescenți până la 31 iulie.

Pe tot parcursul verii, peste 70 de participanți se vor întâlni de luni până vineri pentru a trăi împreună zile pline de activități educative, ateliere, jocuri, prietenie și formare creștină. Programul prevede, de asemenea, momente de reflecție și cateheze simple dedicate spiritualității celor tineri, conduse de Pr. Gabriel Cochiorca, care îi va însoți pe tineri pe parcursul acestei perioade de vară.

Inițiativa este posibilă datorită angajamentului fundației „Casa Providenței”, sub conducerea directorului Elena Ajder, care, împreună cu voluntarii și lucrătorilor, coordonează în fiecare an acest important proiect educațional. Este vorba de un angajament semnificativ care se adaugă numeroaselor activități desfășurate pe parcursul anului în beneficiul copiilor, adolescenților și familiilor. 

Scopul Taberei de vară este de a oferi copiilor și tinerilor care au încheiat anul școlar un mediu liniștit și primitor în care să se dezvolte din punct de vedere uman, spiritual și creștin, trăind o experiență pozitivă de prietenie. Într-o perioadă în care mulți tineri își petrec o mare parte din timpul liber fără repere clare, această inițiativă reprezintă o oportunitate concretă de a valorifica timpul vacanței prin activități educative și recreative.

Proiectul este posibil datorită generozității binefăcătorilor și sprijinului celor care cred în misiunea educativă și socială a structurilor Diecezei de Chișinău. Fundația „Casa Providenței” este implicată pe tot parcursul anului în însoțirea tinerilor prin numeroase activități educative, de voluntariat și de sprijinire a familiilor. 

Tabăra de vară pentru copii reprezintă astfel un semn concret al atenției pe care Biserica o acordă noilor generații și o ocazie deosebită de a-i ajuta pe copii și adolescenți să crească într-o atmosferă de fraternitate, bucurie și credință, însoțiți de devotamentul voluntarilor, care își pun cu generozitate timpul în serviciul celor tineri.

C. L.