S-a încheiat în marea majoritate a parohiilor catolice din Dieceza de Chişinău binecuvântarea anuală a familiilor, în termeni populari numită „sfinţirea caselor”. Este o veche ceremonie de binecuvântare, care se celebrează în perioada Botezului Domnului de către păstorii comunităţilor, amintindu-ne de propriul Botez şi că suntem membrii ai Bisericii lui Cristos, precum şi de faptul că familia noastră este prima Biserică. Totodată, acest ceremonial are şi caracterul unei întâlniri personale cu familia şi totodată o bună ocazie de cunoaştere reciprocă între păstor şi credincioşii din parohie. Acestea sunt doar câteva precizări pentru a scoate în evidenţă semnificaţia ceremonialului.

Astfel, preoţii comunităţilor catolice din Dieceza de Chişinău au vestit în mijlocul familiilor pe care le slujesc milostivirea şi binecuvântarea lui Cristos, care i-a îndemnat pe ucenicii săi: «În orice casă veţi intra, mai întâi să spuneţi: Pace acestei case”. Doar că e bine cunoscut proverbul ...”câte bordeiuri, atâtea obiceiuri”. Ca în fiecare an, într-un scurt material, dorim să reflectăm acest moment deosebit din viaţa Bisericii locale, aşa cum s-a desfăşurat el în viaţa tuturor parohiilor din Dieceză, cu regrese dar mai ales cu speranţe. Pentru aceasta am cerut opinia principalilor responsabili pastorali din majoritatea parohiilor (preoţii parohi).

Trebuie ţinut cont şi de faptul că în Dieceză sunt parohii de oraş şi altele de ţară, unele mai mari, altele mai mici, unele compact catolice, altele cu grupuri mixte de credincioşi şi familii, unele mai vechi (tradiţionale) altele înfiinţate de curând, dar şi comunităţi mai izolate şi frecventate mai rar de păstor.

Cea mai numeroasă comunitate catolică din Dieceză se află în Chişinău, şi în opinia mons. Benone Farcaş, parohul Catedralei din Chişinău, înfiinţarea a încă două parohii pe lângă cea din Centru (e vorba de Sf. Alois Scrosoppi şi de Parohia salezienilor) a adus un mare plus în activitatea pastorală desfăşurată în capitala Moldovei. Astfel în cadrul vizitelor pastorale preoţii îşi împart sectoarele aferente propriei parohii, având mai mult timp dedicat fiecărei familii în parte. Chiar dacă numărul celor care au cerut vizita pastorală a preotului sunt în creştere în acest an, preoţii din Chişinău se aşteptau la mai multe case deschise pentru a primi binecuvântarea Domnului, după cum ne relatează mons. Benone. Despre slujirea de a-i căuta pe credincioşi pe la casele lor într-un oraş atât de aglomerat, căutarea cu harta în mână tip „guerilă” a adreselor neinscripţionate, despre blocurile de 20 de etaje fără ascensor, credincioşii care au uitat că este ziua de binecuvântare, codul neştiut de interfon de la intrarea la scara blocului sau apostrofările localnicilor din zonă că ţi-ai parcat maşina mai neinspirat, despre toate acestea pot povesti multe cei 4 preoţi care au celebrat binecuvântarea familiilor într-un oraş de peste un milion de locuitori.

La polul opus s-ar părea că preoţii din satele compact sau tradiţional catolice (Sloboda Raşcov, Raşcov, în Transnistria) sau cu multe familii catolice (Grigorăuca din Decanatul de Bălţi) se pot concentra în linişte exclusiv pe întâlnirea cu familia care aşteaptă cu bucurie preotul. Din câte ne-au mărturisit pr. Daniel Medveş din Grigorăuca şi Petropavloka sau pr. Dimitrie Zelinski din Sl. Raşcov, toţi credincioşii îl aşteaptă fără excepţii cu multă bucurie pe preot, care de regulă merge însoţit de surorile care activează în parohie; în ambele sate se merge organizat şi cu colindul în preajma Crăciunului. Cel mai înverşunat potrivnic al acestui moment din viaţa parohiei, aşa cum îl vede pr. Daniel, rămân drumurile desfundate şi calitatea îndoielnică a cizmelor de cauciuc care nu rezistă la glodul insistent; entuziasmul este însă incomensurabil, ne spune părintele, atunci când jumătate din cei care te primesc sunt de alte confesiuni.

Pr. Marcin Janus, paroh de Bender (Transnistria), îmi spune că a întâlnit anul acesta multe familii noi care l-au primit „mai pe îndelete”; „am făcut vreo 2-3 familii pe zi timp de vreo 2 săptămâni”, dar sunt mulţi dintre cei care vin la Biserică şi au motivat tot felul de reparaţi şi motive pentru a nu-l invita pe preot”, mai adaugă părintele, adăugând că aceiaşi situaţie este şi la Tiraspol, parohia vecină.

Pr. Mihai Bălan, paroh de Stârcea este la fel de categoric: „Comparativ cu anii precedenţi, anul acesta a crescut numărul celor care au voit să primească vizita preotului. De la 56 de familii in anul 2013, la 79 in 2014. S-a observat o mai mare conştientizare a importanţei binecuvântării familiei la început de an, precum şi dorinţa ca toţi membrii familiei să fie prezenţi. Din păcate încă este prezentă în unele familii acea mentalitate că este suficientă odată la 4-5 ani binecuvântarea. „Vom primi la anul”.

La Creţoaia (Decanatul de Chişinău) există avantajul unei comunităţi mixte (catolici, ortodocşi, baptişti) bine închegate. Preotul merge însoţit de ministranţi copii şi tineri şi după câteva colinde are loc şi ritul binecuvântării familiei. Alături de familiile catolice, s-au înscris pe liste speciale afişate la magazinele din sat şi majoritatea caselor ortodoxe, la baptişi am găsit porţi închise. Rezidă în mentalitatea multora încă obiceiul oriental de a confunda ceremonialul binecuvântării cu operaţiunile speciale de colectare a stipendiului...cu toate astea, copiii sunt cei mai câştigaţi: dulciurile sunt omniprezente în fiecare casă. Într-o localitate arondată Parohiei, am avut surpriza să ne întâlnim cu Părintele ortodox însoţit de matiuşca sa şi dascăl; după câteva cuvinte frăţeşti, a ţinut să-i binecuvânteze cu sf. Mir pe cei din grupul nostru iar noi am reflectat cu bucurie: cine spune că nu există iniţiative ecumenice în Patriarhia Rusă este un ignorant.

În două comunităţi filiale, Cahul (filiala Creţoaiei) şi Ivanovca (filiala parohiei Râbniţa), binecuvântarea familiilor a fost fie amânată din cauza distanţei mari (Cahul 200 de km) fie regândită din cauza lipsei parohului (ultima). Astfel la Ivanovca (la graniţa dintre Transnistria şi Ucraina) un grup de credincioşi din comunitate au celebrat singuri acest ritual, stropind cu apă sfinţită familiile şi cântând colinde.

La Râbniţa, oraşul de pe malul Nistrului al cărei comunitate a concentrat majoritatea celor care au venit din satele catolice tradiţionale din jur, preotul este aşteptat cu bucurie în fiecare familie, fiind recunoscători pentru acest dar al binecuvântării familiei; nimeni nu a uitat anii întunecaţi când preotul nu putea vizita credincioşii, în schimb credincioşii mergeau din casă în casă pentru a împărtăşi bucuria Naşterii Domnului. Dacă anii trecuţi fie grupuri de tineri, fie de credincioşi mergeau cu preotul, anul acesta pr. Tadeusz a fost însoţit în vizita sa pastorală de surorile din parohie şi de feciorii de biserică.

Bălţi este al doilea oraş ca mărime din Moldova iar comunitatea catolică se bucură de o dezvoltare progresivă. Pr. Jacek Puc constată şi dânsul că mulţi dintre familiile practicante au ezitat să invite preotul în acest an pentru binecuvântare, dar mult mai multe familii necunoscute sau mai puţin practicante l-au aşteptat cu bucurie, dorind să-i împărtăşească speranţele şi problemele. Părintele ne mai spune că în filiala Alexăndreni este în schimb aşteptat cu nerăbdare în fiecare casă, iar oamenii precep în prezenţa preotului în casa lor, prezenţa lui Dumnezeu.

În Parohia Râşcani, administrată de fraţii franciscani, binecuvântarea caselor a fost mai puţin aşteptată de credincioşii practicanţi decât de cei care l-au invitat pentru prima dată conştienţi că binecuvântarea lui Dumnezeu constitue un nou început în viaţa de zi cu zi a familiei. Parohul, pr. Cristi Diacu ne mai spune că la Cupcini a simţit cu totul o altă atmosferă în casele şi sufletele credincioşilor care au dorit să se deschidă în faţa preotului.

Pr. Kryzstof Plonka, parohul noii-înfiinţate parohii din Ungheni, ne-a spus şi dânsul că începuturile vizitelor pastorale în comunitatea parohiale sunt mai firave: până acum doar o singură familie a cutezat să-l invite pe preot pentru binecuvântare; majoritatea amână nedefinit acest motiv, sau găsesc alte motive pentru a nu-l primi în casele lor pe mesagerul lui Dumnezeu: fie nu sunt pregătiţi, fie au reparaţii de făcut în casă, fie...Acelaşi preot adaugă că în filiala Sculeni (satul de frontieră cu România) a fost primit bine de către toţi credincioşii). 

Pr. Andrei D.