Iubiți frați și surori în Domnul,

Contemplând-o pe Fecioara Maria pe drumul ei de credință putem vedea în profunzime și viața noastră, pentru că și existența noastră cotidiană, cu problemele și speranțele sale, primește lumină de la Maica lui Dumnezeu, de la parcursul său spiritual, de la destinul ei glorios; și, vorbind despre acest drum și această țintă supranaturală a ei, putem întrezări, prin credință, drumul nostru și ținta noastră.

 

Am auzit în Lectura întâi luată din Cartea Apocalipsului vorbindu-se despre un semn mare ce s-a arătat în cer: „O Femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele” (Ap 12,1). Prin aceste imagini simbolice, sfânta Biserică ne prezintă tocmai acest eveniment unic și extraordinar, și anume înălțarea Preacuratei Fecioare Maria cu trupul ei înviat și glorificat în slava cerească.

 

Dar pentru a putea înțelege acest fenomen avem nevoie, ca la o eclipsă de soare, pentru a nu orbi, de niște ochelari speciali, de ochelarii credinței, fără de care nu vedem și nu înțelegem nimic din marele mister al iubirii divine pe care îl celebrăm astăzi.

Destinatarii acestei iubiri pe care Dumnezeu a rezervat-o într-un mod unic și irepetabil Mariei suntem și noi, cei care formăm Biserica. Vorbind despre Preacurata Fecioară, Conciliul al II-lea din Vatican, în constituția Lumen gentium, spune că Maria este imaginea Bisericii viitoare, semnul și modelul pe care Dumnezeu îl dă Bisericii pelerine pe pământ. Prin viața sa pământească și prin ridicarea sa la cer, sfânta Fecioară devine exemplul și figura a ceea ce Biserica trebuie să fie aici pe pământ și dincolo în veșnicie.

 

În această Solemnitate a Ridicării Mariei la cer să privim la ea, pentru că ea ne deschide un drum plin de speranță, ne învață cum se poate ajunge la un viitor plin de bucurie și ne călăuzește acolo. Ceea ce ne cere este să-l primim în viața noastră pe Fiul ei, iar după ce l-am primit, să nu pierdem niciodată legătura noastră cu el; dimpotrivă, să ne lăsăm luminați și conduși mereu de cuvântul său, să-l primim în Euharistie, să-l urmăm în fiecare zi, chiar și în momentele în care simțim că crucile noastre devin apăsătoare.

 

Dar lectura din Cartea Apocalipsului ne vorbește și despre un alt semn ce a apărut din cer: „un dragon ca de foc, mare, având șapte capete și zece coarne”. Este șarpele cel de demult, care se mai cheamă diavolul și Satana. El încearcă să-l înghită pe Copil, adică pe Cristos și pe noi, cei care formăm trupul său. Însă Satana pierde războiul împotriva Mariei, dar își continuă războiul împotriva descendenței Femeii, împotriva noastră, a creștinilor care doresc să-și trăiască viața în conformitate cu poruncile lui Dumnezeu.

 

Ați reținut descrierea dragonului: era ca de foc, adică roșu din cauza sângelui pe care l-a vărsat, pentru că Satana este cel care provoacă toate prigoanele, toate războaiele, toate relele din lume: pe fața Satanei apare tot sângele martirilor, sângele oamenilor nevinovați uciși în războaie, sângele milioanelor de copii uciși înainte de a se naște.

 

Dar Maria este femeia mereu învingătoare! Ori de câte ori șarpele încearcă să-și ridice capul, Maria i-l zdrobește cu călcâiul. Așa s-a întâmplat și în secolul trecut, când, chiar și pe meleagurile noastre, Satana a dezlănțuit cea mai cumplită prigoană cunoscută vreodată, folosindu-se de uneltele sale, de oamenii fără credință, vânduți lui. A fost o luptă între șarpe și Femeie. În 1917, în timp ce bolșevicii începeau teroarea și persecuția în Rusia, Femeia înveșmântată în soare, Maria, apărea la Fatima, confirmându-și aparițiile prin minunea din 13 octombrie 1917, când soarele a dansat în văzduh în văzul a 60.000 de oameni. Maria a promis la Fatima în cele din urmă victoria creștinilor împotriva fiilor Satanei. Și așa s-a și întâmplat.

 

Iubiți credincioși, sărbătoarea de azi este o sărbătoare a încrederii și a speranței. Viața noastră pe pământ este un război neîncetat împotriva forțelor răului, împotriva păcatului, împotriva ispitelor. În lupta noastră împotriva Satanei Maria este forța și speranța noastră. Apelând la mijlocirea ei, putem fi siguri de victorie, avem încredere că vom ajunge acolo unde ea a ajuns deja și unde ne așteaptă pe fiecare dintre noi, copiii ei de pe pământ. Amin.