Cu vigilia de rugăciune de sâmbătă, 5 august, și marea celebrare a sfintei Liturghii din dimineața zilei de duminică, 6 august 2023, s-a încheiat cea de-a 37-a ediție a Zilei Mondiale a Tineretului. Peste un milion de tineri au fost prezenți alături de Papa Francisc, ajungând la un milion și jumătate în timpul vigiliei.
Au mai fost prezenți 600 de episcopi, zece mii de preoți, numeroase persoane consacrate, dar mai ales tineri, care sunt inima acestei sărbători a credinței.
Grupul de tineri din Moldova, condus de episcopul Anton Coșa și cu prezența a nu mai puțin de trei preoți și trei călugărițe, a trăit fiecare clipă a acestei întâlniri mondiale, alături de tineri din nu mai puțin de 184 de țări din întreaga lume.
„O experiență extraordinară”, a comentat cu profundă emoție unul dintre tineri, „care ne-a permis să ascultăm de mai multe ori mesajul Papei Francisc și îndemnul său constant de a-l iubi pe Isus”.
„Cuvintele Papei încă răsună în adâncul inimilor noastre”, a spus un alt tânăr, „în momentele cele mai importante ale acestei săptămâni: întâmpinarea sa de joi pe Colina Întâlnirii, Drumul Crucii de vineri, vigilia și sfânta Liturghie de duminică.
Episcopul Anton Coșa, întâlnindu-se cu tinerii, le-a reamintit în repetate rânduri despre importanța de a aduce cu sine, în viața de zi cu zi, experiența de la Ziua Mondială a Tineretului. Răspunsul l-a dat Papa Francisc în predica sa de duminică, oferindu-le tuturor trei verbe fundamentale: „A străluci, a asculta şi a nu ne teme. Asta ne face luminoşi- a spus Papa - vei deveni lumină în ziua în care vei face fapte de iubire. Ascultă ceea ce îţi spune Isus. Ia Evanghelia şi citeşte ceea ce spune Isus. Ascultă-l, pentru că el îţi va spune care este drumul iubirii”.
„Nu vă temeţi!”, a continuat Papa în predica sa: „Vouă tinerilor care aţi trăit această bucurie, care cultivaţi vise mari dar adesea întunecate de teama de a nu le vedea realizate, vouă, tinerilor, care voiţi să schimbaţi lumea şi care voiţi să luptaţi pentru dreptate şi pace, nu vă fie frică”.
Papa a reamintit datoria de angajament: „Biserica are nevoie de tineri așa cum pământul are nevoie de ploaie”.
Cuvintele Papei sunt deja programul de angajament al tinerilor la întoarcerea în dieceză, însoțiți de Pr. Sergio, Pr. Gabriel și Sr. Mihaela, care i-au însoțit în această experiență, cu multă iubire și dăruire. Lor le este adresată recunoștința diecezei și speranța că această experiență poate continua cu același entuziasm.
Pelerinajul nu s-a încheiat în aceste zile, și grupul din Moldova, înainte de a se întoarce, a vrut să facă un pelerinaj la Sanctuarul de la Fatima și acolo să se roage Fecioarei Păcii, pentru ca ea să dea pace nu numai Moldovei și Ucrainei vecine, ci să aducă pace în fiecare inimă plină de credință și bunăvoință.
La finalul Liturghiei a fost anunțată următoarea ediție a Zilei Mondiale a Tineretului, care va avea loc la Seul, în Coreea de Sud, în anul 2027, precedată la Roma, între 28 iulie și 3 august 2025, de Jubileul tinerilor.
C. L.