Iubiți frați și surori în Cristos,

Se povestește că un prizonier al regelui Dionisiu al Siracuzei, condamnat la moarte, a cerut de la rege un favor: să-l lase să mai stea câteva zile cu familia. Regele era dispus să-i împlinească cererea, cu o condiție: să găsească un prieten care să-i ia locul cât va lipsi. Prizonierul vorbi cu un bun prieten de-al său care acceptă schimbul. În ajunul execuției, prizonierul încă nu se întorsese. Toți, râdeau de prieten, spunându-i: „Ai fost un îndrăzneț tâmpit. Nu vezi că bunătatea ta te va costa viața?” El însă era liniștit: avea încredere în cuvântul prietenului său. Sosi clipa execuției și, când călăul era deja pregătit să execute sentința, se auzi un strigăt: „Stați, stați, m-am întors!” Era condamnatul care alerga disperat pentru a ajunge la timp. Dionisiu, uimit că și-a ținut cuvântul dat, l-a grațiat pe condamnat și i-a oferit prietenia. Iată un minunat exemplu de fidelitate față de cuvântul dat și de prietenie!

Am auzit în Evanghelia de azi cum Isus, aflat împreună cu ucenicii săi la ultima cină, le promite un alt Mângâietor care să fie cu ei pentru totdeauna (cf. In 14,15). Iar „când a sosit ziua Rusaliilor”, ne spune sfântul Luca, apostolilor, adunați împreună cu Maria în Cenacol, „le-au apărut niște limbi ca de foc... și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt” (Fap 2,3-4). Acest eveniment reprezintă împlinirea promisiunii lui Isus, dovada faptului că el este fidel și-și împlinește cuvântul dat celor pe care i-a numit „prieteni” (cf. In 15,15). De aceea, Rusaliile, pe lângă sărbătoarea Duhului Sfânt, este și sărbătoarea fidelității Fiului, chiar dacă această fidelitate față de cuvântul dat prietenilor săi l-a costat viața; este sărbătoarea fidelității Tatălui, care își ține cuvântul dat prin gura profetului Ioel: „Voi revărsa Duhul meu peste orice făptură” (Il 3,1). Într-un cuvânt, este sărbătoarea fidelității lui Dumnezeu, iar Scriptura dă mărturie despre această fidelitate, care culminează tocmai cu coborârea Duhului Sfânt. Și dacă este plăcut să vorbim despre fidelitatea lui Dumnezeu, și mai plăcut este că ne putem bucura de faptul că „Domnul este fidel în toate cuvintele sale” (Ps 144,13), că el rămâne fidel chiar dacă noi suntem infideli (cf. 2Tim 2,13).

Suntem chemați să facem din Rusalii și sărbătoarea fidelității noastre față de Dumnezeu. Pentru asta, să ne amintim cuvintele Psalmului de azi: „Să se bucure Domnul de lucrările sale” (Ps 103,31), adică de fiecare dintre noi, căci noi suntem lucrarea lui cea mai minunată. Ce-i de făcut ca Domnul să-și găsească bucuria în noi? Răspunsul este atât de simplu: Să fim fideli!

Să fim fideli în a-l iubi pe Isus dovedind această iubire prin păzirea poruncilor lui (cf. In 14,15); să fim fideli făgăduințelor de la Botez pe care le reînnoim în Noaptea Învierii; să fim fideli cuvântului dat lui Dumnezeu cu diferite ocazii, mai ales a Spovezii, atunci când ne hotărâm să nu mai păcătuim și să fugim de orice prilej de păcat; să fim fideli în îndeplinirea misiunii noastre de creștini de a vorbi „despre faptele mărețe ale lui Dumnezeu” (Fap 2,11). 

Pentru a fi fideli, avem nevoie de Duhul Sfânt, deoarece, așa cum scrie sfântul Paul, fidelitatea este unul dintre roadele lui (Gal 5,22); avem nevoie ca Duhul lui Dumnezeu să locuiască în noi. Însă este imposibil să-l avem pe Duhul Sfânt în noi dacă, așa cum ne-a atenționat Lectura a doua de azi, trăim după trup, dacă suntem datori trupului și dacă nu facem să moară faptele trupului (cf. Rom 8,12-14), adică nu renunțăm la mândrie, neîncredere în Providență, blasfemie, ură, zgârcenie, avariție, desfrânare, necurăție, idolatrie, vrăjitorie, dușmănie, ceartă, gelozie, mânie, discordie, invidie, beție ș.a.m.d. Să nu uităm că tocmai din cauza unor astfel de fapte și altora asemenea lor a fost condamnat la moarte Isus.

Da, Isus a fost condamnat la moarte în locul omului pentru că omul nu i-a fost fidel Creatorului. Dar înviind din morți, ne-a făcut prietenii săi și, pentru a păstra nealterată această prietenie, așa cum a promis, ni l-a dăruit pe Duhul înfierii, prin care suntem copii ai lui Dumnezeu și prin care strigăm „Abba, Tată!” (cf. Rom 8,15-16). Să nu rămânem indiferenți sau, și mai rău, să nu fim infideli față de această prietenie atât de fidelă, ci, alergând la mijlocirea sfintei Fecioare Maria și a sfinților apostoli, să-i cerem lui Cristos focul Duhului Mângâietor, care să aprindă în noi iubirea pentru cele sfinte, așa încât să putem spune că Rusaliile sunt și sărbătoarea fidelității noastre. Amin.