Sărbătoare, jocuri, veselie și chiar o vorbă bună.
Acesta este conținutul taberei de vară pe care parohia Catedralei a organizat-o pentru copiii care s-au înscris la eveniment. De fapt, încă de luni, mai mulți băieți și fete din parohie, au îmbogățit spațiul din fața bisericii catedralei cu bucurie, alergând după mingi, sărind pe terenuri desenate pe pavaj și multe alte jocuri.
Toate acestea sub privirea atentă a celor doi preoți ai parohiei, părintele Mihai Bălan și părintele Gabriel Cochiorca, precum și a animatorilor pregătiți pentru a conduce acest timp de animație, dar și de educație creștină.
Părintele paroh Mihai Bălan le-a vorbit în biserică, explicându-le importanța acestui timp dedicat lor, care nu este doar despre jocuri, ci și despre a crește împreună ca oameni și creștini. Nu lipsește timpul pentru dialog, pentru cunoaștere reciprocă, pentru jocuri educative și chiar pentru vizionarea de videoclipuri.
În mijlocul lor este mereu prezentă una dintre surorile euharistice, care este în slujba parohiei, atentă în toate și gata cu bucurie să participe la jocurile copiilor.
Vicarul parohial este mereu printre ei pentru a se juca și a ajuta cu materialele necesare fiecărui moment al campusului, dar și pentru a da și o vorbă bună tuturor.
Perioada de vară este un prilej, așa cum se întâmplă în multe parohii, de a organiza astfel de evenimente pentru copii, prilej de a le transmite un mesaj educativ și creștin. Eliberați de școală, ei sunt foarte doritori și plini de energie, astfel că se construiește o relație de încredere între ei și parohie, care în timp poate deveni și un drum de credință.
În aceeași zi, comunitatea saleziană a început Tabăra de Vară pentru copiii de la oratoriul lor.
C.L.
Album foto: https://photos.app.goo.gl/Vx4WtXRiU4zJRLo56