Cuprins
– Premisă
– Introducere
– Cateheza
– Educația
– Formarea
– Anul pastoral 2023-2024
– Concluzii
PREMISĂ
În cadrul recentei reuniuni a Consiliului Pastoral Diecezan, mai exact din iunie 2023, a fost prezentată propunerea pentru planul pastoral pentru următorul trieniu 2023-2026. Tema indicată a fost „Cateheză, educație și formare”.
În cele ce urmează este prezentat Planul pastoral pentru anii 2023-2026, care este va fi înmânat parohiilor, ca să fie subiect de reflecție în cadrul Consiliului Pastoral Parohial și astfel să poată contura Programul pastoral parohial, la fel pentru acest trieniu. Conținutul Planului pastoral este o propunere pentru următorii trei ani, dar, de fapt, în fiecare an vor fi propuse obiective intermediare, așa cum se poate citi în acest text, a cărui parte finală cuprinde ceea ce se va trebuie desfășurat în parohii în anul 2023-2024.
INTRODUCERE
Cateheză, educație și formare. De ce această temă? „De fapt, este o temă care a apărut deseori în dialogurile pastorale și, de asemenea, în rapoartele parohiilor, pentru că s-a vorbit adesea despre necesitatea de a avea un laicat mai bine pregătit, sau chiar de a iniția noi căi de cateheză, în modalități și conținuturi. Un discurs amplu, dar pe care îl putem rezuma într-o singură expresie: este un drum al noii evanghelizări” (din raportul din 21.06.2023).
Reluând nota pastorală din luna iunie, trebuie reamintit faptul că „episcopul nu intenționează să transmită comunităților documente magisteriale, texte de studiu sau orice altceva. Nici nu intenționează să elaboreze texte catehetice pentru pregătirea pentru sacramente. Totul există deja, iar ceea ce nu se are, se poate găsi în diferite moduri și din realitățile ecleziale de origine (din raportul din 21.06.2023).
Obiectivul pastoral al episcopului este acela de a oferi indicații practice ținând cont și de situația parohiilor, care diferă între ele, mai ales în ceea ce privește numărul de credincioși. „Este important să dăm indicații care să fie puse în practică în realitățile noastre ecleziale, având în vedere și existența unor parohii cu foarte puțini credincioși (Ungheni, Orhei, Râșcani, Cupcini, Glodeni), parohii cu puțin mai mulți credincioși (Camenca, Bender, Râșcov, Chișinău – Maria Ajutorul Creștinilor, Chișinău – „Sf. Alois Scrosoppi, Comunitatea Greco-Catolică), altele cu un număr și mai mare (Crețoaia, Stăuceni, Stârcea, Grigorăuca, Tiraspol), și în fine parohii cu o prezență ridicată (Chișinău – Catedrala, Bălți, Râbnița, Slobozia Râșcov)” (din raportul din 21.06.2023).
Expresia pe care Papa Francisc a folosit-o referindu-se la comunitatea catolică din Mongolia cu ocazia recentei călătorii apostolice, când a subliniat numărul mic de credincioși, trebuie să fie o încurajare și o mângâiere: „Nu vă temeți de numărul mic”. Și din nou a vorbit despre „o Biserică mică după număr, dar vie în credință și mare în caritate”. Așa să fie și pentru realitatea noastră eclezială moldovenească.
CATEHEZA
1. Alegerea temei „cateheza” este dată și de necesitatea de a aplica în viața diecezei ceea ce este indicat în Noul directoriu pentru cateheză, prezentat în iunie 2020. Textul magisteriului indică unele puncte fundamentale care trebuie luate în considerare în planificarea pastorală:
• să atragă atenția celor care sunt chemați să evanghelizeze în viața comunităților locale (capitolul 3, nr. 110-129) și episcopilor, care sunt considerați primii responsabili de transmiterea credinței și, împreună cu ei, a preoților, diaconilor, călugărilor și călugărițelor, cateheților, pentru a se ajunge și la rolul părinților;
• marea provocare a tehnologiei digitale este un fenomen care se impune acum la nivel global și care îi obligă pe responsabilii cu formarea să facă alegeri inovatoare; Directoriul prezintă problemele și sugerează căile de urmat, astfel încât cateheza să devină o propunere care să găsească interlocutorul capabil să o înțeleagă;
• relația dintre cateheză și evanghelizare, de fapt aceasta din urmă ocupă locul primordial în viața Bisericii; a ignora acest lucru ar însemna să facem din comunitatea creștină o simplă asociație, dar nu Biserica lui Cristos;
• susținerea unei „cateheze kerygmatice”; obiectivul catehezei este proclamarea persoanei lui Isus Cristos, iar cateheza trebuie să-și facă proprie proclamarea milostivirii Tatălui care se îndreaptă spre păcătosul care nu mai este considerat un proscris, ci ca un invitat privilegiat la banchetul mântuirii care constă în iertarea păcatelor;
• legătura dintre evanghelizare și catecumenat (cf. nr. 62); este clar îndemnul la convertire pastorală pentru a elibera cateheza de anumite metode care îi împiedică eficiența: schema scolastică, mentalitatea conform căreia cateheza se face pentru a primi un sacrament, îndepărtarea de comunitate după sacramentul Mirului.
2. Ce fel de cateheză pentru parohiile noastre? „Cateheza are ca obiectiv însoțirea credincioșilor la cunoașterea lui Isus Cristos. Funcția catehezei este de a evangheliza și aceasta se poate realiza în trei momente: prima vestire cu care Biserica proclamă evanghelia (kerygma) și invită la convertire; inițierea creștină, cu administrarea sacramentelor Botezului, Mirului și Euharistiei; însoțirea catehetică în diferitele momente ale vieții (pregătirea pentru sacramentul Căsătoriei, cateheza adulților, cateheza tinerilor etc.)” (din raportul din 21.06.2023).
3. În prezent, cateheza de bază este pregătirea pentru sacramentele Reconcilierii, Euharistiei și Mirului. Cateheza se desfășoară, de asemenea, deși în momente și sub forme diferite, la pregătirea pentru Botezul copiilor pentru părinți și pentru sacramentul Căsătoriei pentru cuplurile logodite. Există, de asemenea, experiențe de cateheză pentru adulți, atât planificate în cadrul proiectelor pastorale parohiale, cât și cu propuneri de evanghelizare din partea mișcărilor ecleziale.
Numărul mic al celor care trebuie să primească sacramentele Reconcilierii, Euharistiei și Mirului face posibilă o urmărire atentă a tuturor participanților, dar rămâne încă limita distanțării de viața Bisericii după Mir sau la împlinirea vârstei majoratului. Emigrarea face restul. De aceea, este dificil de inițiat o cateheză permanentă pentru tineri și adulți, în continuarea catehezei de pregătire pentru sacramente.
În același timp, este important să depășim ideea pe care credincioșii o au despre cateheză, considerând-o doar un obiectiv al educației religioase pentru copii și adolescenți. De fapt, este înrădăcinată ideea că procesul de catehizare este doar pentru sacramente și apoi ar fi suficientă doar participarea la liturghia festivă și ascultarea omiliei preotului, care nu este cateheză.
4. Este bine cunoscut faptul că drumul pe care se bazează inițierea creștină este cateheza de pregătire pentru sacramente. Înainte de toate, nu trebuie să uităm că obiectivul itinerarului de inițiere creștină nu este sacramentul care urmează să fie celebrat, ci viața creștină care se naște din sacramentul celebrat. Inițierea copiilor și a tinerilor în viața creștină este sarcina parohiei, ceea ce înseamnă a începe să trăiască ca și creștini în lume, a începe să asculte și să practice Cuvântul, a începe să celebreze Euharistia ca și creștini, a începe să participe la viața parohiei, a începe să trăiască credința, speranța și iubirea. Sacramentul pe care îl primesc copiii și tinerii este un instrument al harului care le permite să trăiască în lume ca buni creștini.
5. Fundamentul vieții creștine este Isus Cristos, de aceea este importantă prima vestire, de la care pornește drumul. Este necesar să se vorbească despre Isus și el este centrul viu al credinței de care depind modul de a se apropia de Tatăl, de a trăi în Biserică, de angajamentul zilnic în familie și în societate. Înainte de sacramente, trebuie proclamat Isus Cristos, iar înainte de a veni la liturghie, copiii și tinerii trebuie ajutați să celebreze liturghia cu Isus, făcându-i să-i înțeleagă prezența. Pentru a deveni creștin, trebuie să îl punem pe Isus ca fundament al vieții noastre și nu dorința de a fi ca „toți ceilalți” sau de a „fi primit toate sacramentele” sau de a „nu ne simți inferiori”. Sarcina parohiei este mântuirea persoanei, vestindu-l pe Isus Cristos și arătând cum adeziunea la el face lumea mai bună, conform planului manifestat tocmai în Isus.
6. Deoarece copiii nu au autonomia de a face alegeri creștine, este necesar ca în acest parcurs să fie implicați părinții sau familia, care este chemată să trăiască viața creștină în interior, transmițând copiilor credința și participând în mod conștient și prin alegere liberă la viața comunitară a parohiei. Problema credinței creștine constă tocmai în faptul că nimeni nu mai transmite credința generației următoare.
7. Un alt aspect important este raportarea la Biblie și la evanghelie, învățând să asculte cuvântul lui Dumnezeu și să îl pună în practică în viață. Catehismele și instrumentele metodologice servesc pentru a ne conduce la o mai bună înțelegere a cuvântului, pentru a-l pune în centrul vestirii, pentru a găsi modalități de a-l interioriza și modalități de a-l trăi, rugându-ne cu cuvântul, așa cum se întâmplă mereu cazul în liturghia creștină.
De asemenea, trebuie amintit că drumul de inițiere creștină nu este alcătuit doar din explicații și din tot ceea ce se învață pe de rost, ci din experiențe de viață creștină care se trăiesc împreună și la care se angajează, schimbându-și stilul de viață. Apoi este introducerea în celebrări sau liturghii pentru a-l întâlni pe Isus.
Liturghia nu este un moment de cateheză, așa cum nu este nici omilia preotului în timpul liturghiei. Este important ca și copiii și tinerii aflați pe calea inițierii creștine să înțeleagă diferența dintre cateheză, liturghie și prezența în lume. Iată de ce cateheza îi introduce în liturghie, dar nu o înlocuiește.
8. Instrumentele de cateheză sunt multe și, așa cum s-a menționat deja, pot fi dobândite prin diferitele experiențe diecezane. Cu toate acestea, este bine de reținut că este întotdeauna important să se folosească un text de referință, precum și să se achiziționeze instrumente care să ajute la reflecția de acasă. La fel de importante sunt instrumentele audiovizuale sau de altă natură care redau bine imaginea a ceea ce se vestește.
A avea în mâini și a ști să folosești texte evanghelice sau biblice are importanța sa, la fel ca și o liturghie în drumul transmiterii cuvântul lui Dumnezeu. Acolo unde sunt condiții, este bine ca la începutul anului pastoral să se organizeze o celebrare de lansare a parcursului catehetic, cu prezentarea în fața comunității a copiilor și tinerilor care urmează să primească sacramentele în cursul anului pastoral.
9. Drumul inițierii creștine a adulților este deja bine reglementat de un ritual care dictează timpii și etapele, foarte diferit de ceea ce se face pentru copii și tineri. Experiența ne spune că în astfel de cazuri ne confruntăm cu credincioși de toate vârstele și de toate felurile, așa că înțelepciunea parohului va fi aceea de a aplica ceea ce a fost stabilit în mod corect, luând în considerare în mod corespunzător trei aspecte care stau la baza inițierii creștine a adulților: în acest parcurs trebuie să se acorde întâietatea cuvenită evanghelizării, să se intensifice relația dintre inițiat și comunitatea creștină și să se facă să se înțeleagă legătura strânsă și organică dintre cele trei sacramente ale inițierii: Botezul, Mirul și Euharistia, care este punctul culminant al celui din urmă.
10. Suntem conștienți că avem de lucrat cu credincioșii noștri, pentru ca aceștia să înțeleagă, pe cât posibil, că există și o cateheză permanentă, dincolo de cateheza de pregătire pentru sacramente care îi privește pe copii și adolescenți.
11. Ar trebui pusă în aplicare o cateheză pentru tineri, acceptând indicațiile Comisiei pentru Copii și Tineret, care, după experiența ZMT de la Lisabona, speră să lanseze un program de formare permanentă pentru tineri la nivel parohial, interparohial sau decanal.
Conținutul poate fi în continuitate cu drumul sinodal. De fapt, la întoarcerea de la ZMT și în întâlnirile de verificare organizate de Comisie pentru Copii și Tineret, a reieșit un mesaj clar: „Trebuie să-i ascultăm pe tineri, pentru că ei au ceva de spus”.
Iată indicațiile venite din partea Comisiei pentru Copii și Tineret:
– îngăduiți dorința tinerilor de a se implica mai mult în realitatea Bisericii, angajându-i pe cei care sunt cei mai disponibili;
– propuneți un plan de formare și cateheză pentru tineri, având ca etapă importantă Zilele Tineretului din Solemnitatea lui Cristos Rege și Zilele diecezane;
– să se adauge la drumul de formare cu experiențe concrete de angajare creștină;
– să se stabilească un program de formare creștină în vederea pregătirii pentru participarea la Jubileul din 2025 de la Roma și pentru o eventuală prezență la Ziua Mondială a Tineretului de la Seul din 2027.
12. Cateheza pentru adulți este un alt obiectiv. Ar trebui să se identifice forma și timpii, pentru că există mereu aspectul organizatoric care trebuie abordat, parohie cu parohie, și cu situații diferite.
Care pot fi formele pentru o cateheză pentru adulți adecvată? Unele parohii aplică catehezele propuse de anumite mișcări sau organizații religioase cum ar fi Legio Mariae, Calea Neocatecumenală, Mondo migliore etc. Există, de asemenea, activitățile altor mișcări, cum ar fi Focolarii, Reînnoirea în Duh și Întâlniri Matrimoniale, dar acestea sunt în principal activități de formare și nu chiar de cateheză.
Cu toate acestea, există două aspecte importante de păstrat. În primul rând, cateheza trebuie să fie permanentă, adică să urmeze un parcurs de vestire și evanghelizare, cu obiective de atins, etape de evaluare. Cateheza nu este o conferință la care se participă și totul se termină acolo. Și pentru adulți, cateheza este un parcurs de creștere în credință, ținând cont de liturghia comunitară și de atenția față de săraci.
13. Un alt aspect important este atenția față de cei care nu participă la cateheză, pentru că știm că nimeni nu trebuie să fie exclus sau să rămână în afara vestirii evangheliei. Nu creăm grupuri elitiste în cadrul comunităților, ci le oferim tuturor posibilitatea de a primi darul cuvântului și al catehezei.
În comunitate există și indiferenți, distanți, absenți și participanți doar sporadic la liturghii. Este dificil pentru acești credincioși să participe la cateheza permanentă, dar și pentru ei trebuie să existe în egală măsură o cateheză de însoțire, adică o prezență care să le permită acestor credincioși să se simtă în egală măsură parte a comunității, să simtă atenția parohului, să primească informații despre viața parohiei, să transmită și prin rețelele de socializare cuvântul lui Dumnezeu de duminică cu o scurtă reflecție. Mesajul Papei Francisc este clar: „Să nu lăsăm pe nimeni singur”.
14. Un alt aspect pastoral pe tema catehezei este vestirea ce trebuie făcută credincioșilor care, din diferite motive, se află în situații iregulare. Este bine de amintit că Sinodul despre familie a îndemnat la „a intra în dialog pastoral cu astfel de persoane pentru a evidenția elementele din viața lor care pot duce la o mai mare deschidere față de evanghelia căsătoriei în plinătatea ei” (nr. 41). Restul este sugerat de Papa Francisc în capitolul opt al Exortației apostolice Amoris laetitia: „Invit credincioșii care trăiesc situații complexe să se apropie cu încredere de un colocviu cu păstorii lor sau cu laicii care sunt dedicați Domnului. Nu întotdeauna vor găsi în ei o confirmare a propriilor idei și a propriilor dorințe, dar, cu siguranță, vor primi o lumină care le va permite să înțeleagă mai bine ceea ce se întâmplă și vor putea descoperi un drum de maturizare personală. Îi invit și pe păstori să asculte cu afect și seninătate, cu dorința sinceră de a intra în inima dramei persoanelor și de a înțelege punctul lor de vedere, pentru a le ajuta să trăiască mai bine și să recunoască locul lor în Biserică” (nr. 312).
15. Acum o scurtă reflecție asupra dimensiunii misionare a catehezei, care a apărut deja parțial în capitolele anterioare ale acestui text. Să luăm de la Papa Francisc o expresie foarte clară pe această temă: „În virtutea Botezului, fiecare creștin este un cristofor, adică unul care îl aduce pe Cristos fraților săi” (cf. Cateheza, 30 ianuarie 2016).
Aceasta înseamnă să descoperim căile misiunii lui Dumnezeu într-o lume, cea din jurul nostru, care trebuie umanizată. Iată de ce sunt importante dialogul cultural și dialogul interreligios.
„Prin cateheză, Biserica dorește să-i educe pe oameni să gândească precum Cristos, să vadă istoria așa cum o vede el, să judece viața așa cum o judecă el, să aleagă și să iubească așa cum o face el, să spere așa cum învață el, să trăiască în el comuniunea cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Într-un cuvânt, să hrănească și să îndrume mentalitatea de credință: aceasta este misiunea fundamentală a celor care fac cateheză în numele Bisericii” (Documentul de bază privind cateheza, 1970, nr. 38).
Înțelegem așadar că cateheza misionară trece prin mărturia personală pe străzile lumii și în afara comunității, în locurile vieții sociale și în fluxul indiferenților din jurul nostru, dar poate începe să vadă noutatea.
Iată, așadar, care sunt obiectivele catehezei misionare: să intre în inima oamenilor, să călăuzească judecata zilnică, să orienteze deciziile de viață și să vindece slăbiciunile oamenilor.
16. De asemenea, este important să reflectăm asupra timpilor și locurilor pentru cateheză.
Experiențele în acest sens sunt diverse și deseori depind și de situațiile sau posibilitățile pe care le are parohia. Este bine ca locul în care are loc cateheza să fie diferit de locul liturghiei: o distincție utilă pentru a face înțeleasă trecerea de la cateheză la rit.
Un alt aspect important este ca mediul să nu-l reflecte pe cel al școlii, deoarece cateheza nu trebuie niciodată identificată cu timpul de studiu sau de școală. Cateheza este proclamarea lui Isus, astfel încât copilul sau tânărul trebuie să simtă că există ceva diferit față de viața lor obișnuită și că ceea ce fac este important pentru creșterea lor creștină.
Semnele și imaginile sunt, de asemenea, relevante în cateheză, pentru că știm ce valoare au simbolurile din calea sacramentală: lumina, grâul, pâinea, vinul etc. În plus, atunci când se proclamă cuvântul lui Dumnezeu, textul sacru trebuie să fie așezat vizibil în centru și, de asemenea, cu o candelă aprinsă lângă el.
Cei care participă la cateheză trebuie să-și însușească toate aceste semne și să le propună și în familie, pentru ca vestirea să aibă o rezonanță adecvată în viața de zi cu zi.
Însușirea mnemotehnică a rugăciunilor comune trebuie făcută cu multă atenție, pentru a se înțelege întotdeauna ce se spune și valoarea pe care rugăciunea o poate avea în cursul zilei, la început sau la sfârșit, sau în alte momente. De asemenea, trebuie transmisă ideea de rugăciune în familie, precum și citirea cuvântului lui Dumnezeu, la fel în familie.
17. În cateheză, nu trebuie neglijată aplicarea obligatorie a binecunoscutelor reguli privind mediile sigure pentru copii și tineri, asigurându-se că avizarea credincioșilor privind vigilența și prudența care trebuie aplicate în parohie este întotdeauna afișată la intrarea în biserică. Vigilența parohului este un act de responsabilitate personală care se datorează și colaboratorilor săi parohiali.
18. S-ar putea gândi la înființarea unei Comisii pentru Cateheză, care ar avea un caracter consultativ și ar iniția un grup de lucru, format din preoți, persoane consacrate și laici, care ar putea elabora programe de cateheză, ar oferi indicații asupra conținutului, ar reflecta asupra formării cateheților și ar iniția și slujirea catehetului.
EDUCAȚIA
19. Al doilea punct al planului pastoral este educația, înțeleasă drept „capacitatea de a recunoaște prezența lui Dumnezeu în propria viață, dobândind un stil de viață care să corespundă unei etici comportamentale bazate pe principiile evangheliei. Obiectivul este, așadar, de a ajuta, de la copii la adulți, trăirea diferitelor etape și momente ale vieții în lumina evangheliei, adică recunoscând și întâmpinând prezența lui Dumnezeu care călăuzește calea omului. Lumea impune provocări educaționale, conducând societatea să trăiască într-o condiție îndepărtată de Dumnezeu. Educația creștină acceptă aceste provocări și se propune cu învățăturile sale ca alternativă la lume” (din raportul din 21.06.2023).
20. Scopul este de a-i ajuta pe toți credincioșii care ne sunt încredințați să trăiască diferitele etape și momente ale vieții în lumina evangheliei, adică recunoscând și primind prezența lui Isus. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este bine să facem două considerații importante.
În primul rând, vestirea creștină trebuie să intre în viața credinciosului, deoarece experiența ne învață cum copiii și tinerii în special pot să fi primit o formare creștină, dar să nu fie capabili să își trăiască existența ca pe un loc în care trăiește Dumnezeu. De aici vine confirmarea că trebuie să depășim o propunere de credință redusă la instrucție religioasă, adică la o transmitere ordonată și organică a conținuturilor. Aceasta înseamnă a educa la capacitatea de a trăi, recunoscând prezența lui Dumnezeu în viață.
A doua considerație este să ne întrebăm cum să-i ajutăm pe credincioși, în special pe adolescenți și tineri, să trăiască corect diferitele momente ale vieții lor; cum să le însoțim procesele de creștere și pasajele critice, astfel încât prin ele să crească și viața de credință.
21. În ceea ce privește educația creștină, drumul se bazează pe două elemente fundamentale: includerea în viața comunitară și relațiile interpersonale cu ceilalți, în special cu preoții, animatorii sau educatorii.
Pentru a educa la viață, o parohie trebuie întâi de toate să știe să primească și să fie o realitate în care credincioșii să se simtă ca acasă, deci acceptați, înțeleși, primiți și ascultați. Dacă o parohie nu primește, în același timp nu are nimic de oferit și riscă să fie doar un loc de cult. Pe lângă liturghie, care este cu siguranță elementul central al vieții parohiale, există ceea ce drumul sinodal ne-a cerut să realizăm, și anume dialogul și ascultarea.
Comunitatea trebuie să fie educativă și să exprime în felul său continuarea misiunii apostolilor: „Comunitatea lor este alcătuită din oameni care, adunați laolaltă în Cristos, sunt călăuziți de Duhul Sfânt în peregrinarea spre împărăția Tatălui și au primit mesajul de mântuire ce trebuie vestit tuturor. Prin urmare, această comunitate se recunoaște în mod real și intim solidară cu neamul omenesc și cu istoria lui” (Gaudium et spes, nr. 1).
Comunitatea educativă este, așadar, expresia carității pastorale a Bisericii care, în virtutea naturii sale misionare, asigură primirea și însoțirea în special a copiilor și a tinerilor prin parcursuri educative în raport cu acțiunea pastorală.
O parohie care vrea să educe trebuie să decidă să educe. Nu este suficient ca parohia să creadă că știe să educe, deoarece este necesar ca parohia să crească drept o comunitate educatoare, creând spații, oferind timp, formând persoane, punând la punct trasee pastorale, dar și făcând din liturghii momente de întâlnire cu Isus, care îl trimite pe creștinul educat în lume pentru a fi un martor bun.
22. Spațiile sunt mediile de întâlnire, de dialog, de prietenie, de cunoaștere și de autoexprimare, și chiar al limitelor. Este bine ca fiecare parohie să aibă aceste spații, în care se realizează proiecte educative, prin prietenie, metoda oratoriului, întâlniri după școală, weekend-uri în armonie, săptămâni de vară de împărtășire și vacanțe.
Crearea spațiului educațional generează timpul de a fi împreună pentru a asculta și a se asculta unii pe alții, acceptând astfel mesajul educativ ce vine din bucuria de a fi împreună și de a crește împreună.
23. Educația creștină ar trebui să găsească un sprijin adecvat și în familie. Din nefericire, se întâmplă ca familia să delege totul parohiei, astfel încât în special adolescenții sunt încredințați de familie parohiei pentru a le umple timpul liber sau doar ca o obligație. Educația nu este umplerea timpului liber, ci este timpul de transmitere a valorilor umane și creștine pe care familia îl realizează în colaborare cu parohia.
24. Relațiile interpersonale se maturizează și în cadrul comunității, între prieteni și cei implicați, dar și cu preotul, călugărița, animatorii. Aceste relații au o funcție importantă în procesul educativ, mai ales în ceea ce privește dialogul cu preotul sau călugărița. În ceea ce privește animatorul, este bine ca acesta să fie pregătit și să fi dobândit o bună experiență.
Dialogul educațional este întotdeauna diferit de spovadă și de direcțiunea spirituală și este bine ca această distincție să fie clară, deoarece adolescentul sau tânărul trebuie să înțeleagă toate aspectele umane, mai ales cele afective și evolutive ale creșterii sale și să le poată înțelege în lumina eticii creștine.
25. Este important să se facă trecerea la competențele preotului educator sau chiar ale călugăriței.
Preotul educator sau altul este acceptat în măsura în care apare în el figura prietenului, o figură profund umană, care are o finețe de intuiție și de sensibilitate, care știe să-și însușească situațiile interlocutorului său și știe să trăiască, să se bucure și să sufere împreună cu el. Numai așa îl va putea înțelege și astfel îl va putea educa!
O altă cerință ar trebui să fie competența, altfel zis capacitatea de a clarifica acolo unde există obscuritate, de a deschide orizonturi acolo unde există indecizie. Un dar care, tocmai datorită naturii sale sintetice, include și conceptul de echilibru.
În fine, un alt dar al preotului educator sau al călugăriței ar trebui să fie cel al autorității morale. Astăzi, tânărul, deși se simte înclinat să respingă orice formă de autoritate, caută mereu pe cineva care să aibă o autoritate de tip totuși personal, ca o mărturie, ca o forță interioară care sugerează încredere, siguranță, care dă un sentiment de sprijin, o persoană care are o forță spirituală, o forță de convingere de natură să fie acceptată pe deplin de către tânăr.
26. Un alt aspect care trebuie luat în considerare în educație este limbajul. Să folosim o expresie a Papei Francisc, care ne îndeamnă să folosim „limbajul capului, al inimii și al mâinilor” atunci când vorbim (19 martie 2018).
În primul rând, limbajul trebuie să fie simplu, aproape elementar, și trebuie să facă să transpire prezența lui Isus în adâncul inimii, un limbaj care să fie plin de milă, adică de înțelegere, și care să nu judece. Educatorul nu judecă, ci însoțește. Un limbaj care pornește întotdeauna de la ascultare, pentru că dacă celălalt nu-și deschide inima nu va exista niciodată o ascultare adevărată și mai ales o înțelegere educativă.
Limbajul liturgic nu poate fi adoptat în drumul educațional, așa că este bine să lăsăm deoparte predicile de moment, precum și metoda catehetică ce ar fi înțeleasă ca ceva scolastic.
Limbajul educativ are condiția prealabilă a prieteniei și a cunoașterii, are nevoie de timp și de contexte de mare seninătate, pentru că, așa cum am menționat deja, este necesară deschiderea inimii. Atât copiii, cât și tinerii așteaptă momentul timpului liber, al jocului, al împărtășirii, al plimbării, al călătoriei, adică atunci când se este liber de orice condiționare.
Dar astăzi știm că limbajul rețelelor de socializare prevalează, iar tinerii caută și ei o întâlnire prin sistemul mesajului și al imaginii transmise. Este modul lor de a comunica și de a se face înțeleși, așa că este necesar să putem înțelege nevoia educațională de a da răspunsul corect, iar apoi să readucem totul în dialogul direct.
Chiar și dinamica de grup, care este un moment educativ, se exprimă prin imagini, atât cu ajutorul rețelelor de socializare, cât și cu ajutorul fotografiei și al afișelor. De aceea, parohia care vrea să joace un rol educativ trebuie să știe să folosească aceste instrumente, să aibă spații reale și spații virtuale de primire. Este clar că gestionarea spațiilor virtuale trebuie să fie foarte prudentă, pentru că aceste spații nu sunt întotdeauna un mediu sigur și pot deveni capcane.
27. Există mai multe teme care trebuie abordate în cadrul traseelor educaționale: tema vieții și a păcii, afectivitatea și căsătoria, valoarea familiei și respectul pentru persoanele în vârstă, relația cu sărăcia și fenomenele migratorii, respectul pentru creație și dreptate.
Acestea sunt teme care pot deveni trasee educaționale în cadrul comunităților, de la copii la tineri și chiar adulți.
28. De asemenea, este important să se reflecteze asupra educației religioase în lumea școlară, care nu este cateheză. Știm foarte bine că preotul catolic nu are un spațiu educațional în școlile de orice fel, dar aceasta nu înseamnă că nu se poate începe un dialog cu responsabilii pentru a fi în slujba copiilor sau a tinerilor studenți catolici. Se poate începe să se gândească cum să fie prezent în aceste medii, ce educație să transmită, ce conținuturi și programe. Fără prozelitism sau altceva, ci doar comunicarea și împărtășirea valorilor etice asociate educației catolice, așa cum se întâmplă deja în alte realități europene.
FORMAREA
29. Formarea și colaborarea în viața parohială sunt două elemente inseparabile.
În parohiile noastre există o disponibilitate treptată a laicilor care intenționează să dedice timp pentru a colabora cu parohul, răspunzând unei propuneri sau simțind chemarea la o misiune pentru a fi vestitori ai evangheliei. Chiar și Isus, mergând pe drum, i-a chemat pe unii să îl urmeze pentru a-i face „pescari de oameni”. Răspunsul la chemare este primul pas, este dorința de a face ceva mai mult, care dă sens propriei credințe și care se realizează cu un da personal și propriu.
Acesta este doar începutul; este nevoie de experiență și nu este suficient să mergi alături de păstor; este nevoie și de un timp de formare, așa cum Isus și-a luat discipolii deoparte. Este necesar să cunoști structura Bisericii, dar și fundamentele biblice și teologice ale acesteia, să ai o abordare competentă a cuvântului lui Dumnezeu, să știi să citești textele sacre și multe altele.
De aceea, formarea este un obiectiv spre care ar trebui să se orienteze laicii care intenționează să colaboreze la viața parohiei, începând cu membrii Consiliului Pastoral Parohial, ai Consiliului pentru Afaceri Economice, apoi formarea liturgică în toate aspectele ei, știind să fie buni lectori, gândindu-se să fie cateheți sau animatori pentru copii.
30. Cursurile de formare pot fi de diferite tipuri. Formarea de bază poate fi realizată în parohie, cu un program precis și obiective de atins, dar și cu colaborarea confraților care au competențe specifice.
Un alt tip de formare este cel pe care dieceza îl poate oferi, prin oficiile sau comisiile sale pastorale, pentru a forma animatori de grupuri familiale, animatori pentru grupuri de tineri, dar și lucrători pentru slujirea carității.
Un nivel superior este oferit de participarea la Academia de Studii Teologice, care, deși nu este activă în prezent, a jucat deja un rol important și este gata să reînceapă.
31. Nici preoții nu sunt scutiți de formare; de fapt, o dată la doi ani, se organizează o săptămână de formare pe teme pastorale, sacramentale și de drept, fără a aduce atingere faptului că preotul, în viața personală, are datoria de a se ține la curent cu drumul Bisericii, cu magisteriul și cu tot ceea ce poate fi util pentru a se menține la zi.
32. De ce este importantă formarea laicilor și de ce episcopul o stabilește ca obiectiv de atins în anii următori? În planul pastoral din trienalul precedent, toate comunitățile au fost implicate în constituirea celor două consilii parohiale, atât cel pastoral, cât și cel pentru afaceri economice. În această lucrare a apărut dificultatea laicilor, care, deși dornici, au evidențiat faptul că nu erau pregătiți și astfel colaborarea a fost zădărnicită.
Iată, așadar, următorul pas care vizează formarea laicilor, începând cu membrii consiliilor parohiale, pentru ca apoi să fie implicați toți cei care doresc să se implice în viața parohiei, asumându-și nu doar responsabilitatea participării, ci și a formării.
33. Există un aspect care trebuie clarificat: formarea este personală, dar este și pentru binele comunității, pentru că completează o slujire. Prin urmare, putem spune că dimensiunea comunitară este contextul esențial pentru activarea proceselor de formare, care reprezintă o oportunitate de creștere comunitară. Un laic format este spre binele comunității și nu doar spre a colabora cu parohul.
Formarea laicilor este plus valoare în cadrul comunității; de fapt vorbim de ascultarea cuvântului, de rugăciune, studiu, schimb de experiențe, pregătire pentru întâlniri și momente de prietenie. Formarea laicilor nu este un scop în sine, ci este în slujba comunității. Numai așa parohia nu va mai fi un loc aseptic și impersonal, unde parohul face totul, ci un loc de experiențe comunitare, cu laici pregătiți și entuziaști, unde sentimentul de apartenență și coeziune este puternic, unde se poate împărtăși și colabora.
34. Formarea face parte dintre indicațiile date de Congregația pentru Cler care solicită „convertirea pastorală a parohiilor” (Convertirea pastorală a comunității parohiale în slujba misiunii de evanghelizare a Bisericii, 20.07.2020).
Documentul face apel la coresponsabilitate în evanghelizare; de fapt, pentru a fi o comunitate, toți membrii parohiei sunt responsabili, fiecare în funcție de propria carismă, de propria vocație și de propriile angajamente ecleziale, de evanghelizarea în orice mediu. Duhul Sfânt, așa cum s-a întâmplat la Rusalii (cf. Fap 2,1-13), le este trimis tuturor membrilor comunității pentru ca aceștia să participe la misiunea comună.
Pe lângă aceasta, același document face apel la formarea laicilor, afirmând că o parohie nu poate fi misionară fără laici pregătiți, întrucât nu sunt suficiente bunăvoința și disponibilitatea de a vesti împărăția lui Dumnezeu. Prin urmare, trebuie să li se ofere o formare adecvată, spirituală, teologică, pastorală, pentru o vestire eficientă. Numai prin formarea laicilor se poate răspunde provocării prezentului, de la lumea muncii la cultură, de la științe la arte, de la politică la mass-media, de la economie la familie și educație.
35. Este important să se stabilească o sinergie de cooperare între dieceză și comunitățile parohiale, pentru a identifica rapid tipurile de formare la nivel parohial, interparohial și decanal. Parohia, prin intermediul Consiliului Pastoral Parohial, trebuie să elaboreze la nivel intern un program de formare pentru laici, ceea ce am numit deja un program de bază, așa cum se întâmplă deja în unele comunități.
În același timp, va fi necesar să se inițieze activități de formare la nivel interparohial sau decanal, acceptând și propunerile care sosesc deja de la oficiile și comisiile diecezane.
Reluarea activităților Academiei necesită timp, precum și planificarea și identificarea profesorilor, dar mai ales participarea laicilor. Dar și acest drum va fi pus în mișcare, printr-o lucrare de sensibilizare și informare care va fi transmisă treptat parohilor și tuturor celor interesați.
ACTIVITĂȚI PENTRU ANUL PASTORAL 2023-2024
În continuare sunt prezentate obiectivele propuse pentru parohii pentru primul an al trieniului (octombrie 2023 – septembrie 2024).
Pentru cele trei domenii sunt propuse puncte asupra cărora fiecare parohie trebuie să lucreze în acest an, în dialog cu dieceza, cu sprijin din partea oficiilor și comisiilor, colaborând între parohii și în cadrul decanatelor.
Întâlnirea Consiliului Pastoral Diecezan din iunie 2024 va fi momentul de verificare a drumului parcurs, iar în luna mai 2024 va fi propus parohiilor un chestionar pentru o mai bună cunoaștere a drumurilor parcurse și a obiectivelor atinse.
Pentru cateheză:
• să se stabilească un program parohial de cateheză permanentă pentru tineri și familii, cu un itinerar catehetic ce să includă cel puțin o întâlnire pe lună, al cărei conținut să fie cel al unui parcurs de credință și de evanghelizare; sprijinul ar putea veni din partea Oficiului pentru Pastorația Familială și a Comisiei pentru Copii și Tineri;
• să se identifice și să se formeze laicii care doresc să își asume slujirea catehetului: este un parcurs de formare specială, și aici, de asemenea, folosindu-se de oficiile diecezane;
• să se acorde atenție și să pună în aplicare o vigilență adecvată pentru protecția minorilor și crearea unor medii sigure în parohie.
Pentru educație:
• să fie formați animatori pentru oratorii și grupuri de tineri, pornind de la experiența Oratoriului Salezian din Chișinău și de la disponibilitatea de a colabora la crearea de locuri și proiecte de animație pentru copii și tineri;
• să fie implementate proiecte pentru crearea de spații educative în zona parohială, transformând spații nefolosite sau puțin folosite în medii educative în care tinerii să se întâlnească pentru activitățile extrașcolare, de oratoriu, duminicale, festive sau în perioada de vară; în acest caz, se poate apela la Departamentul Proiecte / Programe;
• să fie organizate evenimente educative, cum ar fi weekend-uri împreună, cineforumuri, plimbări sau ieșiri culturale, concerte de muzică etc.
Pentru formare:
• să se planifice o formare de bază în parohii pentru membrii laici ai consiliilor și pentru cei care doresc să participe; este bine să se elaboreze un program precis, în afară de cateheză, privind angajarea laicilor în apostolat, pornind de la temele magisteriului, care reies din documentele Papei Francisc, mai ales în ceea ce privește caritatea, familia și creația; ar putea fi preluate textele cele mai interesante ale Conciliului al II-lea din Vatican și alte documente ale pontifilor anteriori;
• să fie formați animatori pentru pastorația tinerilor și a familiei la nivel interparohial și decanal, cu colaborarea oficiilor diecezane;
• să fie identificați laici care doresc să urmeze cursuri la Academia Diecezană de Studii Teologice sau cursuri la institute din alte țări.
CONCLUZII
– În primul rând, recunoștință parohilor pentru disponibilitatea de a parcurge împreună drumuri care pot părea chiar complexe, dar care, de fapt, conduc comunitatea noastră eclezială la o conștientizare tot mai mare a responsabilităților pe care le avem în a trebui să evanghelizăm și să fim din ce în ce mai mult referințe autentice în drumul credinței.
– În planul pastoral propus, nu lipsește înțelegerea față de realitățile parohiale mai mici, cărora le este evident mai greu să elaboreze și să pună în aplicare programul pastoral, dar cărora li se cere în egală măsură, prin dimensiunea lor, să fie un semn vizibil al iubirii lui Dumnezeu care se îngrijește de toți: pași mici de atenție și deschidere către teritoriu pentru a manifesta o prezență care este și evanghelizare.
– Un ultim aspect, nu mai puțin important, este disponibilitatea episcopului de a relua parcursul grupului mic de membri ai Consiliului Pastoral Diecezan, creat în 2019. S-au ținut puține întâlniri, iar pandemia a întrerupt acest parcurs. Grupul este alcătuit din reprezentanți ai laicilor și persoanelor consacrate din decanate, precum și din câțiva preoți. Trebuie amintit faptul că grupul are un rol consultativ și, prin urmare, este util pentru a reflecta, împărtășind experiențele parohiilor, asupra punerii în aplicare a planului pastoral.
Dat la Chișinău, la 1 octombrie 2023.
