În ziua în care toată suflarea creştină sărbătorea Coborârea Duhului Sfânt sau Rusaliile, în Parohia „Providenţa Divină” din Chişinău opt persoane – trei copii şi cinci maturi – l-au primit pentru prima dată pe Isus din Euharistie. Evenimentul a avut loc în cadrul Liturghiei de la ora 10.30, celebrată de parohul comunităţii, Mons. Benone Farcaş, alături de care au concelebrat cei doi vicari parohiali, Pr. Vasili Cohanovschi şi Pr. Petru Ciobanu.
După un an de pregătire şi de studiu al catehismului, cei opt s-au întâlnit pentru prima dată cu Isus, coborât, prin puterea Duhului Sfânt, pe altarul catedralei „Providenţa Divină”. În cuvântul de învăţătură, Pr. Vasile Cohanovschi a făcut legătura dintre sărbătoarea Rusaliilor şi Euharistie, îndemnându-i pe toţi cei prezenţi la sfânta Liturghie să păstreze mereu în inimi bucuria întâlnirii cu Isus din Euharistie, întrucât un creştin nu poate fi niciodată trist. După mărturisirea credinţei apostolice, profund emoţionaţi, noii prieteni ai Mântuitorului s-au apropiat de sfânta Euharistie, primind din mâinile parohului preasfântul trup şi sânge al lui Cristos, mulţumindu-i din inimă pentru acest dar minunat. După binecuvântarea finală, în amintirea acestui eveniment important din viaţa lor, cei opt au primit câteva cadouri care să le amintească că trebuie de acum înainte să se apropie cât mai des de taina Euharistiei şi să urmeze inspiraţiile Duhului Sfânt, Mângâietorul.
Întreaga comunitate parohială, care i-a însoţit cu rugăciunea ei pe tot parcursul formării lor catehetice pentru primirea primei sfinte Împărtăşanii, îi aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru acest eveniment frumos şi rămâne alături de cei cei opt fericiţi.