„Daţi-i, aşadar, Cezárului ceea ce este al Cezárului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” (Mt 22,21).
Isus a intrat în Ierusalim, aclamat de popor ca „Fiul lui David”, un titlu regal pe care evanghelia lui Matei îl atribuie lui Cristos, care a venit să proclame venirea iminentă a Împărăției lui Dumnezeu.
În acest context, are loc un dialog deosebit între Isus și un grup de persoane care îl interoghează. Unii sunt irodieni, alții farisei, două grupuri cu opinii diferite despre puterea împăratului roman: aceștia îl întreabă dacă i se pare sau nu legitim să plătească impozite împăratului, pentru a-l forța să fie de partea sau împotriva Cezarului și să aibă, oricum, ceva de care să-l acuze.
Dar Isus răspunde cu o altă întrebare, despre chipul care este imprimat pe moneda curentă. Deoarece chipul este al împăratului, el răspunde:
„Daţi-i, aşadar, Cezárului ceea ce este al Cezárului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!”
Dar ce i se cuvine Cezarului și ce i se cuvine lui Dumnezeu?
Isus amintește primatul lui Dumnezeu: căci așa cum pe moneda romană este imprimat chipul împăratului, tot așa în fiecare om este imprimat chipul lui Dumnezeu.
Tradiția rabinică însăși afirmă că orice om este creat după chipul lui Dumnezeu, folosind exemplul imaginii imprimate pe monede: „Când un om bate monede cu aceeași matriță, toate sunt la fel, dar Regele regilor, Sfântul care să fie binecuvântat, a făcut fiecare om cu aceeași matriță ca și primul om, și nimeni nu este egal cu tovarășul său.
Așadar, numai lui Dumnezeu putem să ne dăruim cu toții, numai Lui îi aparținem și numai în El găsim libertatea și demnitatea. Nicio putere umană nu poate pretinde aceeași supunere.
Dacă există cineva care îl cunoaște pe Dumnezeu și ne poate ajuta să îi dăm locul care i se cuvine, acela este tot Isus. Pentru el: „[...] a iubi a însemnat să facă voia Tatălui, punându-și la dispoziție mintea, inima, energiile, viața însăși: s-a dăruit cu totul planului pe care Tatăl îl avea pentru el. Evanghelia ni-l arată mereu și total îndreptat spre Tatăl [...]. Și nouă ne cere același lucru: a iubi înseamnă a face voia Celui Iubit, fără jumătăți de măsură, cu toată ființa noastră. [...] În aceasta, ni se cere cea mai mare radicalitate, pentru că nu putem să-i dăm lui Dumnezeu mai puțin decât totul: toată inima, tot sufletul, toată mintea”.
„Daţi-i, aşadar, Cezárului ceea ce este al Cezárului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!”
De câte ori ne confruntăm cu dileme, cu alegeri dificile care amenință să ne facă să alunecăm în tentația unor scurtături ușoare. Și Isus este pus la încercare de două soluții ideologice, dar pentru el este clar: prioritatea este venirea împărăției lui Dumnezeu, cu primatul iubirii.
Să ne lăsăm interogați de acest Cuvânt: inimile noastre sunt cucerite de notorietate, de cariere fulminante; admirăm oamenii de succes, pe diverși influenceri? Acordăm oare lucrurilor locul care îi aparține lui Dumnezeu?
Prin răspunsul său, Isus ne propune un salt calitativ, invitându-ne la un discernământ serios și aprofundat al scalei noastre de valori.
În adâncul conștiinței noastre putem auzi o voce, uneori subtilă și poate copleșită de alte voci. Dar o putem recunoaște: este cea care ne îndeamnă să fim căutători neobosiți de căi de fraternitate și ne încurajează mereu să reînnoim această alegere, chiar cu prețul de a merge împotriva curentului.
Este un exercițiu fundamental pentru a construi bazele unui dialog autentic cu ceilalți, pentru a găsi împreună răspunsuri adecvate la complexitatea vieții. Acest lucru nu înseamnă să ne sustragem de la responsabilitatea personală față de societate, ci mai degrabă să ne oferim pe noi înșine în slujba dezinteresată a binelui comun.
În timpul închisorii care a dus la execuția sa pentru rezistența sa civilă față de nazism, Dietrich Bonhoeffer îi scria logodnicei sale: „Nu mă refer la credința care fuge de lume, ci la credința care rezistă în lume și care iubește și rămâne credincioasă pământului, în ciuda tuturor necazurilor pe care acesta ni le aduce. Căsătoria noastră trebuie să fie un DA pentru pământul lui Dumnezeu, trebuie să întărească în noi curajul de a lucra și de a crea ceva pe pământ. Mă tem că creștinii care îndrăznesc să stea cu un singur picior pe pământ, vor sta cu un singur picior și în cer”.
Ediție îngrijită de Letizia Magri și de echipa Cuvântul Vieții
