Comisia parlamentară Economie, Buget şi Finanţe a organizat la data de 30 ianuarie 2014 şedinţa grupului de lucru privind cadrul de reglementare a legislaţiei în vederea implementării articolului 88 din Codul Fiscal care prevede dreptul salariaţilor de redistribuire a unei părţi din impozitul pe venit către organizaţiile de binefacere şi culte. Potrivit amendamentelor la Codul Fiscal, care au fost adoptate recent şi au intrat în vigoare din 1 ianuarie 2014, persoanele fizice pot dispune asupra destinaţiei unei sume de până la 2% din suma calculata la buget a impozitului pe venit din salariu pentru susţinerea organizaţiilor necomerciale de utilitate publică şi a instituţiilor religioase.

Comisia parlamentară a iniţiat, în această privinţă, dezbateri publice invitând reprezentanţi asociaţiilor obşteşti, organizaţiilor religioase şi altor instituţii necomerciale să-şi exprime doleanţe, sugestii şi opinii vizavi de iniţiativa legislativă menţionată.

Preasfinţitul Anton Coşa, Episcop de Chişinău, l-a delegat pentru participare la această şedinţă pe Pr. Edgar Vulpe, economul Episcopiei Romano-Catolice, care a menţionat în cadrul dezbaterilor susţinerea oricăror iniţiative care au drept scop promovarea responsabilităţii civice. ”Coparticiparea cetăţenilor în repartizarea a unei părţi din suma impozitului pe venit pentru activităţile sociale de utilitate publică, implementate de diverse asociaţii, biserici şi alte organizaţii religioase este benefică şi necesară pentru binele comun al tuturor. Aplicarea principiului de subsidiaritate şi parteneriatul activ între instituţiile de stat şi organizaţii asociative sunt absolut necesare pentru îmbunătăţirea situaţiei social-economice din ţara noastră. Și în acest sens, reieşind din misiunea de susţinere a celor mai vulnerabili şi nevoiaşi, Biserica Catolică şi instituţiile ei de caritate consideră ca prioritare naţională domeniile de asistenţă socială, educaţie şi sănătate. Susţinerea şi promovarea activităţilor în aceste domenii este o obligaţie morală şi responsabilitate civică a statului, a societăţii civile şi a fiecărui cetăţean, îndeosebi, a celor care dispun de responsabilitate decizională la diferite niveluri.”

”Întrucât, în conformitate cu prevederile legislative, mecanismul de repartizare procentuală şi lista organizaţiilor necomerciale de utilitate publică şi a instituţiilor religioase care beneficiază de direcţionarea unei părţi din impozitul pe venit, va fi stabilit de Guvern, Episcopia Romano-Catolică va monitoriza acest proces şi va insista asupra stabilirii unei proceduri fiscale simple şi transparente.”, a mai declarat Pr. Edgar Vulpe.