Printr-o celebrare solemnă și în prezența comunității greco-catolice din Republica Moldova, compusă în special din etnici ucraineni, episcopul Stepan Sus, șeful Departamentului pastoral-migrațional al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, a consacrat capela „Adormirii Preasfintei Fecioare” a comunității de rit orienta a Diecezei de Chișinău. Episcopul Anton Coșa a concelebrat, însoțit de mai mulți preoți și persoane consacrate din dieceză.
 
Consacrarea a avut loc sâmbătă, 28 septembrie 2024, la ora 10:00, pe strada Mitropolit Bănulescu-Bodoni, unde parohul, Pr. Igor Plevschi, cu colaborarea credincioșilor, a construit o mică capelă, cu o sală pentru întâlniri. Această realizare a fost posibilă datorită intervenției diecezei și colaborării unor binefăcători. Construcția acestei capele va permite comunității greco-catolice să aibă un loc propriu pentru celebrări, rugăciuni și întâlniri cu credincioșii.
 
Episcopul Stepan Sus, însoțit de un alt preot și un diacon, a prezidat Liturghia, binecuvântând noul altar, cu câteva relicve în interior, crucea, iconostasul, icoanele și toate încăperile anexe. Episcopul Anton Coșa a dat și binecuvântarea sa.
 
În timpul predicii sale, episcopul ucrainean a amintit despre necesitatea de a fi împreună ca o comunitate care merge înainteși dă mărturie despre credința catolică în Moldova. Tot în cadrul celebrării, PS Anton s-a bucurat împreună cu Pr. Igor Plevschi pentru frumusețea artistică noului lăcaș. După citirea decretului, episcopul i-a oferit parohului o cruce pe care să o poarte cu veșmintele preoțești și în timpul celebrărilor.
 
PS Anton Coșa le-a reamintit credincioșilor prezenți, printre care se aflau și credincioși de rit latin și persoane consacrate, importanța noului lăcaș de cult, pentru realizarea căruia dieceza a depus mari eforturi. Episcopul de Chișinău i-a mulțumit confratelui său Stepan Sus pentru darul celebrării și prezența sa în Republica Moldova.
 
Pentru viața comunității catolice din Moldova, consacrarea acestei capele, aflată chiar în centrul orașului și nu departe de Catedrala „Providența Divină”, este un moment important pe drumul de credință.

C. L.