Pe data de 5 octombrie Parohia ”Sfântul Alois Scrosoppi” a sărbătorit hramul comunităţii. Centrul social-pastoral ”Casa Providenţei”, în incinta căreia se află biserica parohială a găzduit mulţi oaspeţi, pelerini din parohiile vecine, precum şi preoţi şi persoane consacrate din alte parohii. Liturghia solemnă a fost celebrată de Mons. Benone Farcaş, vicar general al Diecezei de Chişinău, care a subliniat în cuvântul său introductiv că Parohia de la Buiucani este practic unica din cadrul Bisericii noastre locale, consacrată unui preot cu o carismă, evidenţiată în mod particular prin dragostea lui faţă de cei mai nevoiaşi, de ce mai săraci şi abandonaţi.

Sfântul Alois Scrosoppi a fost canonizat în anul 2002 de către fericitul Papă Ioan Paul II. Prin multiple acţiuni pastorale şi de binefacere, sfântul Alois, originar din Italia (1804-1884), este cunoscut ca fondatorul Congregaţiei Surorilor Providenţei, comunitate care activează în cadrul Centrului Social-Pastoral ”Casa Providenţei” în realizarea multiplelor proiecte sociale implementate aici.

Părintele diacon Edgar Vulpe, directorul ”Casei Providenţei”, a menţionat în predica sa importanţa Carităţii în planul Mântuirii: ”dragostea adevărată şi autentică faţă de Dumnezeu e posibilă doar în comuniunea dragostei faţă de oameni, mai ales acei care au mai mare nevoie de ea. Iar sursa unică şi inepuizabilă a acestei carităţi este însuşi Dumnezeu, al cărui Duh Sfânt locuieşte în noi”.

E.V.