Dragi confrați preoți, dragi persoane consacrate, dragi oaspeți și pelerini, iubiți credincioși,

Întotdeauna creștinii o cinstesc pe sfânta Fecioară Maria cu o mare bucurie și aceasta din mai multe motive, dintre care cel mai important este aceea că ea este Mama noastră a tuturor; și am primit-o ca Mamă într-un moment trist al vieții ei: atunci când Fiul, răstignit pe cruce îi spune lui Ioan: „Iat-o pe mama ta!” (In 19,27)

Un alt motiv pentru care o cinstim pe sfânta Fecioară Maria este ajutorul pe care, în iubirea sa de Mamă, nu încetează să ni-l ofere. Să ne amintim că, la nunta din Cana Galileei, datorită ajutorului ei mirii au putut să simtă din plin bucuria sărbătorii lor. „Mama lui Isus era acolo” (In 2,1), scrie Ioan; era și lângă crucea lui Isus; dar este și aici, pentru că ea este Ajutorul perpetuu.

Dar astăzi oare creștinii mai au nevoie de ajutorul Mariei? Desigur, și încă cum! Dovadă atâtea sanctuare și biserici ridicate în cinstea ei, unde mii și mii de creștini aleargă pentru a implora ocrotirea Preacuratei. Sfântul Ioan Damaschinul spune că Maria este „ajutorul nostru în a evita relele și pericolele și în a obține mântuirea”; sfântul Charles de Foucauld ne învață că „noi, care suntem atât de slabi și ne poticnim, avem mare nevoie de ajutorul ei perpetuu!”. Și aici v-aș aminti aceea o povestioară despre gerul de afară care era deranjat de o păsărică ce reușea mereu să cânte voios, ascundu-se de frig mai întâi într-un staul, unde s-a încălzit de la căldura boilor, apoi într-o peșteră, unde s-a încălzit la un foc aprins, și în cele din urmă, când gerul înghețase la maxim atât staulul cât și peștera, a scăpat de frigul necruțător al gerului lângă inima unei mame care-și strângea în brațe copilul, unde gerul nu mai putea face nimic și s-a declarat învins. 

Frigul din această poveste este o imagine a ispitei cu care suntem de atâtea ori în viață tentați de diavol, iar păsarea suntem fiecare dintre noi. Unde am putea să ne ascundem de ispită știind că nu o poate opri aproape nimic? Răspunsul este: lângă inima Mariei, care-l strânge în brațe pe Isus.

Maria este gata oricând să ne vină în ajutor, să ne primească la inima ei pentru a ne apăra de frigul ispitei și să ne încălzească cu dragostea ei de Mamă. Dar se cere și ceva din partea noastră. 

Primul lucru care se cere de la noi îl găsim la nunta din Cana, unde ajutorul ei a fost posibil datorită faptului că slujitorii i-au ascultat sfatul: „Faceți tot vă va spune” (In 2,5). Uneori ni se pare că Isus cere de la noi imposibilul și spunem și noi la fel ca acei ucenici care au ales să-l părăsească: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (In 6,60) Greu de ascultat, dar greu și de trăit. La prima vedere... Ce le spune Isus ucenicilor? Să umple vasele cu apă. Le cere puțin, dar cu acest puțin Isus săvârșește prima sa minune. Isus nu cere nici de la noi lucruri mari, imposibile; ne cere doar ceea ce putem face, adică să voim și să depunem chiar și cel mai mic efort ca să facem ce ne cere; restul este lucrarea harului. Acolo unde nu există din partea noastră nici cea mai mică dorință și nici cel mai mic efort de a urma cuvântul lui Isus, chiar și harul este neputincios.

Al doilea lucru care se cere de la noi îl găsim în Evanghelia de azi. Am auzit că Ioan „a luat-o [pe Maria] acasă la el” (In 19,27). Asta se cere și de la noi: să o luăm acasă pe Maria, adică să o primim în inima și în viața noastră, să o imităm în iubire și slujire, în ascultare și rugăciune. Doar atunci Maria va deveni pentru fiecare dintre noi ceea ce spune despre ea sfântul Augustin: „Scara mistică pe care oamenii urcă la cer”. O luăm la noi pe Maria când apelăm la mijlocirea și ajutorul ei, când luăm în mână Rozariul și ne rugăm această rugăciune sau alte rugăciuni în cinstea ei. Și pentru a concluziona cu acest al doilea lucru, voi cita cuvintele Papei Pius al XII-lea: „Nimeni nu se poate considera fiu al Mariei, demn de a fi primit sub puternica ei protecție, dacă, urmându-i exemplul, nu este blând, drept și curat, contribuind cu iubire la adevărata fraternitate, fără a răni și face rău, ci ajutând și mângâind”.

Și în sfârșit, al treilea lucru îl învățăm din Lectura a doua de azi. Sfântul apostol Paul ne-a avertizat: „Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, și Dumnezeu îl va distruge pe el. Căci templul lui Dumnezeu, care sunteți voi, este sfânt” (1Cor 3,17). Sfințind astăzi această biserică, ne amintim că, înainte de toate, noi suntem templul lui Dumnezeu; și, la fel cum avem grijă de a păstra curată biserica din piatră, tot la fel de mult – ba chiar mai mult – ar trebui să ne îngrijim de biserica vie, de sufletul nostru în care, așa cum ne-a mai spus sfântul Paul, „Duhul lui Dumnezeu locuiește” (1Cor 3,16). Ce înseamnă asta? Nimic mai simplu: să ne păstrăm curați așa cum curată este sfânta Fecioară Maria, să fugim de ispită ca păcatul să nu ne doboare. Când ne supunem păcatului, atunci distrugem templul lui Dumnezeu. Iar consecința nu cred că este placul cuiva dintre noi: să pierdem viața veșnică. Pentru a rezista ispitei, amintiți-vă de povestea de la început și imitați pasărea, căutând, în clipele când diavolul vă pune la încercare refugiu în inima Mariei. Chiar un simplu Bucură-te, Marie este o armă destul de puternică pentru a-l bate pe diavol. Dar dacă în loc de unul spunem cincizeci?

Dar nu ar fi corect din partea noastră dacă doar ne-am folosi de ajutorul Mariei și, la rândul nostru, nu am fi și noi, asemenea ei, membri activi ai Bisericii. În ziua de Rusalii, sfânta Fecioară se afla în rugăciune împreună cu apostolii, pentru că asta era misiunea ei și ea, cu responsabilitate, s-a implicat activ în viața Bisericii. Se implică și în continuare, deoarece ea este Ajutorul perpetuu. Și sfântul Paul ne-a vorbit despre faptul că fiecare membru al Bisericii trebuie să se implice în misiunea ei: „Eu am pus temelia, iar un altul construiește deasupra”, fiecare, spune el, „după harul lui Dumnezeu care îi este dat” (cf. 1Cor 3,10). Asta înseamnă că fiecare credincios poate și trebuie să se implice în viața parohiei, fiecare conform acelor daruri și capacități pe care le-a primit în dar de la Dumnezeu, fără să lase întreaga responsabilitatea pe umerii părintelui paroh. De astfel de credincioși are nevoie Biserica; de astfel de fii și fiice are nevoie Maria.

La final, vă îndemn să apelăm la ajutorul Mariei, invocând-o cu această rugăciune a sfintei Tereza de Calcutta: „Marie, Mama lui Isus, dă-mi inima ta, atât de frumoasă, atât de pură, atât de neprihănită, atât de plină de iubire și de umilință, ca să-l pot primi pe Isus în Pâinea Vieții și să-l iubesc așa cum l-ai iubit tu”. Amin.