În perioada 24-26 septembrie 2014 a avut loc Adunarea Generală a Caritas Moldova, pusă anul acesta sub semnul Familiei – temă importantă pentru Caritas Moldova, care a organizat pe 15 mai 2014 o conferința internațională pe aceasta tema, dar şi pentru Biserica Universală, care va dedica Sinodul Episcopilor din în octombrie anul curent acestui subiect.
În cuvântul său de salut, episcopul de Chişinău, PS Anton Coșa a spus: „Noi, ca Biserică locală, ar trebui să ne întrebăm şi despre condiția familiei moldovenești şi cred că o anumită dezbatere poate avea loc chiar acum, la această adunare generală, fapt care ne va ajuta într-un fel să concretizăm un program pastoral care să țină cont şi de ceea ce vorbim noi aici. De fapt familia reprezintă pentru Biserica noastră locală un obiectiv important de la începuturile fondării sale, iar câțiva ani urmă a constituit chiar tema unui întreg program pastoral. Această temă pare cu atât mai importantă pentru zilele noastre, cu cât datele oficiale publicate recent arată că Moldova ocupă primul loc în lume în ceea ce privește divorțurile anuale. În acest sens mă întreb şi vă întreb pe toţi cei prezenţi în sală: De ce este atât de labilă familia moldovenească? Şi care sunt consecințele acestei situații de instabilitate a familiei? Vorbind de situația familie la această Adunare Generală, se impune de la sine următoarea întrebare: care ar putea fi rolul Caritas-ului în susținerea familiei? Căutând să răspundem la această chestiune, atrag atenția că nu putem reduce angajarea noastră caritativă doar la un simplu existențialism specific birourilor sociale ale ministerelor sau ale primăriilor noastre”.
În cadrul întrunirii colaboratorii din biroul național și filiale au prezentat rezultatele activității conform direcțiilor de activitate:
1. Dezvoltarea comunitară
2. Asistența și îngrijirea medicală a păturilor vulnerabile
3. Asistența socială a păturilor vulnerabile
4. Educație, prevenire și tineret
5. Prevenirea și intervenția în situații de urgență
6. Îmbinate cu dezvoltarea organizațională si advocacy
Cu o mare bucurie am salutat la aceste eveniment anual partenerii noștri din regiuni – dna Iulia Dan, directoarea şcolii din s. Chircă iești, r-ul Căușeni, dl Mircea Cherdivară, directorul Şcolii Profesională din Râșcani, precum și beneficiari din programele de îngrijiri la domiciliu, a fondului de urgență.
după www.caritas.md