Sâmbătă, 14 martie 2026, la Parohia Tiraspol a fost organizată o zi de rugăciune și reflecție dedicată familiilor, la care au participat credincioși din diferite parohii ale Diecezei, în special din Decanatul de Transnistria.
Margaret Karram a fost realeasă în funcția de președintă a Mișcării Focolari pentru un al doilea mandat de cinci ani (2026-2031). Adunării Generale a avut loc la Rocca di Papa, actualul președinte fiind reales cu peste două treimi din votur...
Papa Leon al XIV-lea s-a stabilit în Palatul Apostolic al Vaticanului, în după-amiaza zilei de 14 martie 2026, după ce în primele luni ale pontificatului ași-a avut reședința la „Palazzo del Sant’Uffizio” împreună cu colaboratorii săi cei m...
Joi, 12 martie 2026, Dieceza vecină de Iași – și nu numai – l-a condus pe ultimul drum pământesc pe Părintele Alois Bulai, figură marcantă a Bisericii Catolice din România. Preasfințitul Anton Coșa a transmis, prin intermediul subsemnatului...
În timpul Postului Mare, liturgia cuvântului ne conduce treptat spre Paște. După tema apei vii și a setei de Dumnezeu, Evanghelia de astăzi ne vorbește despre lumină.
Astăzi, 14 martie, Preasfințitul Anton Coșa și întreaga comunitate diecezană îi urează un mare și sincer „La Mulți Ani” părintelui Franț Pogrebnoi, care își sărbătorește ziua de naștere.
Joi, 12 martie 2026, în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău a fost celebrată o sfântă Liturghie solemnă pentru pace, prezidată de episcopul de Chișinău, PS Anton Coșa, cu participarea preoților, diaconilor, persoanelor consacrate și...
Dragi frați și surori în Domnul,
Amară și dureroasă este constatarea lui Dumnezeu pe care el o face cunoscută prin gura profetului Ieremia în Lectura întâi de astăzi: „Ei nu au ascultat și nici nu și-au plecat urechea [la glasul meu], ci a...
Miercuri, 11 martie 2026, la reședința episcopală a avut loc o întâlnire între episcopul de Chișinău, PS Anton Coșa, și cu superiorul provincial al congregației Salezienilor, Pr. Silvio Zanchetta, venit din Italia pentru a vizita comunitate...
La fel ca și în anii precedenți, comunitățile noastre parohiale se vor alătura inițiativei mondiale „24 de ore pentru Domnul”, promovată de Biserică în timpul Postului Mare ca un îndemn la convertire și reconciliere.