Iubiți credincioși,

Se povestește că odată stăteau de vorbă un creștin și un musulman, discutând aprins despre credința lor, fiecare aducând argumente și argumente pentru a-l convinge pe celălalt de adevărul credinți sale. Sătui de atâtea discuții, musulmanul i-a spus creștinului: „Dumnezeu pentru noi e unul; cum ar putea să aibă un Fiu?” Fără a fi cât de puțin pus în dificultate de această întrebare, creștinul i-a răspuns: „Pentru noi, Dumnezeu este iubire. Cum ar putea să fie singur?”

Într-adevăr, învățătura Bisericii noastre ne asigură că Dumnezeu nu este singur, odată ce, alături de Tatăl, îl avem pe Fiul și pe Duhul Sfânt: un singur Dumnezeu în trei persoane. Dacă la ora de matematică profesorul îi învață pe elevi că 1+1+1=3, la ora de cateheză, când vine vorba despre Sfâmta Treime, părintele învață că 1+1+1= tot 1. „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (In 6,60), am fi tentați să spunem și noi asemenea unora dintre ucenicii lui Isus, pentru că mintea noastră greu, foarte greu poate să înțeleagă cum este posibil ca Dumnezeu să fie unul singur și, în același timp, în trei Persoane. De aceea, Preasfânta Treime este un mare mister!

Însă acest mister nu trebuie atât înțeles, cât iubit, pentru că Solemnitatea Preasfintei Treimi este sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu. Sfântul Augustin spunea că în Preasfânta Treime îl avem pe Cel care Iubește, adică Tatăl, pe Cel Iubit, adică Fiul, și Iubirea, adică Duhul Sfânt. Sfântul Bernard, despre care se spune că avea buzele unse cu miere divină, zicea chiar că Duhul Sfânt este sărutul dintre Tatăl și Fiul, pentru că „sărutul este semnul iubirii”. Tatăl, Cel care Iubește, așa cum ne-a spus înțeleptul Solomon în Lectura I, îl naște pe Fiul (cf. Prov 8,24), pentru că iubirea cere întotdeauna pe cineva care să fie iubit, pe cineva asupra căruia să fie revărsată această iubire. Și atât de mare este iubirea Tatălui față de Fiul, încât tot ce are Tatăl are și Fiul, după cum ne-a spus Isus în Evanghelie (In 16,15).

Dar Preasfânta Treime nu putea să păstreze doar pentru sine această iubire, pentru că iubirea „nu caută ale sale”, așa cum ne spune sfântul Paul în Imnul iubirii (1Cor 13,5). Dumnezeu-Treime dorea să împărtășească și cu alte ființe această iubire, de aceea spune: „Să-l facem pe om”, și nu oricum, ci „după chipul și asemănarea” sa (Gen 1,26), cu puțin mai mic decât îngerii, încununându-l cu cinste și măreție și punându-l să stăpânească peste lucrările mâinilor sale (cf. Ps 8,6-7), așa cum am cântat în Psalmul responsorial. Fiul, Isus, care este Înțelepciunea întrupată a lui Dumnezeu, ne spune și el cât de mult îi iubește pe oameni, odată ce ei sunt preferința lui (cf. Prov 8,31), odată ce pentru ei se întrupează și se naște la Betleem, pentru ei se jertfește pe lemnul crucii, pentru ei învie și pentru ei îl trimite pe Duhul Sfânt ca să le fie călăuză (cf. In 16,13). Și face toate acestea pentru ca oamenii să aibă pace de la Dumnezeu (cf. Rom 5,1). Revărsând iubirea în inima omului, Treimea îl face pe om singura ființă de pe pământ capabilă să iubească, pentru ca omul, iubind, să răspundă astfel iubirii de oameni a lui Dumnezeu.

Dar ce înseamnă să-l iubim pe Dumnezeu? Răspunsul ni-l dă chiar Isus, care ne spune: „Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile mele” (In 14,15), pentru că iubirea nu este doar un simplu sentiment care ne umple inima; iubirea înseamnă fapte bune, înseamnă acea teamă de a nu-l supără niciodată pe Tatăl nici chiar cu cel mai mic păcat, pentru că păcatul este cuiul care-l pironește pe Isus pe cruce, păcatul este biciul care-l alungă pe Duhul Sfânt din viața noastră. Iubirea înseamnă să dialogăm cu Dumnezeu în rugăciune, așa cum fac doi îndrăgostiți; iubirea înseamnă să-l căutăm pe Dumnezeu acolo unde el ni se poate arăta: în cuvântul său, în Euharistie, în Spovadă, în celelalte sacramente, dar și în caritatea noastră pentru cei care au nevoie de iubirea noastră. Nu în zadar spunea sfântul Augustin că „îl vede pe Dumnezeu Treime cel care vede caritatea”, adică cel care o practică, cel care știe să-și plece urechea spre nevoia aproapelui său, cel care știe să-și deschidă mâna pentru a alina suferința celui suferind, sărăcia celui sărac, boala celui bolnav, disperarea celui lipsit de speranță ș.a.m.d. Cel care procedează astfel din iubire devine oglinda iubirii lui Dumnezeu, devine imitatorul acestei iubiri Pentru acel om, Solemnitatea Preasfintei Treimi nu este doar sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu, ci și sărbătoarea propriei sale iubiri. Acel om este, prin iubire, făcut vrednic să-l vadă pe Dumnezeu. Și nu există mai mare fericire decât aceea de a vedea Preasfânta Treime!

Iubiți credincioși,

Sfânta Tereza a Pruncului Isus, considerată un înger al iubirii, exprimă într-o frumoasă rugăciune această mare dorință: „O, Treime fericită, doresc să te iubesc și să te fac iubită, să muncesc pentru glorificarea sfintei Biserici, salvând sufletele care sunt pe pământ și eliberându-le pe cele care sunt în purgator”. Dragi frați și surori, să ne rugăm ca această dorință a sfintei Tereza să fie și dorința noastră, iar Duhul Sfânt să ne dea puteri să ne-o îndeplinim spre binele fraților noștri și spre slava Tatălui, a Fiului, și a Duhului Sfânt. Amin.