Episcopul de Chişinău, PS Anton Coşa, l-a primit în audienţă pe dr. Gianni Bottalico, preşedintele naţional al Asociaţiei Muncitorilor Creştini din Italia (ACLI), aflat în vizită oficială în Republica Moldova pentru a se întâlni cu conducerea Guvernului ţării şi a Episcopiei Romano-Catolice de Chişinău. ACLI, o mişcare catolică apărută în Italia, este prezentă în Republica Moldova de vreo cinci ani printr-o reţea de servicii sociale şi de colaborare cu Fundaţia „Regina Pacis”. În cadrul întrevederii preşedintelui Bottalica, însoţit de dr. Benvignati şi de dr. Gulia, cu episcopul de Chişinău, oaspetele şi-a exprimat expres voinţa de a extinde prezenţa ACLI pe teritoriul Moldovei în colaborare deplină cu Biserica Catolică din Moldova.

PS Anton Coşa nu doar i-a mulţumit pentru prezenţă, ci a şi menţionat necesitatea unei acţiuni care să fie o adevărată mărturie a vestirii evangheliei şi a apropierii de Biserica din Moldova, cu acel spirit misionar în domeniul social care trebuie să fie imagine a implicării sociale a fiecărei asociaţii catolice în lume. Biserica Catolică – a amintit episcopul – priveşte cu atenţie spre orice asociaţie sau mişcare laicală care ştie să înainteze în respectul faţă de doctrina socială a Bisericii şi a magisteriului pontifical. După întrevederea cu păstorul Diecezei de Chişinăi, dr. Gianni Bottalico s-a întâlnit cu primul ministru al Republicii Moldova, domnul Iurie Leancă şi cu ministrul muncii şi protecţiei sociale, doamna Valentina Buliga.