Papa Francisc se va afla la Marsilia (Franța) pe 22 și 23 septembrie 2023 pentru a ține un discurs la sesiunea finală a manifestării „Rencontres Méditerranées/ Întâlniri Meditareneene”.
Papa va aborda subiecte sensibile privind starea Mării Mediterane și ceea ce se întâmplă zilnic, în special problemele legate de mediu și de viața migranților.
La Marsilia se întâlnesc lumi diferite, dar apropiate, unite de aceeași mare. În centrul atenției, viața migranților, oameni forțați să își părăsească casa și familia în căutarea unui viitor, trecând prin Mediterana care a devenit cel mai mare cimitir din lume.
În cele patru discursuri pe care Papa Francisc le va rosti la Marsilia, gândurile sale se vor îndrepta și spre numeroșii sfinți care au trecut prin Franța și care au și de aici un ecou special pentru Europa.
La 22 septembrie, Papa va sosi la Marsilia, întâmpinat de premierul francez. El se va întâlni cu clerul, după care va merge pe jos de la Catedrala din Marsilia la Monumentul marinarilor și migranților dispăruți pe mare, unde va avea loc un moment de reculegere cu participarea mai multor liderii religioși.
Ziua de 23 septembrie va începe cu o întâlnire privată cu câteva persoane aflate în dificultate economică și va continua cu surorile Maicii Tereza. Apoi, Papa Francisc va lua cuvântul la ora 10.00 la sesiunea de încheiere a „Rencontres Méditerranéenns”, în prezența a circa 900 de persoane, printre care episcopi francezi mediteraneeni, tineri și autorități politice. Papa va fi întâmpinat de președintele francez Emmanuel Macon și de soția sa, Brigitte.
O deplasare importantă într-un moment în care Marea Mediterană este din ce în ce mai mult martoră la traficul de persoane, prin intermediul căruia sunt transportați zilnic mii de migranți, în special migranți economici, către Europa.
C. L.
Sursa foto: Vatican News