La finalul Zilei Mondiale a Tineretului, duminică 6 august 2023, și în fața a aproximativ un milion și jumătate de tineri, Papa Francisc a anunțat următoarele întâlniri pentru tineri: în 2025 la Roma pentru Jubileul Tinerilor și în 2027 la Seul pentru noua ediție a Zilei Mondiale a Tineretului. 
 
„Dar înainte de a vă spune în ce oraș va fi următoarea Zi Mondială a Tineretului”, a spus Papa Francisc, „vă spun: veniți în 2025 la Roma pentru a celebra împreună Jubileul tinerilor!”. „Următoarea Zi Mondială a Tineretului va avea loc în Asia, în Coreea de Sud, la Seul”, a continuat Papa: „Și astfel, în 2027, de la granițele vestice ale Europei, Ziua Mondială a Tineretului se va muta în Orientul Îndepărtat. Este un semn frumos al universalității Bisericii și al fraternității cărora le sunteți mărturie”. 
 
Totul pare departe în timp, dar entuziasmul a ceea ce s-a trăit la Lisabona face ca totul să se apropie, și evenimentul de la Roma deja implică și angajează. 
 
Pr. Sergio Bergamin, membru al Comisiei pentru pastorația tineretului, a declarat: „Acum trebuie să ne gândim la drumul spre Roma”. Pe scurt, există deja un punct de referință clar pentru drumul tinerilor, dar acum, a spus Pr. Sergio, „trebuie să-i ascultăm pe tineri și să mergem cu ei în dieceză”.
 
Dar acesta este și mesajul episcopului, care așteaptă ca tinerii, cu susținerea comisiei, să se implice în comunitățile lor. Aceasta a fost și dorința unui paroh, care s-a bucurat că unii tineri din parohia sa au plecat la Lisabona: „Acum îi aștept în parohie”. 
 
În această dimineață, zborul direct de la Lisabona la Chișinău a adus acasă grupul de pelerini din Moldova, cu siguranță obosiți și cu nevoia de a reveni la viața obișnuită, după zece zile de activități, bucurii și celebrări. Totul a fost frumos, a pătruns adânc în inimile acestor tineri, pe care Pr. Sergio i-a descris ca fiind „entuziasmați de ceea ce au trăit”. 
 
Jubileul Tinerilor de la Roma din 2025 este cu siguranță o etapă, dar între timp sunt doi ani de parcurs eclezial, de mărturie și de angajament, pentru ca și alți tineri să se implice și să fie numeroase rândurile celor care, în cadrul comunităților lor, simt nevoia de a trăi o experiență autentică de credință.
 
Drumul trebuie să fie unul de comuniune și de întâlniri, de dialog și de ascultare, pentru că și pentru tineri este un drum sinodal, fundamental pentru a crește în credință, care nu este ceva virtual, așa cum spunea Papa Francisc: „Acestea sunt iluziile virtualului și trebuie să fim atenți să nu ne lăsăm înșelați, pentru că atâtea realități care ne atrag și ne promit fericire se arată apoi ceea ce sunt: lucruri deșarte, baloane de săpun, lucruri de prisos, lucruri care nu sunt utile și care lasă un gol în interior. Eu vă spun un lucru: Isus nu este așa, nu este așa: are încredere în voi, are încredere în fiecare dintre voi, în fiecare dintre noi, pentru că pentru Isus fiecare dintre noi este important, fiecare dintre voi este important. Acesta este Isus”. 
 
Acesta este Isus, dar, așa cum spune episcopul: „Este bine ca tinerii noștri să-l experimenteze pe Isus și, mai ales, pe Isus cel părăsit”. 
 
Suntem în drum spre Roma și, sperăm, și spre Seul, dar numai alături de Isus. Fără el se stă acasă.

C. L.