În această duminică se vorbește despre încrederea în Dumnezeu în timpul încercărilor și al persecuțiilor. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să nu ne temem, pentru că Domnul nu îi părăsește niciodată pe cei care se încred în el.

În Lectura I, din Cartea profetului Ieremia (Ier 20,10-13), ascultăm strigătul unui om persecutat, calomniat și trădat. Ieremia trăiește singurătatea și frica, dar, în același timp, afirmă cu tărie: „Domnul este cu mine ca un luptător puternic”. Este o mărturie foarte actuală. Și credinciosul, atunci când încearcă să trăiască în adevărul Evangheliei, se poate confrunta cu neînțelegeri, judecăți sau ostilitate. Cu toate acestea, credința nu elimină dificultățile, ci ne dă certitudinea că Dumnezeu merge alături de noi.

În Evanghelie (Mt 10,26-33), Isus le repetă de mai multe ori discipolilor săi: „Nu vă temeți”. Este una dintre frazele cele mai frecvente din Evanghelie. Isus știe că misiunea creștină nu va fi ușoară și îi pregătește pe discipoli să facă față ostilității și încercărilor. Dar îi îndeamnă să privească dincolo de frică: nimic nu scapă privirii Tatălui, chiar și firele de păr de pe capul nostru sunt numărate. Aceasta înseamnă că viața noastră este ocrotită de Dumnezeu cu iubire infinită.

Totuși, Isus le cere discipolilor săi curajul mărturisirii. Creștinul nu poate trăi o credință ascunsă. Cel care l-a întâlnit pe Cristos este chemat să aducă lumină chiar și în momentele întunecate ale istoriei. 

Sfântul Paul, în Lectura a II-a (Rom 5,12-15), face o comparație între Adam și Cristos. Prin păcat în lume a intrat moartea, dar prin Cristos a venit un har și mai mare. Sfântul Paul ne amintește că răul nu are ultimul cuvânt. Harul lui Dumnezeu este mai puternic decât păcatul, decât frica și decât însăși moartea.

Aceste lecturi sunt de mare relevanță și pentru Biserica de astăzi. Trăim într-o epocă marcată de incertitudini, tensiuni sociale, războaie și rătăcire spirituală. Mulți oameni se simt fragili și dezorientați. Evanghelia însă continuă să ne repete: „Nu vă temeți”. Nu este o chemare la imprudență, ci la încredere. De aceea, comunitatea creștină este chemată să fie un loc al speranței, un spațiu al mângâierii, o mărturie a curajului evanghelic.

Frica apare atunci când omul crede că trebuie să se salveze singur. Credința, în schimb, ne învață că viața noastră este în mâinile lui Dumnezeu. Creștinul nu este un om ce nu suferă, ci un om care trece prin încercări știind că nu este niciodată singur. Trebuie să redescoperim puterea încrederii. Dumnezeu ne cunoaște viața, ne vede rănile, ne ascultă rugăciunile și nu ne părăsește niciodată. Și chiar și atunci când lumea pare ostilă sau confuză, Evanghelia continuă să fie cuvânt de speranță și de viață. 

C. L.