În dimineaţa zilei de 30 mai, împreună cu alţi 10 ambasadori din diferite ţări programaţi pentru această dată de câtre Protocolul de Stat al Republicii Moldova, Mons. Francisco Javier Lozano şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

Cu această ocazie noul Nunţiu Apostolic a dorit să facă cunoştinţă şi cu realităţile Bisericii locale, vizitând parohiile mai apropiate, Creţoaia şi Stăuceni, unde la cea din urmă a luat parte şi la hramul comunităţii. O liturghie pontificală a fost celebrată şi în Catedrala "Providenţa Divină" din Chişinău în prezenţa episcopului şi a unui număr considerabil de preoţi, persoane consacrate şi credincioşi din Chişinău.