Iubiți frați și surori în Domnul, Cristos a înviat!

Iată că după un pelerinaj de patruzeci de zile, în care, prin post, rugăciune și pomană, ne-am alăturat lui Isus ce-și poartă crucea grea pe umeri, am ajuns și noi, asemenea femeilor din Evanghelie, în fața mormântului gol din care, Mântuitorul a înviat biruitor asupra morții. Suntem în fața celui mai mare eveniment care inspiră credinței noastre siguranță și satisfacție și ne face să tresăltăm de bucurie. Acesta este fundamentul credinței noastre, pe care îl celebrăm solemn acum, la Vigilia Pascală, despre care Preconiul pascal, cântarea pe care am proclamat-o la început în semi-întuneric, spune că „aceasta este noaptea în care Cristos, rupând lanțurile morții, se înalță biruitor din adâncuri”.

Cu adevărat este o noapte specială, plină de semnificații, unică în felul ei. Este noaptea în care și noi, poporul Noului Testament, la fel ca poporul lui Israel, suntem invitați să traversăm marea învolburată ca pe uscat (cf. Ex 14,29), să trecem de la sclavia păcatului la libertatea de fii ai lui Dumnezeu. Este noaptea care a împăcat cerul cu pământul și pe Dumnezeu cu omul, și asta pentru că Domnul este bun, pentru că veșnică este îndurarea lui (cf. Ps 117,1). Și ce bine ar fi ca această noapte, luminată ca ziua, această noapte care ne înconjoară ca o lumină strălucitoare să nu se încheie niciodată!

De fapt, Vigilia Pascală ne îndeamnă să facem din viața noastră o noapte sfântă, o noapte plină de lumină, o noapte a harului. Ce înseamnă acest lucru? Este exact ceea ce ne-a spus sfântul Paul în Epistola de dinainte de Evanghelie, și anume: să umblăm într-o viață nouă, să nu mai fim sclavii păcatului, să trăim pentru Dumnezeu în Cristos Isus (cf. Rom 6,4.6.11). Pare greu, dar nu este imposibil, pentru că, însuși Dumnezeu este cel care ne dă o inimă nouă și pune în noi un duh nou (cf. Ez 36,26); și o face prin învierea lui Isus din morți.

Dar, în al doilea rând, este nevoie și de străduința noastră. Și aici să ne îndreptăm privirile spre femeile care, dis-de-dimineață, au mers la mormânt cu arome plăcut mirositoare (cf. Lc 24,1). Efortul nostru constă în a trăi astfel, încât viața noastră de fiecare zi să răspândească astfel de arome, care ne ajută să moștenim viața veșnică deschisă nouă de învierea lui Isus. Dar despre ce arome este vorba?

Este vorba de aroma virtuților care fac viața creștinului plăcută lui Dumnezeu. În primul rând este vorba despre virtutea credinței, care ne face, așa cum spune sfântul Paul, să credem că și noi vom trăi împreună cu Isus (cf. Rom 6,8). Trăirea acestei virtuți înseamnă să facem astfel ca viața noastră să fie o oglindă vie a cuvintelor lui Dumnezeu transmise de profetul Isaia, care spune: „Să-și părăsească nelegiuitul calea sa și păcătosul gândurile sale! Să se întoarcă la Domnul și el se va îndura de ei” (Is 55,7).

Vine apoi virtutea speranței, care constă în împlinirea cuvântului vestit nouă de profetul Ezechiel. Prin el, Dumnezeu și-a exprimat speranța că vom umbla după hotărârile lui, că vom păzi și împlini judecățile sale (cf. Ez 36,27). De aceea, să facem în așa fel încât să nu dezamăgim niciodată această speranță a lui Dumnezeu, știind că el, mărinimos cum este, nu ne dezamăgește niciodată, după cum o dovedește învierea lui Isus, în care veacuri au sperat părinții noștri în credință.

În sfârșit, viața noastră trebuie să emane aroma iubirii. Cuprinse de bucuria învierii, femeile au alergat să le dea de veste ucenicilor că Domnul nu mai este printre cei morți. Aceasta este manifestarea virtuții iubirii: a-l face cunoscut pe Isus cel Înviat lumii în care trăim. Însă ca vestirea noastră să nu le pară altora vorbe goale și să fim credibili în ochii lor (cf. Lc 24,11), iubirea noastră trebuie să se întrupeze în faptele noastre, amintindu-ne ceea ce ne spune sfântul Paul, că iubirea „nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ține cont de răul primit” (1Cor 13,5).

Iubiții mei frați și surori, aroma acestor virtuți o dorește Isus de la noi. Să i-o oferim în această noapte binecuvântată de învierea lui, dar și în fiecare zi din viața noastră, trăind conform acelor promisiuni de la botez pe care le vom reînnoi și noi curând. Și, implorând darul Duhului Sfânt care l-a înviat pe Isus din morți (cf. Rom 8,11), să-l rugăm pe Tatăl ceresc ca Luceafărul care nu apune niciodată, Domnul nostru Isus Cristos, să găsească mereu aprinsă în noi lumina credinței, speranței și iubirii. Amin.