Papa Francisc: Mesaj adresat episcopilor prieteni ai Mişcării Focolarelor participanţi la Întâlnirea internaţională cu ocazia centenarului naşterii slujitoarei lui Dumnezeu Chiara Lubich (10 februarie 2020)
Iubiţi fraţi!
Mă bucur mult pentru celebrarea Întâlnirii internaţionale care vă are adunaţi, mai întâi la Treinto şi apoi la Loppiano, cu ocazia centenarului naşterii slujitoarei lui Dumnezeu Chiara Lubich, cu obiectivul de a aprofunda semnificaţia şi contribuţia carismei unităţii în slujba misiunii Bisericii astăzi drept comuniune evanghelizatoare.
Carismele sunt „cadouri ale Duhului integrate în corpul eclezial, atraşi spre centrul care este Cristos, de unde se canalizează într-un stimulent evanghelizator (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 130). Aşadar este bine, şi pentru episcopi, să intre din nou la şcoala Duhului Sfânt, care ne face să ieşim din Cenacol – unde Domnul Isus i-a reunit în unitate cu Petru şi cu Maria, Mama lui Dumnezeu şi Mama Bisericii – pentru a merge în focul Rusaliilor cu tot poporul lui Dumnezeu de-a lungul străzilor misiunii. Lumina sa şi forţa sa conduc la întâlnirea cu milostivirea şi duioşia celui care trăieşte şi suferă în periferiile existenţiale şi sociale, vestind şi mărturisind cu bucurie Evanghelia lui Isus, fără frică, bogaţi numai în credinţă, în speranţă, în iubire.
Darurile carismatice sunt co-esenţiale, împreună cu darurile ierarhice, în misiunea Bisericii1, iar păstorii sunt învestiţi cu darul specific de a recunoaşte şi a promova acţiunea Duhului Sfânt care seamănă în sânul poporului lui Dumnezeu, în rândul credincioşilor din orice vocaţie, „haruri speciale, prin care îi face capabili şi dispuşi să primească diferite activităţi şi servicii folositoare pentru reînnoirea şi creşterea Bisericii” (Lumen gentium, 12). Carisma unităţii este unul din aceste haruri pentru timpul nostru, care experimentează o schimbare de însemnătate epocală şi invocă o reformă spirituală şi pastorală simplă şi radicală, care să ducă din nou Biserica la izvorul mereu nou şi actual al Evangheliei lui Isus.
Prin carisma unităţii, sintonizată pe deplin cu magisteriul Conciliului al II-lea din Vatican, Duhul Sfânt învaţă în concret să trăiască harul unităţii conform rugăciunii adresate de Isus Tatălui în iminenţa Paştelui său de moarte şi înviere (cf. In 17,21). Duhul invită la alegerea ca unic întreg al urmării noastre şi ca unică busolă a slujirii noastre pe Isus răstignit – Chiara Lubich ar adăuga „abandonat” (cf. Mc 15,34; Mt 27,46) – făcându-se una cu toţi, pornind de la cei din urmă, de la cei excluşi, de la cei rebutaţi, pentru a le duce lumina, bucuria, pacea. Duhul deschide la dialogul carităţii şi adevărului cu fiecare bărbat şi fiecare femeie, pentru a edifica în întâlnire civilizaţia nouă a iubirii. Duhul pune la şcoala Mariei, unde se învaţă că ceea ce are valoare şi rămâne este iubirea. Ca Maria şi cu ea suntem chemaţi să facem prezentă şi aproape tangibilă împreună, pentru omenirea de astăzi, pe Isus, pe Fiul lui Dumnezeu care în sânul ei s-a făcut primul născut între mulţi fraţi şi surori (cf. Rom 8,29) şi care trăieşte Înviat în mijlocul celor care sunt una în Numele său (cf. Mt18,20).
Aşadar, cu voi, iubiţi fraţi episcopi, exprim recunoştinţă lui Dumnezeu pentru darul carismei unităţii prin mărturia şi învăţătura slujitoarei lui Dumnezeu Chiara Lubich şi, cu reînnoită comuniune şi sub privirea maternă a Mariei, „îl invoc […] pe Duhul Sfânt, îl rog să vină ca să reînnoiască, să zdruncine, să dea impuls Bisericii într-o îndrăzneaţă ieşire din sine pentru a evangheliza toate popoarele” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 261).
Binecuvântez pe fiecare dintre voi şi comunităţile încredinţate vouă şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine.
Roma, de la „Sfântul Ioan din Lateran”, 29 ianuarie 2020
Franciscus
Sursa: www.ercis.ro, site-ul oficial al Diecezei Romano-Catolice de Iași